skip to Main Content

Spune-mi că nu este acesta unul din lucrurile la care te gândești atunci când cineva îți vorbește de basme, povești sau filme romantice: „Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți…“. Acesta pare să fie mesajul ultim, cel la care aspirăm cu toții – pentru care suntem capabili de compromisuri și reinterpretări și schimbări absolute și renunțări supreme și așteptări eterne – în speranța că ni se va întâmpla și nouă un astfel de sfârșit. Însă, cel mai adesea, oamenii par să uite că sfârșitul unei povești nu spune mare lucru despre începutul și conținutul poveștii – nu vorbește despre context, despre durere, despre eșec, obstacole și dezamăgiri, despre răutate și îndoială și frică, nici despre curaj și determinare și efort, nu spune nimic despre personaje și călătoria lor, despre asumare și acceptarea ajutorului și colaborare, și renunțare. Nu spune mare lucru despre nimic, nici măcar despre cum arată această fericire până la adânci bătrâneți – ne creează totuși o fantezie, un ideal de bine și de permanență suficient de abstract, dar investit cu intenții bune, pentru care, adesea, suntem dispuși să renunțăm la realitatea prezentă, doar-doar și poate-poate.

Ce se întâmplă cu noi? 

În ultimii zeci de ani, poveștile Disney, filmele de la Hollywood, apariția social media, nu au făcut altceva decât să hrănească și mai mult toate aceste așteptări nerealiste despre iubire, succes și viață prin prezentarea idealizată, trunchiată și hiper-romantizată a poveștilor pe care le prezintă, oferind publicului o falsă imagine despre realitatea și dinamica relațiilor. 

Majoritatea filmelor urmează câteva tipare ușor de recunoscut și urmărit pentru că promit rețete simplificate și pline de clișee romantice despre cum ar trebui să arate relațiile perfecte. Minunat, nu-i așa? Cine nu ar vrea să aibă un manual cu instrucțiuni precise de urmat pentru a obține fix ceea ce credem că ne dorim? Vrei să ai succes? Aplică acești pași simpli. Vrei o relație ca-n filme? Și mai simplu: fugi după ea pe stradă sau în aeroport; urmărește-o și fă-ți apariția când e cu prietenele sau la muncă sau când aleargă; umple-i casa cu mii de trandafiri și jucării de pluș; poartă-te ca un măgar când o ai față în față, dar declară-i iubirea printr-un gest măreț în piața publică; las-o să ajungă la altar cu altul și fur-o de acolo; prefă-te dezinteresată și inabordabilă și apoi leșină dintr-o dată în brațele lui când nu-ți mai acordă el atenție; minte-o că ești bogat până se îndrăgostește de tine, după oricum n-o să-i mai pese că locuiești cu părinții; nu-i spune niciodată ceea ce gândești, pentru că strici tot farmecul și fantezia, așteaptă să se prindă singură și dacă nu se prinde, e semn clar că nu te iubește suficient să știe totul despre tine fără să fie nevoie să-i spui nimic (practic nu seamănă deloc cu maică-ta); nu-l aborda direct, nu, ar fi un comportament prea adult – vorbește cu toți oamenii din jurul lui până îi spune cineva ce simți mai bine decât ai face-o tu; așteaptă o zi în care e frig și plouă, iscă o ceartă din nimic, las-o să fugă de nebună pe străzi și fugi după ea ca să o împaci sărutând-o în ploaie până faceți pneumonie împreună; dacă există incompatibilități fundamentale de valori, nu renunța, dimpotrivă, încearcă să-l schimbi sau să te schimbi pe tine, până îți cedează ficatul de la efort; dacă ai vreo îndoială, nu deschide subiectul cu partenerul tău, sună-ți prietenii, familia, rudele, tipa care are emisiunea ta preferată de la radio și întreabă-i ce să faci și cum să te comporți; dacă se poartă urât cu tine e semn că te place prea mult și n-a depășit încă mica copilărie, nu e cazul să fugi, de ce ai face-o când poți să-l educi și să-l crești tu cu mare mărinimie și grijă maternă? și tot așa, la nesfârșit. 

Realist vs. Nerealist

Dacă vi se pare că sunt prea dură în exprimare sau prea cinică, o să încerc să iau doar câteva dintre clișeele care ne formează idea despre iubire și relație și să le pun în contextul #RevoluțieiRelaționaleÎnRomânia. Un fel de ghid de bune practici, dacă vreți. 

