Skip to content

Pe 1 iunie, pășim din nou în sărbătoarea inocenței. Ne întoarcem simbolic la copilărie – un teritoriu interior unde mirarea e mai puternică decât explicațiile, iar joaca este o formă de prezență autentică. Într-o astfel de zi, cu atenția spre copiii noștri și inimile deschise spre binele lor, putem reflecta și la ce fel de valori le lăsăm moștenire. Nu doar prin discursuri sau cadouri, ci și prin modul în care trăim lângă ei.

Una dintre temele adesea ignorate (dar profund influente) în această moștenire este relația cu banii. Ne place sau nu, copiii cresc într-o lume în care banii sunt omniprezenți: în reclame, în conversațiile dintre adulți, în dorințele neexprimate sau frustrările mascate. Și, fără ca noi să ne dăm seama, învață despre bani nu atunci când le explicăm ce e un card bancar, ci mult mai devreme, când ne observă alegerile și comportamentele.

Ce învață copiii despre bani… înainte să știe să numere?

Cercetările din domeniul neuroștiinței dezvoltării arată că primele reprezentări despre valoare, schimb și diferențe socioeconomice se formează începând chiar din perioada preșcolară. Un studiu realizat de University of Wisconsin susține că, la doar trei-patru ani, copiii pot asocia indirect banii cu emoții (frică, putere, control) și cu apartenența la un anumit grup sau statut.

ABONARE NEWSLETTER


Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.


Până la vârsta de șapte ani, multe dintre tiparele emoționale și cognitive legate de bani sunt deja formate, devenind fundamentul relației adulte cu resursele. Psihologii numesc acest proces modelare inconștientă – adică învățare prin expunere, nu prin educație directă. Cu alte cuvinte, copilul observă cum devenim tensionați când vine vorba de bani, cum ne certăm, cum ne justificăm cheltuielile sau cum evităm să vorbim despre lipsuri. Și din toate acestea extrage concluzii. De aici începe, de fapt, educația financiară. Nu din lecțiile de economie, ci din felul în care copiii ne văd trăind viața de zi cu zi.

Banii ca oglindă: înțelepciunea lui Lynne Twist

În cartea Sufletul banilor, autoarea și filantroapa Lynne Twist abordează tema banilor nu dintr-o perspectivă economică, ci dintr-una spirituală și relațională. Ea spune că relația noastră cu banii este, de fapt, o oglindă a credințelor și a emoțiilor noastre inconștiente. Iar aceste credințe pot fi vindecate doar dacă începem să privim banii nu ca pe o problemă de „calcul“, ci ca pe un „spațiu de conștiință“.

Twist vorbește despre trei mituri toxice care modelează civilizația contemporană:

  • Mitul deficitului: „Niciodată nu e destul“ – o mentalitate care ne face să trăim cu frică, cu senzația constantă de lipsă, chiar și atunci când avem mai mult decât suficient.
  • Mitul abundenței infinite: „Mai mult înseamnă mai bine“ – care alimentează competiția, comparația și oboseala cronică.
  • Mitul neputinței: „Este așa cum este și nu se poate schimba“ – care justifică pasivitatea și blochează transformarea relației noastre cu banii.

Acești trei „viruși“ cognitivi – cum i-am putea numi în limbaj simplu – sunt ușor de transmis din generație în generație. Nu cu intenție, ci prin modelul nostru de viață. De aceea, dacă dorim ca fiii și fiicele noastre să aibă o relație sănătoasă cu banii, avem nevoie să ne transformăm mai întâi relația noastră cu acest domeniu.

℗PUBLICITATE



Copiii au nevoie de sens, nu de sume

Educația financiară cu suflet nu presupune doar să-i învățăm pe cei mici să economisească sau să câștige bani. Ci să-i ghidăm în a construi o relație conștientă, sănătoasă și emoțională cu valoarea. Să poată face diferența între dorințele reale și impulsurile de moment. Între valoare și preț. Între suficiență și exces.

Pentru aceasta, avem nevoie de o educație financiară afectivă, în care copilul este văzut, ascultat și implicat. Iată câteva direcții concrete:

  • Transparența emoțională. Poate cel mai valoros gest este acela de a vorbi sincer despre propriile trăiri legate de bani. Nu cu dramatism, dar nici cu evitări. Să spunem, de exemplu: „Mi-e greu să aleg acum, pentru că simt o presiune între ce vreau și ce e responsabil“. Astfel, copilul învață că banii implică procese de gândire, emoție și responsabilitate.
  • Ritualuri financiare de familie. Putem crea mici practici comune: să stabilim împreună bugetul pentru vacanță, să alegem un cadou simbolic pentru cineva drag, să punem deoparte o sumă pentru un scop comun. Aceste momente dezvoltă responsabilitate, dar și un sentiment de co-creare.
  • Întrebări care cultivă sensul. În loc să întrebăm „Cât ai luat la test?“ sau „Cât costă asta?“, putem întreba: „Ce înseamnă pentru tine să ai grijă de bani?“ sau „Cum ai vrea să folosești acești bani pentru a ajuta pe cineva?“.
  • Lecturi și povești care transmit valori. Cărțile pentru copii pot fi un instrument minunat pentru a introduce concepte de bază despre cunoașterea de sine și cultivarea competențelor relaționale. Recomandările de lectură pe care le fac adesea, în acest sens, sunt Harta magică a sinelui, pentru copii și Foca Fega și darul bucuriei.

Ce le oferim, de fapt, copiilor de 1 iunie?

Ziua copilului poate fi o ocazie nu doar pentru cadouri materiale, ci și pentru daruri invizibile: conversații sincere, prezență, libertatea de a întreba și de a înțelege. În loc să ne simțim presați să le cumpărăm „tot ce-și doresc“, putem să le oferim claritate emoțională și înțelepciune financiară. Adevărata educație financiară începe când renunțăm la rușinea legată de bani, la fricile moștenite și la goana după „mai mult“. Când ne dăm voie să respirăm în relația cu resursele. Când transformăm banii dintr-un subiect tabu într-un spațiu de dialog, conectare și învățare.

Și poate că, în acel moment, sămânța plantată în inima copilului nu va fi despre bani în sine, ci despre încredere, curiozitate și libertatea de a trăi o viață cu sens. Deoarece, așa cum ne amintește și Lynne Twist, adevărata prosperitate nu vine din cât avem, ci din cât suntem dispuși să recunoaștem că avem deja.

Pentru mai multe informații și sfaturi despre educația financiară poți accesa gratuit cursurile online oferite de Școala de Bani.


Citește și:

Psiholog clinician, psihoterapeut de familie și cuplu, membru al Colegiului Psihologilor din România, formator la diferite programe de formare complementară, președinte și membru fondator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Caută
Prezentare generală a confidențialității

Acest site utilizează cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență de navigare cât mai plăcută și eficientă. Informațiile colectate prin intermediul acestor fișiere sunt stocate în browserul tău și ne ajută să:

  • recunoaștem dispozitivul tău atunci când revii pe site;
  • păstrăm preferințele tale;
  • înțelegem mai bine ce secțiuni ale site-ului sunt cele mai accesate și relevante pentru tine.

Poți ajusta oricând setările cookie-urilor, astfel încât să alegi exact ce informații dorești să partajezi. Confidențialitatea ta este importantă pentru noi.