Este una dintre cele mai îndrăgite voci din România, s-a născut în nordul țării și de mai bine de un deceniu s-a mutat în nordul Europei. Acolo, în Finlanda, a început, spune ea, să trăiască, pentru că viața din România era pe pilot automat. În această primăvară a revenit în țară și a înregistrat o piesă muzicală cu Fetița Zurli; iar noi am vrut să aflăm ce mai face, cum îi este, ce-i lipsește și cum arată colecția ei de parfumuri. În această săptămână, la interviul de weekend, alături de noi este Narcisa Suciu.
Mulți români te îndrăgesc și se gândesc cu nostalgie la vremurile în care erai în țară și ne încântai cu vocea ta. Pentru cei care nu urmăresc site-urile sau programele TV despre cele mai proaspete vești, cum arată și unde se desfășoară viața ta?
Mulțumesc! De mai bine de unsprezece ani, viața mea se desfășoară parțial în Finlanda, parțial în România.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
În ianuarie 2010, împreună cu Daria, fiica mea, am hotărât să ne mutam în Finlanda, țara soțului meu, Veikko. Viața în Finlanda seamănă foarte mult cu viața pe care am avut-o eu în Baia Mare, în copilărie. E un fel de liniște, e senzația de siguranță.
Cum a fost plecarea din România și ce ai găsit în Finlanda din ceea ce nu exista aici?
Plecarea a fost îndelung gândită, astfel încât, în momentul în care am luat decizia, analizasem deja toate variabilele. A fost asumat și eventualul eșec, a fost luată în calcul și posibila neadaptare, la fel cum a fost luată în calcul și zicala conform căreia „ochii care nu se văd, se uită“. Mi-am închipuit că telefonul meu va suna din ce în ce mai rar, că invitațiile la spectacole și concerte se vor rări până când se vor opri de tot. Din fericire, n-a fost așa.
Nu pot să spun că am găsit în Finlanda ceva ce nu aveam în România, dar pot să spun că, la un moment dat, am constatat că trăiesc, pur și simplu, pe când în România aveam senzația că sunt mereu într-o cursă contra cronometru, parcă îmi setasem parametrii pentru survivor mode.
Iar dacă e să fiu foarte pragmatică, m-am bucurat să pot să-i ofer Dariei posibilitatea experimentării școlii finlandeze…
Povestea ta de viață este plină de reușite și de greutăți, de momente de glorie și vremuri grele. Ți-ai pierdut mama pe când erai adolescentă și, cu toate acestea, nu te-ai pierdut pe drumul vieții. Ce-ți amintești din vremurile în care mama ta trăia și ce loc ocupă astăzi în sufletul tău?
Este adevărat, n-a fost deloc ușor… Țin minte că, la un moment dat, stăteam de vorbă cu mine și am conștientizat că am avut norocul să am un creier suficient de sănătos încât să nu cad pradă disperării, să înțeleg că singura variantă demnă de luat în calcul este înainte! Nu mi-am plâns de milă niciodată, am făcut tot ce am putut cu ce aveam la îndemână și am cerut ajutor celor din jur doar când am fost convinsă că nu pot altfel.
Mama mea se numea Emilia și era fată de preot. Cânta foarte frumos însă o carieră în sensul ăsta nu i-a fost permisă… Așa erau vremurile. Astfel încât s-a căsătorit și a avut patru copii, eu fiind a treia și singura fată.
Îmi amintesc că avea foarte mult umor, că nu ne-a pedepsit pe niciunul, niciodată, că dormea foarte puțin – se culca ultima, întotdeauna, și asta doar după ce ajungeam toți acasă, și se trezea întotdeauna prima, înainte să răsară soarele.
Era vecina care media conflictele din blocul în care locuiam, era cea care dădea adăpost victimelor violențelor în familie din blocul nostru, era cea care de sărbători cocea foi de prăjitură pentru vecinele mai puțin pricepute – gătea senzațional!