Nerealist: Iubirea este dintr-o dată și pentru totdeauna. Știi din prima secundă în care îl vezi pe celălalt că e persoana potrivită, cea cu care vei rămâne pentru toată viața și pentru care lupți în ciuda tuturor obstacolelor externe (vreme de vreo 2-3 ani așa, până devine greu și dispare acel „merge de la sine“). Dacă iubirea presupune efort sau timp, nu e iubire – ori știi, ori nu știi. Iubirea este o stare de simbioză absolută în care îi place tot ce îți place ție, vrea să facă tot ceea ce faci tu când vrei tu, nu există nimic altceva pe lume decât tine, nu respiră fără să te întrebe și nici tu nu poți să-ți imaginezi că exiști în afara celuilalt. Indiferent ce se întâmplă în viața noastră și cum ne dezvoltăm împreună sau separat, iubirea și relația rămân fixe în timp – blocate în momentul zero al îndrăgostirii la prima vedere. Noi evoluăm, creștem, ne maturizăm, iubirea rămâne iubire și atât. 

Realist: Iubirea necesită timp, efort, asumare, răbdare, toleranță și, cu toate acestea, lucrurile pot să nu dureze la nesfârșit. Relațiile de iubire sunt complexe și, pe alocuri, dificile – sunt locul în care suntem cel mai expuși și cel mai vulnerabili, în care venim cu tot ce este mai bun și mai întunecat în noi. În care intrăm cu toată istoria, cu toate experiențele, cu toate rănile și toate așteptările noastre. Două ființe separate, unice și cu individualitatea lor se aleg și hotărăsc să aducă într-un spațiu comun ce consideră ce e important, valoros și semnificativ. Însă modul în care construim și aranjăm spațiul relațional este o întâlnire la granița individualității noastre și presupune o negociere constantă a limitelor, a comportamentelor și a credințelor despre sine și despre relație. O actualizare constantă a termenilor și condițiilor prin comunicare și feedback: Ne dorim aceleași lucruri? Avem același limbaj de iubire? Știm să ne certăm pentru a obține o schimbare în bine a relației sau ne certăm pentru că ne este prea frică de ce am putea pierde? Avem viziuni comune despre prezentul și viitorul relației? Ne este ușor să ne fie și greu împreună? Există suficientă încredere? Putem face saltul de la nevoia de dreptate la cea de iubire când lucrurile ne rănesc? 

Nerealist: Există o singură persoană și doar una pentru totdeauna. Sufletul-pereche. Jumătatea mai bună. Persoana care ne completează – ca o mănușă. Ideea că există o persoană și doar una singură – potrivită și absolut perfectă – cu care lucrurile vor merge de la sine creează iluzia că dificultatea relațiilor ține doar până întâlnești persoana potrivită, după care toate lucrurile vin firesc și de la sine. Efortul este în căutarea partenerului sau partenerei, nicidecum în menținerea și armonizarea relației – drept urmare, nu considerăm că există sacrificiu suficient de mare pentru a ne găsi sufletul-pereche, dar, odată găsit, se termină cu negocierea, compromisul și armonizarea – ne odihnim. 

Realist: Iubirea are un infinit de fațete și etape. Așa cum noi creștem și ne maturizăm în preferințele, credințele și valorile noastre, și modul în care ne raportăm la iubire și la persoana iubită se schimbă și se preschimbă în timp. Cum foarte bine spunea un terapeut de cuplu la un moment dat, există chimie și compatibilitate, dar în relațiile romantice importantă e compatibilizarea sau, altfel spus, renunțarea la idealizarea celuilalt și acceptarea faptului că oricât de potrivit ar fi cineva pentru noi și noi pentru cineva, relația respectivă tot va presupune armonizare și efort. Nu există persoană perfectă, întrucât niciunul dintre noi nu este perfect și nu poate oferi perfecțiunea pe care o pretinde. Compatibilizarea presupune cunoaștere de sine și curiozitate în a-l cunoaște pe celălalt; presupune acceptarea diferențelor și hrănirea similarităților; presupune negocierea valorilor și stabilirea unor valori comune și de nenegociat; presupune comunicarea constantă și oferirea și cererea de feedback despre gândurile/emoțiile și starea relației din perspectiva celuilalt și, mai presus de toate, presupune acceptarea faptului că, uneori, chiar și încercând toate aceste lucruri, relația ar putea să nu funcționeze și unul dintre parteneri să aleagă cu totul altceva sau pe altcineva la un moment dat. 

