Deși incestul nu face parte din toate sistemele familiale disfuncționale, totuși este prezent suficient de frecvent încât să merite discutat.
Incestul reprezintă o manifestare disfuncțională mult mai răspândită decât s-a crezut până acum. De exemplu, sistemul familial în care alcoolismul e prezent este un teren fertil pentru ca incestul să se producă. Nu încape îndoială că aceia care sunt supraviețuitori ai unui incest sunt împovărați de o greutate suplimentară, când e vorba să întemeieze relații intime sănătoase.
Deși incestul se poate petrece între mame și fiii lor, între tați și fiii lor sau între frați și surori, totuși cea mai comună formă este incestul dintre tați și fiicele lor. De aceea, tocmai pe asta vom pune accentul în cele ce urmează.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Incestul poate fi mascat sau evident
Cel evident e definit ca fiind contactul sexual în interiorul aceleiași familii. Chiar dacă nu presupune obligatoriu un act sexual, incestul implică – într-o formă sau alta – un contact de natură sexuală. Cele mai întâlnite forme constau în: mângâierea sânilor și a organelor sexuale, folosirea copilului pentru masturbarea părintelui și sexul oral. Incestul mascat implică în mare măsură aceeași dinamică, dar fără să existe un contact fizic real.
Incestului îi sunt specifice două caracteristici: interdicția de a vorbi despre ceea ce se petrece și izolarea familiei de restul lumii. În multe familii incestuoase, tiparul este acela în care una dintre fiice (în general, cea mai vârstnică) a luat pe umerii ei multe dintre responsabilitățile gospodăriei și are grijă de frații și surorile mai mici. Să-l satisfacă sexual pe tatăl ei poate părea o extensie a rolului ei de „mică mamă“. Există o mare probabilitate ca acest comportament să apară, dacă există deja o inversare a rolurilor între mamă și fiică. Iar această schimbare de roluri se produce adesea când mama e bolnavă cronic sau alcoolică.
Ce influență are incestul asupra relațiilor intime pe care copilul le va construi la maturitate?
În primul rând, abilitatea de a se încrede în alții (despre care am discutat anterior) e complet distrusă. Cel mai revoltător aspect al unei relații incestuoase este că face imposibilă existența ulterioară a oricărui „adăpost sigur“. Copilul nu are la cine să fugă după ajutor.
Am întrebat mulți clienți care supraviețuiseră incestului de ce nu spuseseră nimănui ce li se întâmpla. De exemplu: „De ce-ai așteptat până aproape de 30 de ani, ca să spui cuiva că ai fost abuzată când erai doar o copilă?“ Și, invariabil, răspunsul suna așa: „La ce-ar fi folosit? Dacă i-aș fi spus mamei, nici n-ar fi contat. N-ar fi făcut față sau nici măcar nu m-ar fi crezut. Tot ce-aș fi obținut ar fi fost o înrăutățire a situației mele. Și, cu siguranță, nu mă puteam duce să spun cuiva din afara familiei.“ Acești copii n-au niciun refugiu. Nu e nimeni acolo să-i ajute.
Iată, aceasta e o conjunctură în care afli foarte devreme în viață că nu poți avea încredere în nimeni. Cu siguranță, nu poți avea încredere în părintele care te-a abuzat sexual, dar nici în celălalt părinte. Așa înveți că singura persoană în care poți avea încredere ești tu însăți. Din cauza acestei experiențe care se perpetuează de timpuriu, înțelegi cu claritate câteva adevăruri.
℗PUBLICITATE
- În primul rând, acela că încrederea nu e bună – pentru că, dacă ai încredere, vei fi rănită. Mai rău, că nimeni nu te va ajuta. Această experiență nefericită amplifică enorm dificultățile pe care le vei avea ulterior în viață, de a te încrede în cineva cu care să întemeiezi o relație intimă.
- În al doilea rând, incestul din copilărie afectează comportamentul sexual al omului matur. Nu e ceva neobișnuit ca supraviețuitorii incestului să retrăiască alături de partener secvențe ale ororilor din copilărie, în relația sexuală de adult. Ei își amintesc diverse imagini din trecut, în vreme ce trăiesc relația de iubire din prezent, iar asta le cauzează probleme.