Îmi amintesc că atunci când eram cuminte mă striga Narcela, iar atunci când făceam câte o boacănă (și făceam…), mă privea într-un fel, de-mi doream să mă certe, să mă pedepsească oricum, doar să nu se mai uite la mine așa…
Multă vreme după ce s-a dus am avut senzația că urmează să se întoarcă, să intre pe ușă ca după o călătorie prea lungă și să pună la locul lui universul dat peste cap odată cu plecarea ei…
Azi, când eu sunt mama unei tinere femei (Daria are 23 de ani, vârsta pe care am avut-o eu atunci când am devenit mamă), regret toate întrebările pe care nu i le-am pus, toate poveștile pe care le-am ratat fiind, probabil, prea tânără și prea imatură câtă vreme am fost împreună…
Acesta este însă motivul pentru care am un proiect extraordinar, la care lucrez alături de o editură și pe care îl vom lansa în toamna aceasta. N-aș vrea să dau mai multe detalii înainte să fiu sigură că totul iese așa cum e în mintea și în sufletul meu, însă pot să spun că sunt mândră că am colaborat cu Daria la proiectul ăsta, ea fiind cea care semnează grafica.
Care sunt acele câteva valori morale după care-ți ghidezi viața? Ce contează pentru tine… acolo, în cotloanele cele mai intime ale sufletului tău?
Dacă ar fi să fie un motto, acela e „ce ție nu-ți place, altuia nu-i face“.
Cel mai important pentru mine e să mă pot uita în oglindă fără rușine. Încerc să fiu cinstită, aliniată cu mine, fără să fiu absurdă ori intransigentă. Nu mă cert, nu ridic tonul, argumentez. Nu atac, însă pot să fiu dură în apărare. Îmi spun părerea franc, în față, în măsura în care cred că nu jignește, încerc să nu judec, iau în calcul backgroundul celuilalt și, atunci când e vorba de oamenii care-mi sunt dragi, pot să fiu extrem de subiectivă…
Prietenia, loialitatea și curățenia de toate felurile sunt foarte importante pentru mine.
Daria, fiica ta, este adult în toată regula. Cum te simți văzând și realizând că nu mai este un copil, că de acum viața ei se află în mâinile ei? Ești genul de părinte care i-a dat ușor „drumul“ copilului?
Probabil din cauza pierderilor pe care le-am avut de-a lungul vieții, am fost un părinte foarte protector, poate prea strict câteodată. Însă în momentul în care Daria a crescut și am conștientizat că felul în care mă port poate să-i creeze un handicap în viață, am făcut doi-trei pași înapoi și i-am dat spațiu să trăiască așa cum și-a dorit. Locuiește împreună cu prietenul ei de aproape patru ani, e la aproape 500 de kilometri de mine și o las să vină doar atunci când vrea – fie că e vorba de telefon, fie că e vorba de venit, fizic, acasă. A fost foarte surprinsă că am acționat așa și mi-a spus că e foarte mândra de mine și de felul în care m-am potolit [râde].
℗PUBLICITATE
După ce a plecat de acasă, la scurt timp mi-a spus: „Bucură-te că ești încă tânără și ai în sfârșit timp pentru tine, ai avut toată viața ta de adult responsabilitatea mea, acum ai timp și resurse să faci ce vrei!“ Atunci mi-am dat seama că am crescut un OM și m-am relaxat total.
Ai o frumoasă relație de prietenie cu Mirela Retegan; ce înseamnă pentru tine prietenia și cum ajungi să capeți încredere într-un om? Care sunt calitățile pe care le apreciezi cel mai mult la cei pe care-i lași să se apropie de tine?