℗PUBLICITATE



Nerealist: Făt-Frumos și Ileana Cosânzeana nu au niciodată zile proaste. Nu îi doare capul, nu sunt obosiți, nu sunt copleșiți de gânduri, emoții, situații, nu se îmbolnăvesc, nu au îndoieli cu privire la propria persoană sau la relație, nu rămân fără job, nu fac alegeri proaste, nu au respirație urât mirositoare dimineața, nu le este greu să facă flic-flac între rolurile de părinte – fiu/fiică – soț/soție – prieten/ă – tată/mamă etc. Făt-Frumos și Ileana Cosânzeana nu se plâng niciodată, nu au discuții despre bani, vacanțe, împărțirea vizitelor la părinți sau educația copiilor, se trezesc mereu bine dispuși, au mereu soluții pentru toate problemele, nu se ceartă niciodată pentru că nu ajung în punctul ăsta fiind prea ocupați să trăiască doar emoțiile pozitive ale întâlnirii lor de la început, nu își vorbesc urât, nu își interpretează greșit unul altuia cuvintele și gesturile, nu mint niciodată, nu se îmbolnăvesc, nu îmbătrânesc și nu au răni din alte relații (pentru că nu au avut nicio altă relație – ei fiind, cum bine știm, suflete-pereche care s-au cunoscut și s-au iubit din prima și pentru totdeauna… ne mai repetăm, știu, dar cum se crează clișeele, dacă nu prin repetiție?). 

Realist: Făt-Frumos și Ileana Cosânzeana nu există. Sau există în măsura în care sunt acele versiuni idealizate ale fiecăruia dintre noi. În fiecare persoană există un Făt-Frumos și o Ileana – acele părți din noi care sunt frumoase, și bune, și generoase, și iubitoare și demne de iubit. Însă niciunul dintre noi nu rămâne în forma sa idealizată tot timpul. În realitate, umanitatea noastră este plină de fragilitate, imperfecțiuni și neputință. În noi mai există și căpcăuni, și mume ale pădurii, și zmei, și mame vitrege, și zâne, și spiriduși, și pitici și câte și mai câte. Suntem ființe complexe și capabile de trăiri intense și frumoase, dar și puternic negative. Cum anume învățăm să ne reglăm emoțiile și să venim în fața celuilalt este adesea contextual și relațional – există o artă de a iubi, așa cum spune Erich Fromm, un mod în care învățăm cum să îl iubim pe celălalt așa cum are nevoie, nu doar cum ne imaginăm noi și învățăm cum să cerem lucrurile de care avem nevoie, nu doar să așteptăm ca celălalt să știe din neant, mai ales când lucrurile devin dificile, întrucât e ușor și bine când e bine, când e greu e nevoie să fim buni și curioși cu privire la noi și la versiunile noastre la care încă avem de lucrat și iubit. 

Nerealist: Știți vorba aia cu: „Găsește ceva ce-ți place să faci și nu vei munci o zi în viața ta“? Ei bine, cam atât de nerealistă este și ideea că „Lângă persoana potrivită lucrurile vin de la sine și fericirea e garantată“. Există această credință că undeva în univers există un mod prin care putem obține tot ceea ce ne dorim, fără a da nimic la schimb, că dacă facem o singură alegere bună la un moment dat, nu vom fi nevoiți să muncim, să fim răniți în relație, să depunem vreun efort sau să facem o alegere proastă vreodată. Niciun regret. Doar extaz perpetuu – personal și profesional. Un fel de Nirvana al existenței, dacă doar am ști când și cum. 

Realist: Atunci când suntem copii, multe lucruri vin de la sine, întrucât suntem destul de neputincioși în a ne ține singuri în viață și în a fi capabili de a ne furniza cele necesare din punct de vedere psihologic, emoțional și fizic și depindem de adulții din jurul nostru să medieze pentru noi lumea și să ne ajute să ne reglăm emoțiile. Pe măsură ce creștem, conștientizăm tot mai mult că fiecare acțiune a noastră are o consecință și că există limite pe care e nevoie să le integrăm și alegeri pe care să le facem pentru lucrurile pe care ni le dorim, urmate de acțiuni concrete, consum de energie, efort, planificare, organizare, aplicare, dezamăgire sau reușită. Faptul că facem ce ne place nu înseamnă că nu muncim, ci doar că munca are un sens și aduce mai multă satisfacție decât efortul investit. La fel e și cu persoana iubită – a găsi o persoană potrivită nu înseamnă că lucrurile merg de la sine, ci că a-ți asuma efortul de a lucra la relația ta pălește în fața satisfacției și a împlinirii pe care ți-o aduce relația respectivă. Este despre a face lucrurile cu sens și a accepta maturizarea, mai degrabă decât despre a găsi modalități de a nu face nimic, doar pentru că există o fantezie infantilă potrivit căreia avem doar drepturi și nicio obligație în relații sau în viață, în general. 

