fbpx
skip to Main Content

Ne confruntăm în această perioadă cu o situație fără precedent: pandemia de COVID-19, unul dintre cele mai răspândite virusuri cu care contemporaneitatea este pusă față în față. Mintea mea, care produce mai multe gânduri negative decât de obicei, a dat peste mai multe articole care circulă la scară internațională și, astfel, am adunat din ce în ce mai multe informații.

Nu se cunosc pe deplin nici modul de transmitere, nici simptomele sau sursa acestuia. Urmărim cu înfrigurare buletinele de știri în care se anunță bilanțul persoanelor infectate și avertismentele date de autorități și ne străduim să punem în aplicare cu sfințenie sfaturile medicilor, în scopul prevenției îmbolnăvirii și limitării extinderii acestei epidemii.

Când vine vorba despre coronavirus, unele persoane vorbesc despre o răceală comună, pe când alții se referă la o infecție letală care distruge plămânii și sistemul imunitar, făcând ravagii și în celulele considerate a fi sănătoase.

Însă, în tot acest timp, dincolo de grija pentru propria familie, ar fi o dovadă de umanitate și inteligență emoțională, dacă ne-am îndrepta atenția și către medicii care își pun în joc viața, pentru ca, la rândul lor, să salveze alte vieți. Ei sunt eroii zilelor noastre. Își lasă familiile deoparte și rămân în spitale, în linia întâi, la datorie, fără a ști cu exactitate când își vor revedea persoanele dragi. Desigur, o să spuneți că asta este menirea lor, pentru asta s-au pregătit și astfel pun în aplicare jurământul lui Hipocrate. Însă profesia de medic înseamnă mai mult de atât.

Iată aici o poveste pe care am descoperit-o de curând în presa internațională. Este vorba despre două femei care și-au dus întreaga energie către a salva vieți și despre care cred că este important să se vorbească acum, mai mult ca oricând. Pentru că avem nevoie să ne conștientizăm responsabilitățile, de vreme ce fiecare mic efort pe care-l depunem poate însemna să rămânem în viață – atât noi, cât și ceilalți semeni.

Povestea emoționantă a două cadre medicale, implicate în lupta cu COVID-19

Iată aici exemplul a două persoane de origine chineză, care au lucrat până la epuizare, în plină epidemie de COVID-19. Este vorba despre Deng Danjing (asistentă medicală, care a urmat aceeași carieră precum mama sa) și Xia Sisi (medic gastroenterolog, îndrăgită mai ales de persoanele în vârstă, pentru felul în care le îngrijea). Cele două au luptat să salveze viețile oamenilor infectați cu coronavirus, până când s-au îmbolnăvit ele însele.

Se spune că infecția cu coronavirus afectează cu predilecție persoanele în vârstă. Însă realitatea bate statisticile, astfel că au fost confirmate cazuri și în rândul persoanelor tinere, dar și la copii. Atât asistenta Danjing, cât și dr. Sisi aveau 29 de ani – ambele fiind mame și având vieți aparent similare, dată fiind natura meseriei.

Potrivit publicației New York Times, Deng Danjing lucra de trei ani în Spitalul nr. 7 din Wuhan, pe când dr. Xia Sisi lucra de patru ani în Union Jiangbei Hospital, tot din Wuhan.

Când cei care au ajutat au nevoie de ajutor

Odată cu apariția tot mai multor cazuri de coronavirus, și aceste două cadrele medicale au avut tot mai puțin timp de odihnă (aproximativ 2 ore pe zi) și tot mai mult timp dedicat pacienților. Până când amândurora, la distanță de câteva zile, li s-a făcut rău, temperatura le-a crescut la 37,77 grade (febra fiind unul dintre cele mai frecvente semne ale virusului) și, în urma tomografiilor efectuate, s-a văzut că plămânii lor suferiseră leziuni serioase (un alt semn ce indică infectarea cu COVID-19).

Imediat după diagnosticare, ambele cadre medicale, devenite paciente, au beneficiat de spitalizare (în instituțiile în care anterior își desfășuraseră activitatea). Dar au păstrat legătura cu cei de acasă, sfătuindu-i pe aceștia să se protejeze cu tot ce pot împotriva contaminării. În toată această vâltoare, iubirea și optimismul au fost laitmotivul discuțiilor avute de către Danjing și Sisi cu cei dragi, inclusiv cu colegii de spital – cărora le transmiteau cu entuziasm că vor reveni în curând printre ei, ca să ajute pacienții.

Din a patra zi de spitalizare, starea de sănătate a asistentei Deng Danjing s-a înrăutățit, ea prezentând simptome de vomă, diaree și frisoane, febră mare (38,5 grade), toate suprapuse peste o activitate scăzută a cordului (50 bătăi de inimă pe minut). Ea a avut puterea de a scrie în ziua următoare pe rețelele de social media că se simte „între viață și moarte“.

