fbpx
skip to Main Content

Omul este o ființă exclusiv socială, ce posedă cel mai complex creier și cea mai polivalentă structură interioară. Era internetului este, însă, cea care modifică scurtcircuitele vieții, aducând astfel un plus de valoare, sau, din contra, un deserviciu omenirii. Totul se petrece pe fast forward, iar dacă în 1962 Hanna Barbera crea desenul animat „Familia Jetson“, omolog al Familiei Flintstone, în spațiu, în care diferența dintre acestea era doar temporalitatea acțiunilor (dacă Familia Flintstone trăia într-o lume preistorică, în care mașinile erau conduse de păsări sau dinozauri, Familia Jetson trăia în viitor, mai precis în 2062, mobilul lor fiind mașinile spațiale), iar dacă în anii ’90 păreau o utopie, în zilele noastre, pare că ne apropiem vertiginos de aceste momente.

O prognoză extrem de sumbră este prezentată și în lucrarea „Homo deus. Scurtă istorie a viitorului“ a lui Yuvak Noah Harari (istoric și profesor titular la departamentului de istorie al Universității Ebraice din Ierusalim). Acesta susține că Religia Datelor și Inteligența Artificială vor fi cele care vor transforma omul, și-l vor determina să-și atribuie ubicuitatea specific divină, pe pământ, lucru total indezirabil.

Conectarea continuă și dorința de a a-i avea pe toți cei dragi aproape, pare, în fapt, o realitate tristă, deoarece, studiile arată că oamenii, deși sunt doar la un click distanță, sunt mult mai însingurați, mult mai triști (chiar dacă pereții profilului lor de Facebook, Instagram sau Twitter devin din ce în ce mai neîncăpători), interacțiunea în viața reală fiind mult mai scăzută decât în online, în timp ce rata suicidului este în creștere fulminantă. Dacă în viața reală (sau offline) suntem responsabili sau ni se impune a fi, în online, însă, responsabilitatea este relativă, sau inexistentă, motiv pentru care un teren nou devine extrem de prezent: hate-ul sau instigarea la ură.

Fie că o numim discriminare sau folosim orice altă denumire, faptele sunt la fel de îngrijorătoare. Fenomenul pornește de la arătatul cu degetul, până la amenințări sau alte scenarii duse la extrem. Ura rasială, xenofobia, anti-semitismul sunt prezente, de obicei, sub aceeași umbrelă, însă, fără o conștientizare a cauzelor și a efectelor negative pe care le produc, acestea sunt extrem de periculoase. Împroșcarea cu ură din spatele tastelor a devenit, în ultima perioadă, un obicei extrem de prezent în online, un nou sport național pentru români.

Devenim captivi și dezvoltăm adevărate anxietăți atunci când nu ne găsim telefoanele și tabletele, sau tresărim la orice emoticon primit de la persoana iubită, convinși fiind, că aceasta este viața adevărată. Atingerile devin mai mult specifice grupei a treia de vârstă, discuțiile ajung monosilabice sau rezumate la câteva caractere (cât are alocat un sms), inclusiv apelurile devin istorie, totul se rezumă la taste și ecrane, în timp ce, pe de altă parte dezvoltăm adicții vicioase.

Plasăm într-un ecran tot trecutul nostru, pe care-l umplem cu date despre noi, părinți, copii, muzica ascultată, meniurile pe care le servim, vacanțele petrecute; practic, viețile noastre sunt radiografiate până în cel mai amplu detaliu, cu un singur preț: libertatea noastră.

℗PUBLICITATE


Fenomenul hate-ului online crește vertiginos (cele mai vulnerabile categorii fiind imigranții, minoritățile etnice, comunitatea LGBTQ, persoanele cu probleme de greutate, persoane de culoare etc), de aceea o bună înțelegere a lui, dar și combaterea acestuia, pe cât posibil, este extrem de necesară. Un cadru legislativ bine pus la punct, precum și existența unor campanii de conștientizare implementate atât de către autorități, cât și de către jurnaliști, persoane publice, bloggeri sau vloggeri (ce dețin comunități cu care interacționează și care-i susțin zilnic), pot ajuta ca mesajele să fie propagate cu succes, și impactarea să fie mult mai fezabilă.

Efectele rezultate în online pot produce în mintea agresatului multe semnale extrem de negative (adeseori, pot duce la suicid), sau pot fi transferate chiar și în viața reală, fenomen extrem de des întâlnit, mai ales în cadrul grupurilor tinere și foarte tinere.

Dylan Marron (digital creator), în discursul său TED, „Empathy is not endorsement“, tratează tema hate-ului online prin prisma empatiei, și subliniază că, înainte de a tasta un comentariu negativ cuiva, ar trebui să nu uităm că la capătul celălalt se alfă tot un om, cu un bagaj asemănător de emoții. A mers mai departe și chiar a transferat invers proporțional acest subiect, prin apelarea sau întâlnirea face-to-face cu persoanele ce-l insultaseră în zona digitală, iar rezultatele la care ajunsese arătau că oamenii respectivi fie avuseseră o zi proastă, sau anumite probleme (respectiv se confruntaseră cu abuzul, bullyingul, proveniența din familii disfuncționale), și-și revărsau frustrările în online, fără a avea un țel, pur și simplu către necunoscuți, lucru care nu-i scuza și nici nu le anula gestul, ci doar scotea la suprafață latura umană a acestora.

În urma acestor experiențe, Marron a creat podcast-ul „Conversations with people who hate me“, în care prezintă astfel de exemple ale unor oameni instigatori la ură, care, după o conversație sinceră și autentică, ajungeau la concluzia că ceea ce făceau nu avea nicio legătură cu persoana cărora li se adresau, ci era doar o descărcare emoțională. Empatia și vulnerabilitatea merg mână în mână, potrivit lui Marron, de aceea identificarea persoanelor cu astfel de comportamente este esențială, pentru a-i readuce pe un făgaș normal, real, prin integrarea acestora, cu compasiune și conectare.

Acceptarea, toleranța, bunătatea, generozitatea sunt atribute ale ființei umane, capabile de a le pune în aplicare, în interacțiunea cu alți semeni, respectul jucând, de asemenea, un rol crucial în ceea ce numim o viață în armonie cu noi înșine, dar și cu ceilalți. Faptul că putem primi din partea altora comentarii negative, nu înseamnă că ne anulează, ci, din contră, ar trebui ca la rândul nostru, să avem, mereu, o vorbă bună pentru cei care ne apreciază, lăsând hate-ul să se stingă, pe fundal. Viața reală este cea care se petrece printre oameni și cu oameni, cu emoții, curaj și vulnerabilitate, și nu în spatele unor ecrane și a unor taste reci, lipsite de componenta sufletească.

Bianca Sîrbu

Bianca Sîrbu - jurnalist, om de bazã, pasionatã de comunicare, scris și materie cenușie.

Close search

Coș

Back To Top
×Close search
Caută