Nerealist: Iubirea este suficientă pentru o relație sănătoasă și de durată. Faptul că simțim iubirea care consumă tot, că ne pierdem în celălalt obsesiv și devine singurul motiv pentru care răsare și apune soarele este suficient pentru o relație sănătoasă și de durată. Nu contează diferențele de gândire, de maturitate emoțională, nu contează nivelul de comunicare și reciprocitatea valorilor, sentimentul de iubire este suficient pentru o relație sănătoasă și de durată. Nu contează la ce este nevoie să renunțăm, nici la ce îi cerem celuilalt să renunțe, nimic nu este mai important decât iubirea pe care o simțim pentru ca relația să fie sănătoasă și de durată. Dacă am spus și am auzit un „te iubesc“, nimic nu poate sta în calea unei relații sănătoase și de durată. 

Realist: Iubirea este necesară, dar nu suficientă pentru ca o relație să rămână sănătoasă și să reziste în timp. După cum spune Esther Perel, iubirea este un verb, nu un substantiv. Iubirea nu este doar ceea ce simțim – este modul în care acționăm în acord cu ceea ce simțim, este ceea ce facem și modul în care facem. Conștientizarea emoțiilor noastre este extrem de importantă, dar o relație nu se construiește în jurul cuvintelor „te iubesc“, ci în jurul acțiunilor, gesturilor și comportamentelor care susțin acest sentiment – sinceritatea și transparența care creează siguranță, atenția și grija care arată că ne pasă, disponibilitatea de a ne asuma cuvintele și acțiunile și de a rămâne prezenți când lucrurile devin dificile, efortul de a-l menține pe celălalt prioritar și după ce lucrurile nu mai vin de la sine, deschiderea către discuțiile dificile, răbdarea cu neajunsurile celuilalt, capacitatea de a accepta că a fi potriviți unul pentru celălalt nu înseamnă că nu ne putem răni unul pe celălalt și disponibilitatea de a repara chiar și răul făcut fără intenție. 

Momentul de cotitură 

Poate că este momentul să ne uităm și la celelalte părți ale basmelor și filmelor și să începem să scriem și altfel de povești pornind de la realitate înspre fantezie și nu de la fantezie înspre realitate. În fond, toate poveștile, indiferent de forma în care ajung la noi, vorbesc despre universalitatea năzuinței umane către conexiune și iubire și căutarea fericirii. Însă tot aceste povești vorbesc și despre dificultatea de a ajunge acolo – despre toate încercările și provocările și schimbările prin care este nevoie să trecem până ce putem primi lucrurile pe care ni le dorim, dar și despre a merge înainte când, în ciuda faptului că am făcut tot ceea ce ține de noi, am ajuns în cu totul alt loc sau ni s-a oferit cu totul altceva decât am vrut inițial. Într-o lume în care presiunea de a trăi conform unei fantezii a perfecțiunii absolute este tot mai accentuată de social media, de filme și guru ai tinereții fără bătrânețe și ai vieții fără de moarte, este un act de rebeliune și rezistență să rămânem ancorați în realitate cu imperfecțiunea și umanitatea ei, alegând o #revoluțierelațională cu persoana reală, vie și imperfectă de lângă noi, mai degrabă decât a fugi în fantasma idealizării la fiecare semn că povestea noastră nu urmează pașii din filme de pe marile ecrane (din mintea noastră). 

Sabina Strugariu este psiholog și psihoterapeut specializat în terapia integrativă. A absolvit un masterat în Evaluarea, consilierea și psihoterapia copilului, cuplului și familiei. Deține o specializare de lungă durată în psihoterapia cu copii și adolescenți, în cadrul EUROCPS. Este, de asemenea, membră a Colegiului Psihologilor din România și a Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Caută
Coșul de cumpărături
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0