- În al treilea rând, unii supraviețuitori ai incestului ajung să creadă că singura modalitate de a căpăta puțină iubire și afecțiune este prin intermediul sexului. Dacă experiența sexuală cu tatăl a fost plăcută, fetița se vede pe ea însăși ca având puteri sexuale extraordinare. O asemenea fantezie distorsionează realitatea și împiedică formarea unei relații intime sănătoase. În plus, o conduce la idealizarea bărbaților.
- În al patrulea rând, multe fete aflate în această situație decid la maturitate să se implice în relații cu persoane de același sex, fiindcă nu vor să mai aibă de-a face vreodată cu îngrozitorul penis. Mai sunt și alte distorsionări ale realității, care ies în evidență. Imposibilitatea de a le acorda altora încredere nu dispare doar pentru că te-ai implicat în relații de același sex. În continuare, nici părintele nu poate fi de încredere. Așa că o relație de același sex nu este soluția problemei.
Când incestul e mai degrabă mascat, unele dintre considerațiile precedente rămân valabile. Tatăl își tratează fetița ca și când i-ar fi nevastă sau obiectul adorației. E gelos pe pretendenții ei și rostește subtile insinuări cu tentă sexuală. Ea face pentru el multe lucruri pe care, în alte circumstanțe, le-ar face o soție. Aici, rezultatul e oarecum diferit. Fata nu se simte abuzată, ci idealizată. Și, reciproc, își idealizează tatăl – ceea ce o împinge spre imposibilitatea de a relaționa cu alți bărbați. Deoarece tăticul ei este perfect ca obiect al iubirii, la maturitate ea caută bărbați care să-i semene, în încercarea de a-l înlocui.
Trebuie să ajungi la rădăcina problemei
Reacția copilului vizavi de incestul care-i violează intimitatea se produce la un nivel foarte profund – și tot la acel nivel trebuie vindecată. Când e vorba de traiul în aceeași casă cu un alcoolic, chiar și o simplă aducere la lumină a faptelor – în prezența unor oameni care te înțeleg, care au trăit aceeași nefericire – înseamnă un mare pas înainte în rezolvarea dificultăților.
Însă, de obicei, asta nu se întâmplă și în cazul incestului. Așa că e vital să discuți cu un terapeut profesionist. Trebuie să ajungi la rădăcina problemei, acolo de unde vin rușinea și vinovăția – pe care orice supraviețuitor al incestului le simte. Cumva, cea care a trecut prin asta are în permanență sentimentul că… „Sunt responsabilă“, justificat de nelămurirea „De ce mi s-a întâmplat mie, și nu surorii mele?“ sau de acuza „Dacă mi s-a întâmplat atât mie, cât și surorii mele, de ce n-am făcut nimic ca să preîntâmpin repetarea tragediei?“. De vreme ce copiii aceștia sunt obedienți în cel mai înalt grad, când se întâmplă să privească în trecut ei se văd pe sine ca și cum s-ar fi obișnuit cu situația, ca și cum ar fi fost dispuși să coopereze, ca și cum nu s-ar fi împotrivit deloc. Îi apasă responsabilitatea, deși – în respectivul context – nu e un sentiment nici valid și nici autentic.
În prezent, n-ai mai permite un asemenea comportament, dar adulta care ești acum nu exista pe când erai copilă. Aruncă o privire asupra micuței care ai fost și îndrăznește să-i spui că este vinovată pentru ceea ce i s-a întâmplat! Sigur că nu-i logic și nu-i posibil să fie vinovat copilul! Cu toate acestea, eliberarea emoțională de vinovăție nu este la fel de facilă ca înțelegerea strict rațională a acestui adevăr. În plus, multe fete care au preluat rolul mamei simt chiar că experiența incestuoasă a avut rolul de a o proteja pe mama lor. E cam la fel ca atunci când un copil încasează bătaia în locul unui frate sau al unei surori (sau al mamei înșiși), pentru ca ceilalți membri ai familiei să nu trebuiască să suporte durerea.
Sub nicio formă, nu ești tu responsabilă. Vina pe care o simți din cauză că n-ai avut puterea de a opri incestul e nejustificată. N-ai avut de ales, fiindcă nu știai să existe vreo alternativă salvatoare.
Extras din cartea Intimitate zbuciumată.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
