fbpx
skip to Main Content
Cel Mai Mare Risc Legat De Abuzul Sexual îi Vizează Pe Copiii Din Familiile în Care Educația Sexuală E Un Subiect Tabu

„Majoritatea clienților cu care am lucrat în cabinet și care au fost, în copilărie, victime ale unei forme de abuz sexual recunosc că le era rușine să vorbească cu părinții despre ceea ce li s-a întâmplat, pentru că subiectul sexualitate era inexistent și, prin urmare, lipsit de importanță. Rușinea de acest fel ne condamnă la tăcere, singurătate și suferință. Dacă ar îndrăzni să vorbească deschis și asumat toți românii care, în copilărie, au trecut printr-o experiență sexuală nepotrivită și traumatizantă, cred că am putea spune că avem o nouă pandemie, cauzată de lipsa de sănătate și educație sexuală”, spune psihologul și psihoterapeutul Gáspár György.

Nu doar că educația sexuală nu „pătează inocența copiilor”, ci este o cale de a-i ajuta să rămână în siguranță, să aibă grijă de ei înșiși și să stabilească și să respecte limite, explică acesta.

Mulți dintre copii și adolescenți își iau informațiile despre viața sexuală de la vloggeri, din materiale online (uneori pornografice), de la prieteni. Care este impactul unei astfel de „educații“ ? 

Educația și sănătatea sexuală reprezintă subiecte în preajma cărora bântuie foarte multe mituri și neadevăruri. Este ca atunci când, într-un grup de oameni, nimeni nu vorbește cu voce tare și toate mesajele se șoptesc la urechi, iar până să ajungă informația de la prima la ultima persoană din rând, conținutul acesteia s-a distorsionat total. Dacă în exemplul anterior, de regulă, oamenii fac asta sub formă de amuzament, în ceea ce privește educația sexuală, situația este extrem de serioasă – și asta, datorită faptului că sexualitatea este o componentă care poate influența major sănătatea noastră fizică, psihică și relațională. A lăsa acest domeniu pe seama surselor de informare găsite la întâmplare este echivalent cu a-i lăsa pe copii și adolescenți să mănânce ceea ce le cade în mână și apoi a avea așteptarea ca, la vârsta adultă, ei să aibă deprinderi alimentare sănătoase. 

Un adult ce nu a beneficiat de educație sexuală corectă poate avea un comportament de analfabet în ceea ce privește intimitatea emoțională, fizică și chiar relațională. Iar acest analfabetism ne costă pe toți, deoarece o asemenea persoană nu trăiește în pustietate. Astfel de deficiențe generează adesea misoginismul, hărțuirea sexuală, abuzul sexual și lipsa de respect față de spațiul intim al celuilalt – ca să subliniem câteva dintre comportamentele cele mai grave. Dar tot în categoria costurilor putem aminti igiena intimă precară, dificultatea de a transmite și decodifica corect mesajele de simpatie sau indiferență, incapacitatea bărbaților de a auzi un „nu“ venit din partea unei femei, dificultatea fetelor de a trasa limite ferme, dar și „glumele” așa-zise „nevinovate”, cum sunt cele ale vlogger-ului Colo. Lipsa de educație denotă o formă de primitivitate. Iar la capitolul „educație și sănătate sexuală“, România este departe de secolul XXI. Pe scurt, impactul constă într-o precară calitate a vieții și o sumedenie de comportamente sexuale de risc, forme de abuz și moșteniri deficitare transmise de la o generație la alta.

Cine ar trebui să facă educație sexuală? 