Eu am ales, la un moment dat, să acord 100 de procente oricărui om cu care interacționez: asta pentru că, de cele mai multe ori, nu mă mai întâlnesc cu persoana respectivă a doua oară. Nu-mi doresc să-mi amărăsc singură zilele fiind mereu în gardă, mereu suspicioasă. În funcție de interacțiune, omul respectiv rămâne la 100 ori pierde procente, în sufletul și în mintea mea. Cu cei cu care rezonez mă reîntâlnesc. Cu cei care-și pierd procentele rapid sau de tot, aleg să nu mă mai întâlnesc.
Am prieteni la ale căror sfaturi mă întorc de câte ori mi-e greu, sunt o mână de oameni pe care mă bazez și cărora le spun ce simt, ce mă doare, ce mă supără, ce mă frustrează și pe care ii consider tribul meu. Nu suntem total asemănători, nici măcar ei nu sunt la fel între ei, însă sunt oameni pe care mă bazez și pentru care aș face orice fel de efort.
Îmi plac oamenii care știu să se bucure pentru mine și care știu, la fel de bine, să-mi arate când deraiez, când exagerez, când greșesc. Prietenia mea cu Mirela nu iese din conturul ăsta. Durează de aproape douăzeci de ani și este unul dintre „oamenii mei“.
Am ascultat Spune-mi, mami și ne-a emoționat cu adevărat. Tu ce ți-ai dori să-ți spună mama, dacă s-ar putea, și ce crezi că are nevoie Daria să-i mai spui?
Mulțumesc!
Mi-ar plăcea să poată mama să vină pentru o clipă și s-o vadă pe Daria, să vadă omul care a devenit și să-mi spună „ai făcut bine!“
Nu știu ce ar avea nevoie Daria să mai audă de la mine azi… Cred că știe bine cât de mândră sunt de ea și cât de tare-i admir felul de-a trăi.
Este tot ce mi-am dorit și mai mult decât atât!
Ce consideri că ar fi bine să audă fiecare copil de la mama sa?
Cred că cel mai important pentru fiecare omuleț, indiferent de vârsta lui, este să știe că e iubit. Cred că niciodată iubirea nu e prea multă ori în zadar. Așa că „te iubesc“ e atât de mult în atât de puțin!
Citind pe ici, pe colo informații despre tine, am descoperit că ești o iubitoare de parfumuri. Ce rol îndeplinesc parfumurile în viața ta? Îți trezesc la viață unele amintiri?
Ah, da… Sunt o mare iubitoare de arome, colecționez mirosuri de toate felurile! Am peste 300 de sticluțe de diferite forme și mărimi, diferite ingrediente, mai ieftine sau mai scumpe. Parfumurile sunt, pentru mine, sursă de serotonină. Sunt arome care mă transportă-n timp și spațiu, precum madlena lui Proust.
E o pasiune frumoasă, costisitoare și o sursă de învățare de ceva nou, în fiecare zi – despre mine și despre lumea în care trăiesc.
Și pentru că noi suntem mari iubitori de carte, ne-ar plăcea să ne spui care-i volumul sau autorul care te-a ajutat să te descoperi și să te înțelegi mai bine? Care-i cartea care a ajuns cel mai aproape de mintea și inima ta?
Au fost cărți care mi-au marcat viața, în momente diferite. De obicei, când o carte îmi schimbă cursul, mă duc spre autorul ei și încerc să citesc tot ce a scris.
Așa l-am descoperit în adolescență, pe la 15-16 ani, pe Cezar Petrescu citind Greta Garbo, iar apoi a devenit unul dintre scriitorii mei preferați.
Tot pe la vârsta aceea am descoperit poezia, iar Coșbuc este poetul meu preferat, dintre romani. (Din lumea mare, e François Villon.)
Pe la 18 ani am citit Magicianul lui Fowles și apoi am citit tot ce am găsit scris de el.
În ultimii ani sunt foarte atrasă de scriitura lui Joan Didion (am început cu The Year of Magical Thinking). Din păcate, puține dintre cărțile ei sunt traduse în limba română.
Îmi plac memoriile, corespondența, poveștile reale și mi-aș dori să citesc mai mult și mai des decât o fac acum…
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
