Skip to content

Când fiul meu avea patru ani, îl priveam fascinată cum învăța să-și lege șireturile. Lua cele două șireturi din nou și din nou, le întorcea într-o parte sau în alta, le răsucea pe amândouă, făcea noduri sau aproxima fundițe care se prăbușeau de îndată ce le lăsa din mână. A fost nevoie de sute de încercări eșuate; totuși, perseverența lui nu a scăzut nicio secundă și nici umorul nu i-a dispărut. Nu a întrebat niciodată dacă a învățat mai repede sau mai încet decât frații lui mai mari. Și nici nu părea în vreun fel stresat de lentoarea procesului. De fapt, a fost chiar indignat când i-am sugerat că ar fi, poate, mai potriviți adidașii cu arici (poți să-ți dai seama cine avea probleme cu adevărat cu lentoarea procesului) și mi-a spus că „e important să ai răbdare cu copiii mici“. Retrospectiv, acei ani de început au reprezentat epoca de aur a învățării – automotivată, marcată de curiozitate, flexibilă și plină de bucurie.

Gândește-te la realizările uimitoare ale primilor câțiva ani de viață!

Târâtul de-a bușilea, statul în picioare, mersul, mâncatul singur, mersul la toaletă, alergatul, prinsul unei mingi, desenatul, săritul coardei, cățăratul, îmbrăcatul de unul singur, identificarea obiectelor, reținerea numelor. Sunt mai multe de învățat în acești primi ani decât în toți cei care urmează (chiar și dacă te ocupi de un doctorat în aeronautică și astronautică la MIT!).

Copiii mici sunt foarte hotărâți să învețe și, pentru că nu sunt încetiniți de teama de eșec, de comparația cu alții sau de noțiunea de mai mult sau mai puțin „deștept“, abordează învățarea cu entuziasm și cu o încredere de neclintit în propria abilitate de a depăși provocările. Odată ce s-au prins cum funcționează ceva, sunt chiar satisfăcuți de ei înșiși și se gândesc că au făcut o treabă bună, indiferent de cât de inegală e fundița lor sau dacă și-au îmbrăcat hainele pe dos.

Până intră la școala primară, mulți copii sunt motivați de provocarea în sine, nu de steluțele, notele sau premiile pe care le primesc. Asta se numește stăpânirea motivației și este forma de învățare care este cel mai probabil să ducă la angajament și la perseverență și, într-un final, la competență.

Așadar, ce se întâmplă cu tânărul nostru învățăcel entuziasmat în anii dintre grădiniță, gimnaziu și liceu?

Pentru început, are loc o schimbare radicală în gândire, schimbare ce începe în jurul vârstei de șapte ani. În școala primară, copiii „capătă“ o nouă minte, una care are capacitatea de a gândi logic, realist și strategic. Schimbarea se petrece atât de spectaculos și tuturor copiilor din lume, încât este deseori numită „revoluția cognitivă“. Le permite copiilor să se lupte cu tot felul de probleme care, cu un an sau doi în urmă, erau dincolo de capacitatea lor de înțelegere. Ei pot clasifica de-acum corect categoriile – ca atare, iată de unde vine atenția hotărâtă de a aranja cardurile cu jucători de baseball, pietrele sau accesoriile Barbie. Lasă în urmă lumea magică a grădiniței și devin din ce în ce mai capabili să distingă realitatea de fantezie. Înțeleg simboluri, așadar progresele în matematică și citire devin porți către aptitudinile academice. Au o înțelegere mai bună asupra a ceea ce este important și ce necesită o atenție deosebită și pot dezvolta strategii pentru memorarea informațiilor importante.

℗PUBLICITATE



S-ar părea că toate aceste aptitudini suplimentare contribuie la creșterea entuziasmului față de dobândirea cunoștințelor. Totuși, deși mulți copii își mențin entuziasmul în primii ani de școală, pe măsură ce se apropie de vârsta gimnaziului, se constată un declin atât în entuziasm, cât și în angajamentul față de învățare. De ce?

Învățarea nu mai e distractivă. Copiii mici învață în moduri fundamental distractive. „Unde ți-e nasul?“, „Cum face câinele?“ Viața este un concurs de întrebări pentru copiii mici, care nu primesc nota 4 dacă arată ochii, în loc de nas, sau dacă spun „Muu“, în loc de „Ham“. Mai degrabă o să obțină niște râsete, o corectare blândă și încurajarea de a mai încerca o dată. Nu trebuie să faci mare lucru ca să îi ajuți pe copii să-și păstreze curiozitatea.

Copiii încep să se compare cu ceilalți. Copiii mici sunt prea ocupați să învețe, prea egocentrici ca să le pese prea mult de cum „se descurcă“ față de copilul din vecini și își supraestimează competența. În vreme ce o atitudine pozitivă poate să pară nejustificată, ea ajută la insuflarea entuziasmului și a optimismului în procesul de învățare. Începând cu vârsta de opt ani, copiii încep cu toată seriozitatea să se compare cu ceilalți. Asta se întâmplă pentru că de-acum pot clasifica, ordona și observa asemănările și deosebirile. Copiii nu se mai văd ca fiind „cel mai bun“ sau „cel mai tare“. Acum își creează o identitate de sine mai aproape de adevăr, dar mai vulnerabilă.

Suferă efectele negative ale testărilor standardizate excesive. Toți copiii trebuie să stăpânească programa pentru a continua să progreseze la școală și, într-un final, în lume. Actualul nostru sistem de testare standardizată însă se concentrează doar pe un număr limitat de aptitudini, mai ales la matematică și engleză, iar ca rezultat, mult din timpul orelor este ocupat cu pregătirea elevilor pentru evaluările la aceste două materii, ceea ce diminuează timpul necesar pentru introducerea altor conținuturi și a dezvoltării capacității de gândire critică. În principal, se testează memoria, nu aptitudinile complexe de care e nevoie în rezolvarea problemelor dificile. Cel mai îngrijorător este faptul că abilitatea de a gândi critic este neglijată și, prin urmare, erodată. Nu e de mirare că savanții au descoperit o scădere uriașă în angajamentul față de învățare (75% din copii au spus că sunt „înstrăinați“ de învățătură – cu alte cuvinte, că „trec prin școală ca gâsca prin apă“, fără niciun pic de entuziasm sau interes real) pe măsură ce copiii noștri trec prin sistemul de învățământ.

Extras din cartea Parenting pentru succes.

Dr. Madeline Levine este psiholog, consultant și educator cu aproape patruzeci de ani de experiență clinică. Și-a început cariera ca profesor de gimnaziu în Bronx, New York, apoi și-a început studiile în psihologie și și-a deschis un cabinet de psihoterapie specializat pe problemele copiilor și adolescenților și pe parenting.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0