Așa cum copilul este învățat să vorbească mai întâi acasă, apoi la grădiniță și ulterior la școală, și educația sexuală ar putea fi responsabilitatea mai multor factori-cheie din viața tânărului aflat în dezvoltare. Iar educația sexuală nu înseamnă să-i vorbești copilului despre actul sexual în sine. Domeniul este mult mai generos, uman și lipsit de eventualele perversiuni. În psihologie, educația sexuală este văzută sub forma unui proces de obținere de informații și conturare de atitudini, credințe și valori, cu privire la domenii esențiale precum: identitatea, relațiile și intimitatea. Deși considerăm părinții drept primii educatori în viața copilului, chiar și atunci când abordăm educația și sănătatea sexuală, recunoaștem că, adesea, aceștia necesită la fel de multă susținere și educație din partea specialiștilor instruiți la acest capitol. Dincolo de părinți, instituțiile educaționale, ONG-urile de profil și comunitățile religioase au, cred eu, o mare responsabilitate la acest capitol.   

Care sunt elementele-cheie legate de corp, sexualitate, limite și siguranță pe care ar trebui să le aibă orice copil și adolescent, spre binele său, dar și al celorlalți? 

Noi, psihoterapeuții, atunci când vorbim despre educația sexuală, ne referim la șase domenii-cheie: dezvoltarea ființei umane, relațiile dintre oameni, abilitățile de autoprotecție, comportamentele sexuale, sănătatea sexuală și influențele sociale și culturale. Probabil că, dintre cele enumerate anterior, chiar dacă vag, putem să deducem la ce se referă majoritatea domeniilor. De aceea aș insista mai mult asupra segmentului denumit „abilități de autoprotecție“. Acesta se referă la modul în care ne raportăm la propria persoană, la acceptarea cu care ne uităm în oglindă când ne vedem corpul, la responsabilitatea față de propriile comportamente (să ne gândim la vlogger-ul Colo, care nu-și asumă gravitatea comportamentelor sale, dar și la nenumăratele persoane demascate prin mișcarea #metoo), la capacitatea de luare a deciziilor, la respectul față de propria identitate și orientare sexuală, la a nu permite ca alte persoane să-ți atingă zonele intime, la a exprima iubirea și afecțiunea într-un mod non-violent, la a evita manipularea și umilința sexuală, la dezvoltarea unui sine sexual etc. Aș îndrăzni a spune că nu am întâlnit, în calitate de psiholog, niciun român care să stea bine la acest capitol. Cu toții suntem repetenți când e vorba de educația sexuală și, din păcate, ne încăpățânăm să fie la fel și copiii noștri. 

În viziunea mea, copiii de 5 până la 8 ani ar fi bine să dețină informații minimale despre propriul corp, să facă diferența între corpul unei fete și al unui băiat, să știe că nimeni nu are dreptul să-i pipăie în zonele intime, să relaționeze unii cu alții într-o manieră definită de respect (fără să-și introducă diferite obiecte în zonele intime sau să imite comportamentele sexuale ale adulților), să știe că au părți ale corpului care pot crea plăcere și pe care le pot atinge doar în intimitate și siguranță fizică. Să știe că nu este nicio rușine în a-și îndrepta curiozitatea spre propriul corp. Să știe că trebuie să aibă grijă de igiena organelor sexuale așa cum au grijă de sănătatea întregului corp. Să dețină, de asemenea, câteva informații despre diversele tipuri de familii și responsabilitățile emoționale pe care le au membrii acesteia unii față de ceilalți. Să afle câteva noțiuni introductive despre iubire și faptul că aceasta îi conferă persoanei iubite statutul de om special în viața noastră; că facem multe pentru această persoană, dar nimic care să ne denigreze ori știrbească emoțional și psihologic – apropo de limite și de diferența dintre relațiile sănătoase și cele toxice. 

℗PUBLICITATE


Dacă nu le vorbim copiilor despre sex, asta înseamnă că vor fi mai apărați de tentații sau, dimpotrivă, mai vulnerabili? 