℗PUBLICITATE


După prima săptămână de spitalizare, starea i s-a îmbunătățit, i-a scăzut febra și i-a revenit pofta de mâncare. A refăcut testele și, la scurt timp, a fost externată. Drumul până acasă l-a parcurs pe jos, întrucât orașul fiind închis, nu funcționa nicio formă de transport. După cum ea însăși spunea, plimbarea aceea a fost una dintre cele mai mari plăceri trăite în ultima perioadă: sentimentul de libertate.

A intrat în carantină pentru 14 zile, departe de soțul și fiica sa, apoi a revenit la activități casnice care-i făceau plăcere. Totodată, a contactat și o bancă de sânge, pentru a dona plasma necesară recuperării altor pacienți aflați în nevoie.

În tot acest timp, testul efectuat în două reprize de dr. Xia Sisi a ieșit negativ, însă asta nu însemna că rezultatul era unul definitiv. În conversațiile avute cu soțul său, dr. Wu (de asemenea, medic), ea l-a încurajat să folosească echipament de protecție – semn că, dincolo de boala sa, ea le purta de grijă mai degrabă celor dragi.

În discuția cu mama ei, dr. Sisi a vrut să se asigure că aceasta va avea grijă de copilul său, dacă se va întâmpla ca ea să nu câștige lupta cu viața. Însă chiar și așa, umorul a fost nelipsit din dialogul lor, mama acesteia replicându-i: „Este copilul tău, nu ai vrea să-l crești chiar tu?“ La scurt timp, starea ei s-a înrăutățit, în ciuda eforturilor medicale depuse. I s-a asigurat inclusiv oxigenarea printr-o membrană extracorporală (cu ajutorul dispozitivului ECMO), capabilă să preia funcțiile plămânilor și ale inimii. Din păcate, dr. Sisi a intrat în comă și a decedat. Medicii care au îngrijit-o au susținut că, deși vorbim de un pacient tânăr, cu mari șanse de recuperare, expunerea constantă în plin focar i-a slăbit sistemul imunitar și, astfel, i-a afectat letal organismul. În urma ei, au rămas soțul (pe care îl cunoscuse în facultate și alături de care plănuia să îmbătrânească) și fiul lor, Jiabao – care, în prezent, știe că mama sa este la serviciu, să salveze vieți.

Astfel de tragedii pot fi evitate

Astfel de mărturii sunt sfâșietoare și scot la suprafață devotamentul pe care acești oameni îmbrăcați în halate albe îl au față de profesia lor, dar mai ales atașamentul față de semenii lor.

Dincolo de virulența cu care ne „tratează“ acest COVID-19 la nivel de specie, merită să extragem și o concluzie benefică, iar aceasta ar putea suna astfel: „Umanitatea reîncepe să fie restaurată“. Vedem asta în reevaluarea dinamicii relaționale conjugale și intergeneraționale, în grija pe care am început să ne-o purtăm unii altora, prin timpul pe care ni-l acordăm, prin frâna pusă la tot ceea ce făceam înainte (de nu mai reușeam să vedem frumosul, bunul și simplitatea vieții). Viața nu este despre consumerism, nici despre panică, disperare sau ură; este despre iubire, sub toate formele ei. Cu siguranță, nu vom uita prea ușor aceste momente de restriște, dar poate că ar fi mai sănătos să ne aducem aminte măcar de un lucru pe care l-am schimbat la noi înșine sau în relațiile cu alții – ca un „restart“ în viață. Avem timp să reflectăm și să ne amintim că putem face rai din ceea ce avem. Să ne bucurăm de familie, mai ales de copii, să învățăm și să reînvățăm să-i ascultăm, să ne jucăm, să cântăm, să gătim împreună, să ne ajutăm părinții aprovizionându-i, ca să-i ferim expunere. Practic, să ne bucurăm unii de ceilalți în familie, pentru că, în tot acest tumult cotidian, cei mai apropiați au cel mai mult de suferit. Pe ei îi punem mereu „în așteptare“, pentru că știm că ne iubesc și ne înțeleg, așa că îi rugăm să ne mai lase… încă un moment. Ei bine, ultimul moment este acum!

De asemenea, mai putem face un lucru: să stăm acasă, respectând indicațiile autorităților, dar și efortul supraomenesc depus de cadrele medicale. Astfel, ne vom proteja pe noi înșine, dar și pe cei dragi sufletului nostru.

Mai mult decât atât, este important să fim responsabili și să avem grijă să nu infectăm cadrele medicale, să fim sinceri și să anunțăm atunci când am intrat în contact cu persoane contaminate. Suntem interconectați ca specie, însă fără salvatori suntem pierduți. Este timpul să ne pese de cel de lângă noi și să-l protejăm exact așa cum o facem cu noi înșine.

Important este ca, la capătul drumului parcurs împreună împotriva lui COVID-19, să învățăm că viața este frumoasă și merită trăită în comunitate (și nu în captivitate), indiferent de situație.

Bianca Sîrbu

Bianca Sîrbu - jurnalist, lifestyle editor, om de bazã, pasionatã de comunicare, scris și materie cenușie.

Back To Top
×Close search
Caută