Skip to content

Pentru că suntem întotdeauna părinți, este dificil să analizăm obiectiv strategiile noastre disciplinare. Bunele intenții sunt adesea înlocuite rapid de obiceiuri mai puțin eficiente în virtutea cărora acționăm orbește în detrimentul nostru și al copiilor. Iată câteva greșeli disciplinare obișnuite pe care le fac până și cei mai bine intenționați și mai informați părinți. Aceste greșeli se acumulează atunci când pierdem din vedere obiectivele fără dramă, ale creierului integrat. Reținerea acestora ne ajută să le evităm atunci când ne abatem de la drumul nostru. 

1. Metoda disciplinară ajunge să fie bazată pe consecințe, în loc de învățare. 

Scopul disciplinei nu este e acela de a însoți fiecare abatere de o consecință imediată. Scopul real al disciplinei este să ne învățăm copiii cum să trăiască frumos în lume. Dar, uneori, disciplinăm în mod automat și acordăm atâta atenție consecințelor, încât acestea devin scopul final, elementul central. Așadar, când disciplinezi, întreabă-te care este adevăratul tău obiectiv. După aceea, găsește o metodă creativă de a oferi acea lecție. Cel mai probabil, vei găsi o cale mai bună, fără ca măcar să folosești consecințele. 

2. Credem că, dacă disciplinăm, nu putem fi calzi și iubitori. 

Este cu adevărat posibil să fim calmi, iubitori și încurajatori atunci când ne disciplinăm copilul. Mai mult, este chiar important să însoțim limitele clare și consecvente de empatie iubitoare. Nu subestima puterea unui ton blând atunci când discuți cu cel mic despre comportamentul pe care dorești să îl schimbi. În cele din urmă, încerci să fii puternic și consecvent în strategia disciplinară, interacționând totuși cu cel mic la un mod care să transmită căldură, iubire, respect și compasiune. Aceste două aspecte ale creșterii copiilor trebuie să coexiste. 

3. Confundăm consecvența cu rigiditatea. 

Consecvența înseamnă să avem o filozofie solidă și coerentă, astfel încât copiii să știe ce așteptăm de la ei. Asta nu înseamnă că trebuie să păstrăm un devotament nestrămutat față de un set de reguli arbitrare. Așadar, uneori poți face excepție de la reguli, poți închide ochii la unele abateri minore sau poți fi mai indulgent cu cel mic. 

4. Vorbim prea mult. 

Când copiii sunt reactivi și nu reușesc să ne asculte, nu trebuie decât să păstrăm tăcerea. Este, de obicei, contraproductiv să vorbim într- una copilului supărat. Nu facem decât să îi prezentăm prea mulți stimuli senzoriali care îl vor tulbura și mai tare. Ține-l în brațe. Mângâie-l pe spate. Zâmbește și arată-i o față empatică. Dă din cap. Apoi, când începe să se liniștească și este pregătit să asculte, îl poți redirecționa printr-o abordare a problemei la nivel verbal și logic. 

5. Acordăm prea multă atenție comportamentului și prea puțină atenție de ce-ului din spatele acestuia. 

Orice doctor bun știe că un simptom nu este decât semnul unei alte probleme care trebuie rezolvate. Comportamentul inadecvat al copiilor este, în general, simptomul altor probleme. Va reapărea dacă nu ne conectăm cu emoțiile copiilor și experiența subiectivă care a generat comportamentul. Data viitoare când copilul face o scenă, pune-ți pălăria lui Sherlock Holmes și analizează dincolo de comportament pentru a descoperi emoțiile – curiozitate, furie, frustrare, oboseală, foame și așa mai departe – care au determinat comportamentul. 

