fbpx
skip to Main Content
Ce Se întâmplă între Părinți și Copii? Parentingul De Azi și Educația De Ieri

Ce se întâmplă între părinți și copii? Parentingul de azi și educația de ieri

Parenting-ul este un concept foarte cunoscut în secolul nostru, cu care, adesea, ne purtăm cu grijă, în așa fel încât să nu ne abatem de la regulile stricte și riguroase pe care le-ar impune. De departe, este un balaur cu șapte capete, care „educă“ părinții și le îngrădește anumite ieșiri comportamentale, în favoarea copilului. Parenting-ul nu reprezintă o sumă de do’s and don’ts pe care să le aplicăm ca o schemă grilă din prima zi de când ajungem acasă cu copilul (pentru că fiecare individ este unic și singular), ci este, mai degrabă, știința ce ne ajută să înțelegem ce se întâmplă cu puiul de om și să filtrăm emoțiile și trăirile, care sunt, la rândul lor, intensificate și total diferite de tot ce am simțit, de-a lungul vieții.

Sintagma „bătaia e ruptă din rai“ este foarte întâlnită în rândul generației anilor ’80-’90, aplicată, din nefericire, în multe cămine, considerată piatră de temelie a parenting-ului acelor ani. Ceea ce nu se vedea, însă, erau urmele sufletești ale rănilor neînchise, care au avut ecou, în special, la vârsta adultă, de unde și numărul foarte mare al persoanelor ce suferă de tulburări psihice și comportamentale, depistate sau nu. Desigur, nu ne referim doar la violența fizică, ci și la cea psihică, ton ridicat, tehnici punitive aplicate, cu regularitate, catalogate ca fiind drepturi ale părintelui, îngrijitorului, adultului responsabil de cel mic, dar și în cadrul instituțiilor de învățământ, cu precădere, în grădinițe.

Mai grav este că, și în zilele noastre acest stil de creștere și educare a micuților nu diferă foarte mult de acum aproximativ 20-30 ani, mass-media fiind cea care evidențiază astfel de cazuri ca fiind la ordinea zilei. O altă sintagmă ar fi „eu te-am făcut, eu te omor“, care, ipotetic, ar da libertate maximă asupra vieții copilului, părinților săi, ca un schimb echitabil pentru emoțiile copleșitoare ale adulților, precum furie, vină, frustrare. Depresia post-natală, inexistența unui ajutor real în creșterea copilului, familiile monoparentale sunt cele mai sensibile structuri, care (din prea multă energie negativă acumulată, datorată, în mare parte oboselii), degenerează către un astfel de comportament agresiv. Copiii sunt categoria socială ce nu beneficiază de o protecție bine instituită prin lege, deși, Legea 272/2004 vizează exact protecția copilului împotriva abuzului, neglijării, exploatării și a oricărei forme de violență. De asemenea, trebuie sesizat și raportat orice caz întâlnit (atât de persoanele fizice, sau juridice, dar și de către însuși copilul abuzat).

Violența fizică este extrem de dăunătoare, iar efectele acesteia sunt răvășitoare. Agresivitatea crescută, comportamentul antisocial, rezultatele îndoielnice și incapacitatea de a internaliza reguli morale sunt doar câteva dintre repercusiunile acțiunilor părinților, respectiv, îngrijitorilor lor.

Nici sistemul școlar nu ocolește acest subiect, agresivitatea fizică și verbală fiind, în majoritatea cazurilor, extrem de populare. 19 state din SUA permit violența părinților asupra copiilor, în lipsa unui cadru legislativ bine pus la punct, în timp ce 1.667.800 elevi sunt agresați în școlile publice, dintre aceștia, cele mai sensibile categorii fiind reprezentate de către elevii de culoare, dar și cei cu dizabilități.

℗PUBLICITATE


Fenomenul este unul în continuă creștere, iar inaplicabilitatea unor politici care să stopeze augmentarea acestuia, nu face altceva decât să pregătească viitori adulți pentru o junglă (în care legea se aplică după bunul plac, individual), și nu o societate cu indivizi sociali pașnici, empatici și interconectați. Datele oficiale raportate indică faptul că 30% dintre părinții americani își lovesc copiii înainte ca aceștia să împlinească un an, 50% dintre sugari sunt agresați fizic, de cel puțin trei ori pe săptămână, peste 90% dintre copii sunt bătuți, ceea ce duce, automat, la abuz fizic. Deși aceste cifre sunt înfiorătoare, societatea, în continuare, le tratează ca fiind normale, banale, la ordinea zilei.

Nici România nu stă bine la acest capitol, agresiunea fizică fiind literă de lege. „Unde dă mama, crește“ este o alegorie ce se aplică, fără doar și poate, cu disclaimer. Este atât de bine înrădăcinată în cultura noastră, încât, poate fi considerată premisă unei educații à la carte. Potrivit UNICEF (2016), 15% dintre români sunt de părere că pedepsele sunt foarte importante în educația celui mic, în timp ce doar 39% dintre repondenți susțin că violența nu trebuie să facă parte din rutina copilului, și un număr semnificativ de 26% mențin afirmația conform căreia bătaia este adevăratul stil de parenting.

Abandonul școlar, marginalizarea, analfabetismul, dezinteresul, adoptarea unor vicii (precum fumatul la vârste foarte mici), dar și recurgerea la diverse acte de tâlhărie, sau, din contra, suicid, sunt consecințe firești ale abuzului de orice natură. Cunoașterea drepturilor și a obligațiilor implică o campanie masivă de conștientizare și stopare a acestor orori ce au consecințe nefaste, de ambele părți. Sentimentele amestecate ale adulților nu trebuie revărsate ca niște deșeuri pe copii, ci trebuie identificate butoanele ce apasă greu asupra psihicului părinților, care la rândul lor, sunt factori declanșatori ai unor drame (fie că vorbim de depresie, comportament obsesiv-compulsiv, sau chiar de suicid sau crimă). Identificarea unor cazuri specifice și îndreptarea acestora către un specialist (înainte de a fi prea târziu), pot constitui un prim pas în eradicarea unui fenomen ce capătă valențe amețitoare.

Această realitate ne indică un mare adevăr pentru familiile zilelor noastre, deoarece așa cum spune și dr. Haim Ginott, autorul cărții Între părinte și copil – „Nici noi, nici copiii noștri nu am fost educați să ne împărtășim sentimentele. Adesea, nici măcar nu știm ce simțim sau cum simțim.“ Iar acest fapt ne costă, pentru că riscăm să ne implicăm într-o suită de comportamente agresive și să ne rănim copiii, adesea, fără ca cel puțin să fim conștienți de ceea ce facem. Inteligența parentală este esențială, cultivarea inteligenței emoționale la părinți și copii este decisivă pentru viitorul relației lor, și asta deoarece – peștii înoată, păsările zboară și oamenii simt.

Pagina de Psihologie

Informații utile, articole de psihologie, o agendă a activităților și evenimentelor din sfera psihologiei, magazin virtual. Împarte informația - sănătatea relațiilor noastre este cea mai importantă resursă pe care o avem.

Close search

Coș

Back To Top
×Close search
Caută