Skip to content

Am abordat într-un articol anterior conceptul de bullying pornind de la ceea ce ne arată statisticile din România și am oferit o definiție psihologică, punctând, de asemenea, câteva explicații despre motivele care duc la comportamentele de bullying. Iar în această continuare vă invit să aflăm mai multe despre consecințe și câteva strategii de intervenție. 

Important de punctat este că fenomenul bullyingul se desfășoară într-un context relațional disfuncțional, dezechilibrat. Implică nu doar pe cel care realizează agresiunea și pe cel care o suportă, ci pe toți cei care asistă la această scenă.

Pentru cei care suportă acest tip de agresiune, efectele sunt semnificative: performanță școlară scăzută, absenteism, risc de eșec și abandon școlar, tulburări de somn și alimentare, pierderea interesului pentru activități de obicei plăcute, anxietate, depresie și risc de sinucidere.

Cei care dezvoltă comportamente de agresiune de tip bullying au o predispoziție mai mare să se angajeze în comportamente de risc (consum de alcool și droguri, violențe și delicvențe), o înclinație de a perpetua încălcarea regulilor în familie (violență domestică) sau la job (hărțuire).

Pentru toți cei care asistă la acest tip de comportamente, școala nu mai este un mediu sigur, apărând tulburări de anxietate, evitare a unor contexte sau activități școlare. Bullyingul este considerat de către Organizația Mondială a Sănătății un factor de risc pentru sănătatea mintală a copiilor și adolescenților, alături de abuzul în familie.

Ce putem face în situații de bullying?

Sunt prezentate mai jos câteva strategii care pot fi aplicate atât de către părinți, cât și de către cadrele didactice sau alți profesioniști care interacționează cu copii și adolescenți.

Cadrele didactice și părinții sunt primii chemați să fie cei mai informați despre acest fenomen, cei care pot distinge între un comportament agresiv motivat de context sau apărut sporadic, cu cauze identificabile sau instabil în timp și un comportament de bullying, intenționat și repetitiv, neprovocat de către un coleg perceput ca victimă. Părinții pot fi prezenți în relația cu copilul și mai atenți la comportamentul lui (ei sunt cei care ar putea să observe modificări ale comportamentului extrașcolar al unui copil victimă a bullyingului).

Indiferent de vârsta copilului, părintele, în colaborare cu cadrul didactic, poate observa nevoile neîndeplinite ale unui copil – nevoia de conectare, de control, de a fi validat social, de a obține un statut pozitiv printre ceilalți colegi – și de a încuraja modalități eficiente și sănătoase de a îndeplini aceste nevoi, atât acasă, cât și în spațiul școlii.

Reglarea emoțională sănătoasă și adaptativă se poate obține cu sprijinul părintelui, a unui cadru didactic priceput sau a consilierului școlar, prin acțiuni de psihoeducație despre rolul emoțiilor greu de gestionat – frică, furie, tristețe, despre cum ne împrietenim cu ele, ce ne spun ele despre noi, cum le resimte corpul și cum le putem manifesta funcțional în comportament. Informații de ajutor în acest scop găsim în cărți precum: Dansul fricii, de Harriet Lerner și Parenting pentru success, de Madeline Levine.

℗PUBLICITATE



De știut este și faptul că din iunie 2020 există cadru legal care obligă școlile să înființeze grup de acțiune antibullying în care colaborează reprezentanți ai elevilor, cadrelor didactice și ai părinților. Acest grup poate fi sesizat pentru a gestiona un caz de bullying. 

Școala nu e doar un mediu de instruire, ci și un mediu social, unde copiii exersează dezvoltarea de relații funcționale și sănătoase. Astfel că profesorul nu se poate delimita de acest rol de facilitator al relațiilor sociale dintre elevi, ci dimpotrivă, este necesar să îl asume cu mare responsabilitate: școala educă și din punct de vedere social și emoțional, nu doar academic.

Adulții dimprejurul copilului pot și trebuie să construiască relații bazate pe încredere cu acesta. Dacă un copil are încredere în adultul căruia îi spune despre agresiunea pe care a văzut-o sau o suportă, suntem deja pe drumul cel bun al limitării acestui fenomen. 

Responsabilitatea noastră a adulților este să protejăm copiii, să semnalăm și să intervenim, să nu ignorăm, să nu minimalizăm, să fim corecți și asumați, să avem încredere în copii, să nu înfierăm și condamnăm, să le oferim copiilor modele de comportamente funcționale.

Bullyingul nu e o joacă între copii

Vă invit să citiți acest articol păstrând semnificația zilei de 30 ianuarie în minte: ziua internațională a nonviolenței în școală face referire la ziua în care a murit Mahatma Gandhi (1869-1948), cunoscut pentru lupta sa susținută pentru pace și nonviolență. Nimeni nu ar trebui să trăiască în frică. Niciun copil nu ar trebui să meargă la școală cu frică.

Bullying-ul nu e o joacă între copii, nu e o glumă bună a colegilor cu „mai  mult umor“, nu e o găselniță a psihologilor sau a parentingului modern, nu e un moft, nu e „o modă care va trece“. Nu-l face mai puternic pe cel agresat și nici mai sigur de sine pe cel care agresează. Faptul că se întâmplă dintotdeauna și peste tot împrejurul nostru, nu înseamnă că e normal și trebuie tolerat.

Bullying-ul doare și lasă urme. Copiii și adolescenții capătă anxietăți, fac depresie, abandonează școala sau se sinucid. Pentru că nu știu ce să facă cu frica, cu furia, cu tristețea, cu rușinea. Pentru că adulții nu-i cred sau îi învinuiesc. Copiii și adolescenții au nevoie de ajutor. Cu toții. Și cei care agresează și cei care sunt agresați. Copilul sau tânărul care agresează nu e un bătăuș, iar cel care suportă agresiunea nu e un prost care și-o merită. Bullyingul nu are legătură cu pedeapsa sau cu vina. Are legătură cu felul în care îi învățăm pe cei tineri (acasă și la școală) să dezvolte relații armonioase și să sancționeze agresivitatea, de orice fel.

Doar schimbând felul în care vedem bullyingul, asumând că există și că poate oricând atinge orice copil sau adolescent, putem să ajutăm la limitarea lui în școală și societate. Doar așa tinerii vor putea învăța să construiască relații funcționale, să pună limite unor relații dăunătoare sau vor sancționa agresivitatea între colegi. Doar dacă îi învățăm să reacționeze corect, vor fi mai puternici și se vor teme mai puțin. Ce vor învăța ei, depinde de ce modele le oferim.

Până când ochelarii prin care se uită adulții la felul în care se comportă tinerii și la relațiile în care se implică, nu vor fi curățați de stereotipuri sau prejudecăți, nu vom avea o schimbare a climatului din școli și în societate. Ce putem face până atunci, este ca fiecare dintre noi să se întrebe: Eu ce cred despre bullying?

Simona Hainagiu este psiholog clinician și doctor în psihologie, trainer și profesor, pasionată de educație, povești de viață și neuroștiințe.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0