Acesta este unul dintre marile mituri care dăinuie în mintea omului modern și care sabotează educația sexuală: că a face educație sexuală înseamnă a păta inocența unui copil și a-i trezi la viață instinctele sexuale. Știința ne-a arătat foarte clar – și, aici, mă refer cu precădere la psihologia sănătății și a dezvoltării – că cel mai mare risc față de abuzul sexual, exploatarea sexuală, comportamentele sexuale premature și umilința sexuală îi vizează pe copiii și adolescenții în familiile cărora educația sexuală este un tabu. Pe când acei copii și adolescenți care dețin informații corecte și adaptate vârstei lor sunt cel mai bine protejați de riscurile mai sus enumerate, ei putând, de asemenea, să amâne începerea vieții sexuale până în momentul în care vor fi pregătiți atât fizic, cât și psihic. 

Majoritatea clienților cu care am lucrat în cabinet și care au fost, în copilărie, victime ale unei forme de abuz sexual recunosc că le era rușine să vorbească cu părinții despre ceea ce li s-a întâmplat, pentru că subiectul sexualitate era inexistent și, prin urmare, lipsit de importanță. Rușinea de acest fel ne condamnă la tăcere, singurătate și suferință. Dacă ar îndrăzni să vorbească deschis și asumat toți românii care, în copilărie, au trecut printr-o experiență sexuală nepotrivită și traumatizantă, cred că am putea spune că avem o nouă pandemie, cauzată de lipsa de sănătate și educație sexuală. 

De ce credeți că se opun atât de mulți oameni orelor de educație sexuală? 

Cred că există două motive principale: lipsa de educație și rușinea. Lipsa de educație și de informare ne limitează perspectiva asupra vieții, lasă loc pentru fabulații și neadevăruri (care ajung apoi să influențeze modul în care ne privim copiii, familia și societatea). Rușinea este ceva ce cunoaștem de mici; aceasta vine cu mesajul că este interzis să vorbim despre sex, iar dacă îndrăznim să o facem, ceva rău se va întâmpla. Problema este că mulți dintre cei care sunt sclavii rușinii nici măcar nu îndrăznesc să-și ducă gândul până la capăt, pentru că sunt atât de limitați de teama de greșeală, de respingere și de pedeapsă. 

Sunteți specializat în terapie de cuplu. În opinia dvs, există situații dificile care ar fi putut lua o altă turnură, dacă adulții de azi ar fi beneficiat la timpul potrivit de o educație potrivită în legătură cu momentele de intimitate? Puteți să ne dați câteva exemple?

Este ca și cum m-ați întreba dacă văd o diferență între oamenii care știu să scrie și cei care nu au această deprindere suficient de bine dezvoltată. Indiscutabil, multe dintre conflictele vieții de cuplu sunt structurate și în jurul subiectului „sexualitate“. Aici mă gândesc la femeile care nu-și permit să se bucure de viața sexuală și la bărbații care adesea consideră că sexul este singurul mod de a se relaxa și descărca de energia negativă; la părinții care se ceartă între ei deoarece unul consideră masturbarea fetei adolescente un păcat capital, iar celălalt crede că aceasta este parte din explorarea sănătoasă a sinelui; la partenera care nu îndrăznește să verbalizeze ce-și dorește în plan intim și la bărbatul care se înfruptă fără să ceară voie; la bărbatul care este terorizat de faptul că are penisul prea mic și la femeia care se consideră lipsită de feminitate din cauză că nu are sânii ca în filmele pentru adulți; la bărbatul care nu știe cum să-și verbalizeze frustrările sexuale (motiv pentru care le transformă în glume sociale jignitoare la adresa partenerei) și la femeia care nu-și acceptă propria orientare sexuală (atracția față de alte femei) și rămâne într-o existență nefericită alături de un bărbat. Cred că mi-ar fi imposibil să enumăr cât de mult ne costă lipsa de educație sexuală și cât de mult suferă oamenii, familiile și comunitatea din cauza analfabetismului aproape colectiv la acest capitol.     

Articol publicat pe platforma Republica

Gáspár György

Psiholog clinician, psihoterapeut de familie și cuplu, membru al Colegiului Psihologilor din România, formator la diferite programe de formare complementară, președinte și membru fondator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Back To Top
×Close search
Caută