Fetele și femeile sunt, adesea, condiționate social să ofere grijă și să fie cât mai înțelegătoare, multe dintre ele considerând că asta le dă valoare și că vor avea doar de pierdut dacă îndrăznesc să spună Nu. În ceea ce privește strategiile de parenting și pe cele de socializare, putem identifica nenumărate momente în care fetele sunt încurajate să zâmbească, să fie drăguțe, să spună Da și să le îndeplinească nevoile celor din jur.
Încă, în multe dintre familiile din România, fetele și adolescentele au parte de iubire și afecțiune abia atunci când satisfac dorințele celorlalți membri sau semeni. Proces care continuă în timpul pregătirii academice și mai apoi în contextele profesionale și relaționale.
De ce le este greu femeilor să pună limite?
Din multe puncte de vedere, este esențial ca femeile să găsească un balans corespunzător între grija față de ceilalți și grija față de sine. Deși în sufletul tuturor există un izvor nelimitat de iubire, energia și resursele nu ne sunt tocmai nelimitate. Iar acest lucru devine și mai important atunci când le încurajăm pe fete să fie mai generoase la exterior și să se neglijeze pe ele însele. Dacă o fiică, o soră, o soție sau o mamă este nevoită să ofere până în punctul în care i se face rău sau se îmbolnăvește, ea nu se va mai putea bucura nici de viață și nici de relațiile pe care le are. Dacă nu sunt încurajate să depună eforturi pentru a se proteja (și) pe sine, să aibă parte de odihnă și de nevoi îndeplinite, femeile ajung să se ruineze psihologic doar oferind fără să primească. Iar aici sistemele culturale și cele educative necesită o amplă regândire.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
De cele mai multe ori, fetele și femeile întâmpină dificultăți în a trasa limite, de teamă să nu fie considerate nepoliticoase sau prost-crescute. Este adevărat că relațiile necesită respect și politețe, dar neglijarea sau ignorarea de sine nu ajută pe nimeni.
Cum să spui un Nu respectuos?
Psihoterapeuta Julie de Azevedo Hanks, o activistă pentru drepturile femeilor și sănătate relațională, oferă mai multe exemple concrete prin care femeile pot da dovadă de respect și grijă de sine oferind un refuz sau spunând nu.
- „Apreciez că m-ai întrebat, dar nu pot să fac asta.“
- „Nu pot să-mi asum acum un angajament pentru acest lucru.“
- „Deocamdată voi refuza. Dacă se schimbă ceva, vă voi anunța.“
- „Chiar aș vrea să ajut, dar trebuie să am grijă de mine spunând nu.“
Potrivit lui de Azevedo Hanks, atunci când o femeie spune un nu clar și fără de echivoc, își redobândește vocea autentică și puterea asupra propriei vieți. Pentru ca procesul de transformare să devină realitate, fetele și femeile au nevoie de cât mai multă compasiune de sine. Iar întrebarea-cheie, când vine vorba despre această formă de compasiune îndreptată către propria persoană, sună în felul următor: De ce am nevoie? Dacă vor să aibă mai multă grijă de ele însele, fetele și femeile trebuie să-și asume responsabilitatea și față de propria stare de bine. Fapt care, adesea, presupune să se gândească de mai multe ori înainte de a spune un da către exterior, care ar putea indica un nu la interior.
℗PUBLICITATE
În final, este o dovadă de maturitate emoțională și relațională să observi atunci când limitele tale sunt încălcate sau cererile venite din exterior te fac să te simți inconfortabil. În astfel de situații, a tolera sau a trece peste (strângând din dinți) nu este singura opțiune. Încearcă să ai încredere în tine și să dai dovadă de compasiune de sine (să vezi ce îți dorești) și, dacă este cazul, spune un nu plin de curaj. A pune o limită sau a oferi un refuz nu este un indicator de răutate și nici o dovadă de egoism. Refuzurile sănătoase nu se fac cu agresivitate, ci cu fermitate, transmițând ceea ce este acceptabil și ce nu.
Este autocompasiunea o formă de slăbiciune?
Cele mai multe persoane – valabil pentru toate genurile – au învățat mai degrabă să fie dure și nu blânde sau compasionale cu sine, de teamă că le va fi subminată motivația. În societatea românească – acasă, la muncă și la școală – critica și mai apoi autocritica sunt percepute drept instrumente pentru excelență și performanță. În cele din urmă, mintea traumatizată consideră că utilizarea cuvintelor dure și dezapreciative este motorul către mai multă străduință și mai mult autocontrol. De fiecare dacă când o fată sau o femeie dă dovadă de critică de sine trăiește cu impresia că va putea evita greșeala, făcând totul corect.
Studiile din psihologia compasiunii ne arată că ființa umană este imperfectă, așa cum alte științe ne dovedesc că greșeala este parte integrată din procesul de învățare. Când se motivează prin compasiune, renunțând la mult vehiculata critică „constructivă“, fetele și femeile își redobândesc sentimentul de siguranță și de prețuire de sine. Aspecte esențiale atât pentru sănătatea lor somatică și emoțională, cât și pentru relațiile din care fac parte. În timp ce autocritica activează sistemul nervos simpatic și odată cu asta crește riscul pentru stresul cronic, hipertensiune, bolile cardiace și chiar atacul cerebral, autocompasiunea stârnește sistemul nervos parasimpatic care reduce tensiunea din corp, reduce nivelul de cortizol și întărește sistemul imunitar.
Fetele și femeile care învață să se motiveze prim compasiune și să evite critica de sine, ajung să facă astfel unul dintre cele mai importante lucruri pentru sănătatea și starea lor de fericire.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