6. Uităm să acordăm atenție modului cum spunem ceea ce spunem. 

Ceea ce le spunem copiilor este important. Normal că este. Dar la fel de important este cum spunem ceea ce spunem. Deși nu este mereu ușor, trebuie să ne propunem să fim blânzi și respectuoși de fiecare dacă când vorbim cu cei mici. Nu vom reuși întotdeauna, dar acesta ar trebui să fie scopul nostru. 

7. Transmite copiilor că nu ar trebuie să simtă emoții puternice sau negative. 

Blochezi vreodată reacția copilului când are o manifestare intensă deoarece lucrurile nu decurg cum și-ar dori? Nu vrem, dar părinții transmit de multe ori mesajul că nu vor să fie alături de copii decât atunci când sunt fericiți și nu atunci când nu sunt și exprimă emoții negative. Poate spunem: „Când ești pregătit să fii drăguț, te poți alătura din nou familiei.“ Trebuie, în schimb, să le transmitem că suntem alături de ei, chiar și în momentele lor cele mai dificile. Deși spunem „nu“ anumitor comportamente sau expresiei pe care o capătă anumite emoții, trebuie întotdeauna să spunem „da“ emoțiilor copilului. 

8. Avem reacții exagerate, iar copilul este atent la comportamentul nostru, nu la propriile acțiuni.

Când sărim calul cu disciplina – dacă suntem punitivi sau prea aspri sau avem reacții prea intense –, copiii nu mai acordă atenție propriului comportament, ci se gândesc la cât de răi ori nedrepți sunt părinții. Deci acționează în așa fel încât să nu faci din țânțar armăsar. Abordează comportamentul și îndepărtează copilul de situație, dacă este cazul, după care oferă-ți timpul de a te liniști înainte să spui prea multe, astfel încât să fii calm și chibzuit atunci când iei atitudine. După aceea, te poți concentra asupra acțiunilor copilului și asupra propriilor acțiuni.

9. Nu reparăm.

Nu avem cum să evităm conflictele dintre noi și copii. Și nici nu avem cum să fim întotdeauna conștienți de cum să gestionăm comportamentul. Uneori, vom fi imaturi, reactivi și mai puțin blânzi. Dar cel mai important este să discutăm despre comportamentul propriu și să reparăm fisura din relație cât mai repede cu putință, oferind și cerând iertare, în cele mai multe situații. Când reparăm imediat, cu iubire și sinceritate, le oferim copiilor exemplul unei abilități vitale care le va permite să se bucure de relații împlinite când vor crește. 

10. Impunem regulile într-un moment de reactivitate emoțională, după care, ne dăm seama că am exagerat. 

Uneori, declarațiile noastre sunt un pic „disproporționate“: „Nu mai mergi la înot toată vara!“ În astfel de momente, permite-ți să corectezi situația. Desigur, este important să te ții de ce afirmi dacă nu vrei să îți pierzi credibilitatea. Dar poți rămâne consecvent, ieșind în același timp din încurcătură. De exemplu, poți da „o a doua șansă” spunând: „Nu îmi place cum te-ai comportat, dar îți voi mai da o șansă să te porți cum trebuie în această situație.“ Poți, de asemenea, să recunoști că ai exagerat: „M-am înfuriat mai devreme și nu eram foarte clar. M-am gândit din nou la ce s-a întâmplat și m-am răzgândit.“

11. Uităm că, uneori, copiii au nevoie de ajutorul nostru pentru a lua decizii bune sau pentru a se liniști. 

℗PUBLICITATE



Când copiii încep să își piardă controlul, suntem tentați să spunem „încetează chiar acum“. Dar, uneori, mai ales în cazul copiilor mici, nici măcar nu au capacitatea de a se liniști imediat. Asta înseamnă că va trebui să intervii pentru a-i ajuta să ia decizii bune. Primul pas este conectarea – atât prin cuvinte, cât și prin comunicare nonverbală – și să îl ajuți să înțeleagă că ești conștient de supărarea lui. Numai după această conectare va fi pregătit să fie redirecționat către decizii mai bune. Nu uita că, de multe ori, trebuie să așteptăm înainte să luăm atitudine în fața comportamentului inadecvat. Nu este cel mai bun moment să impui cu rigiditate o regulă tocmai când copiii și-au pierdut controlul. După ce se mai liniștesc și devin mai receptivi, vor reuși să învețe lecția pe care le-o oferi cu mai mare ușurință. 

12. Ținem cont de public atunci când disciplinăm. 

Mulți dintre noi ne facem prea multe griji cu privire la ce cred ceilalți oameni, mai ales când vine vorba de cum ne creștem copiii. Dar nu este corect față de copii să disciplinezi diferit atunci când mai este cineva de față. În fața socrilor, de exemplu, ești poate înclinat să fii mai aspru sau mai reactiv deoarece simți că aceștia te judecă în calitatea de părinte. Scapă deci de acest impuls. Trage-ți copilul deoparte și vorbește în șoaptă doar cu el, fără ca ceilalți să vă audă. Nu vei scăpa doar de grija privirilor celorlalți, dar vei obține mai ușor atenția copilului și te vei putea conecta mai bine la comportamentul și nevoile lui. 

13. Cădem în capcana luptelor de putere. 

Când copiii se simt puși la colț, vor riposta instinctiv și se vor închide cu totul. De aceea, este bine să eviți această capcană. Oferă, în schimb, o alternativă: „Vrei să bei ceva înainte și după aceea să strângem jucăriile?“ Sau negociază: „Hai să găsim o cale prin care să obținem amândoi ceea ce vrem.“ (Desigur, sunt și lucruri care nu se pot negocia, însă negocierea nu este un semn de slăbiciune, ci un semn de respect pentru copil și pentru dorințele lui.) Îi poți chiar cere ajutorul: „Ai vreo idee?“ Ai putea fi uimit să vezi cât de dispus este copilul să facă un compromis doar pentru a ajunge la o soluție pașnică. 

14. Disciplinăm în virtutea obiceiurilor și sentimentelor noastre, în loc să reacționăm în fața copilului anume în situația dată. 

Uneori, avem izbucniri în fața copilului deoarece suntem obosiți sau pentru că așa procedau părinții noștri sau pentru că ne-a solicitat fratele lui, care a făcut scene toată dimineața. Nu este corect, dar este de înțeles. Este totuși nevoie să reflectăm la comportamentul nostru, pentru a fi prezenți alături de copii și să reacționăm doar la ceea ce se întâmplă în acest moment. Este una dintre cele mai dificile obiective pentru părinți, dar cu cât ne iese mai des, cu atât mai bine reușim să le răspundem copiilor cu iubire. 

15. Ne punem copiii în situații stânjenitoare când îi corectăm în fața celorlalți. 

Dacă trebuie să ne disciplinăm copilul în public, ține cont de sentimentele lui. (Imaginează-ți cum te-ai simți tu dacă persoana iubită te-ar dojeni în fața altor persoane!) Dacă este posibil, ieși din încăpere sau trage-l aproape și vorbește-i șoptit. Nu este întotdeauna posibil, dar atunci când poți, arată copilului tău respectul de a nu-l umili și mai mult decât trebuie să o faci pentru a-i corecta comportamentul. Până la urmă, stânjeneala îi va îndepărta atenția de la lecția pe care vrei să i-o oferi și nu va mai auzi nimic din ce ai să îi spui. 

16. Ne imaginăm ce este mai rău înainte să auzim explicațiile copilului. 

Uneori o situație pare foarte rea și chiar este. Dar alteori lucrurile nu stau chiar așa de rău cum par. Înainte să te lansezi, ascultă-ți copilul. Ar putea avea o explicație foarte bună. Este foarte frustrant 

să consideri că ai o scuză rațională pentru acțiunile tale, dar cealaltă persoană să spună: „Nu mă interesează. Nu vreau să aud. Nu există motive ori scuze.“ Desigur, nu trebuie să fii naiv; ca părinte, trebuie să ai scutul gândirii critice tot timpul cu tine. Dar înainte să condamni copilul pentru ceea ce pare evident la prima vedere, află ce are de spus. După aceea poți decide asupra unei reacții potrivite. 

17. Negăm perspectiva copilului. 

Când copilul reacționează intens într-o anumită situație, mai ales când reacția pare nejustificată și chiar caraghioasă, suntem tentați să spunem: „Ești doar obosit.“, „Nu te mai agita.“, „Nu-i așa mare scofală.“ sau „Cum să plângi din cauza asta?“ Dar acest tip de afirmații minimizează experiența copilului. Imaginează-ți că îți spune ție cineva una dintre aceste propoziții când ești supărat! Este mult mai sensibil și mai eficient să asculți, să empatizezi și să înțelegi realmente perspectiva copilului înainte să îi spui ceva. Chiar dacă ție ți se pare ridicol, nu uita că este o situație cât se poate de reală pentru copil și că nu trebuie să negi ceva important pentru el. 

18. Avem așteptări prea mari. 

Majoritatea părinților știu că nu au copii perfecți, dar își doresc ca ei să aibă tot timpul un comportament adecvat. Mai mult, părinții au așteptări adesea prea mari din partea copiilor în situații când se impune gestionarea emoțiilor și luare unor decizii bune – mult mai mari decât le permite stadiul de dezvoltare în care se află. Este valabil mai ales în cazul primilor născuți. Cealaltă greșeală pe care o facem când avem așteptări prea mari de la copil este că presupunem că, dacă cel mic se poate uneori controla, atunci o poate face tot timpul. Dar, în special când sunt mici, capacitatea de a lua decizii bune este foarte fluctuantă. Doar pentru că au avut un comportament adecvat la un moment dat nu înseamnă că pot îl repeta și în alte situații. 

19. Lăsăm „experții“ să ne submineze instinctele. 

Prin experți vrem să spunem autori și alți guru, cât și prieteni și rude. Este important să evităm să ne disciplinăm copiii în funcție de ce consideră ceilalți că ar trebui să facem. Umple-ți trusa disciplinară cu informații de la cât mai mulți experți (și neexperți), după care ascultă-ți instinctele când alegi și selectezi varii aspecte din diferite abordări care par cel mai potrivite pentru familia ta și copilul tău unic. 

20. Suntem prea aspri cu noi înșine. 

Am constatat că, adesea, tocmai părinții cei mai iubitori și mai conștienți sunt prea aspri cu ei înșiși. Vor să își disciplineze bine copiii de fiecare dată când aceștia greșesc. Dar nu este posibil. De aceea, este bine să îți iei o pauză. Iubește-ți copiii, impune limite clare, disciplinează cu blândețe și împacă-te cu ei când greșești. Acest tip de disciplină este benefic pentru toți. 

Pentru mai multe detalii despre importanța conectării și pentru a descoperi ce înseamnă disciplina dincolo de drame și haos emoțional, îți recomandăm cartea Inteligența parentală.

Dan Siegel este profesor de psihiatrie la Școala de Medicină a UCLA, unde face parte din conducerea „Centrului pentru cultură, creier și dezvoltare“ și este co-director fondator al „Centrului pentru cercetarea stării de conștiință deplină (mindfulness)“. Profesor premiat, este membru distins al „Asociației de Psihiatrie Americană“ și este membru de onoare în mai multe organizații. Doctorul Siegel este, de asemenea, directorul executiv al „Institutului Mindsight“, o organizație educațională care oferă cursuri online și prelegeri în persoană, ce au ca subiect creșterea capacității de a ne percepe propriile minți și pe acelea ale celorlalți (mindsight), la indivizi, familii și în comunitate, prin examinarea relațiilor dintre oameni și a proceselor biologice.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0