Dacă întrebăm orice părinte, una dintre cele mai dorite abilități pentru copilul său este reziliența. Adică acea capacitate de a reveni la normal după un șoc. Este ca și cum, la nivel subconștient, în ciuda faptului că auzim mereu că Generația Z sau Alpha sunt fragile emoțional, înțelegem că lumea actuală oferă, de fapt un climat greu de gestionat de către copii. Pornind de la presiunile pentru performanță, la focusul pe competitivitate și provocările din mediul digital, copiii noștri au nevoie poate mai mult decât oricând de abilități care să-i ajute să restabilească echilibrul emoțional.
În cartea Superputeri, binecunoscutele autoare Renee Jain și dr. Shefali Tsabary descriu cele mai importante trei tipuri de mentalități care îi ajută pe copii să-și păstreze echilibrul emoțional. Ca orice mentalitate, acestea sunt învățate și au nevoie să fie repetate, nefiind niciodată prea târziu să începem cultivarea lor. Da, este valabil și pentru vârsta adultă.
Gândirea realistă
Deși autoarele au numit-o „speranță“ – și cu siguranță „speranța“ joacă un rol important în capacitatea de a privi cu încredere în viitor – am ales să prezint fundamentul acestei mentalități, acela de a judeca realist orice situație.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Cum gândesc persoanele realiste? Mai degrabă în termeni de genul „ce este cel mai probabil să se întâmple“ versus „care este cel mai rău lucru care se poate întâmpla“ sau „care este cel mai probabil motiv pentru care s-a întâmplat o situație“ versus cea mai negativă și îngrijorătoare explicație.
La apariția unei situații neplăcute, gândirea creează judecăți în jurul a trei dimensiuni:
- Cât timp va dura această situație?
Copiii cu gândirea antrenată spre realism realizează că orice situație neplăcută are un sfârșit.
Copiii obișnuiți să lase gândurile să alunece spre pesimism au senzația că va dura la nesfârșit.
- Care parte din viață a fost afectată?
Copiii realiști consideră că doar o mică parte din viața lor a fost afectată.
Copiii pesimiști au senzația că întreaga lor viață are de suferit.
- Cine este responsabil pentru această situație?
Copiii realiști analizează toți factorii care pot provoca o situație.
Copiii pesimiști se consideră unicii vinovați.
Partea minunată și extrem de utilă este că autoarele au inventat o tehnică numită Mașina Speranței care, odată cu invocarea spiritului ludic, poate fi aplicată cu succes la orice vârstă. În această Mașină a Speranței poate fi introdusă orice afirmație care creează probleme și apoi trecută prin filtrul realist, peste care se presară încredere în viitor.
Putem pleca astfel de la gândul „Nu voi avea niciodată prieteni la noua școală“ și îl putem transforma în „Nu am încă prieteni, dar nu va fi mereu așa“.
„Am luat o notă mică la matematică, nu sunt bun de nimic“ se poate transforma realist în „La matematică mai am de studiat, însă la celelalte materii îmi este foarte ușor să învăț“.
„Prietena mea s-a supărat pe mine, e doar vina mea“ poate deveni „Am avut și eu partea mea de responsabilitate, iar ea nu a verificat toate datele și oricum a fost o zi extrem de obositoare, nu era momentul să discutăm atunci“.
Încercați, puteți imagina și chiar desena o astfel de mașină împreună!
Atitudinea față de învățare
Ocupând un loc central încă din copilăria mijlocie, atitudinea față de învățarea formală este crucială pentru dezvoltarea emoțională sănătoasă.
Provocările învățării pot fi adunate în jurul a două mari categorii – efort și greșeală.
- Depunerea efortului
Când pleacă pe drumul învățării, este important ca un copil să știe cu ce pleacă la drum (tipuri de inteligență), cum va fi acest drum (dificil), de ce este așa (neuronii sapă drumuri în jungla neuronală să se găsească) și cum poate fi făcut mai ușor (pauze, instrumente de studiu și prezența constantă a unui adult).
În învățarea formală, indiferent de cât de înaltă este inteligența unui copil într-o anumită arie, va fi dificil, cel puțin la început. Este util ca un copil să afle asta dinainte, să știe că se simte greu pentru că este cu adevărat greu, nu pentru că face el ceva greșit.
- Gestionarea greșelilor
Generațiile actuale au posibilitatea să înțeleagă că eroarea este o parte inerentă a procesului de învățare, care nu reflectă inteligența unei persoane, ci doar faptul că drumul prin jungla neuronală nu este încă suficient de lin.
Pentru optimizarea învățării, autoarele sugerează crearea unei Mașinării a Curajului și pe bună dreptate! Este într-adevăr nevoie de curaj pentru a pătrunde pe un teritoriu necunoscut și pentru a continua, deși drumul este foarte greu uneori.
Astfel, afirmații de genul „Poate că nu sunt așa deștept“ se pot transforma în „Probabil că nu am învățat asta încă“. Sau „Am pierdut meciul. Nu sunt atât de bun pe cât credeam” în „Poate că pot învăța ceva de la câștigător“.
Atitudinea față de stres
Deși în lumea adultă se vorbește de ceva timp despre utilitatea stresului pe termen scurt, este important ca și copiii să cunoască acest lucru.
Să știe că toți fluturii din stomac, transpirația de pe frunte, palmele tremurânde sau inima care bate cu putere îi pot ajuta pe termen scurt. Sunt cele care fac corpul să se mobilizeze pentru o sarcină importantă. Că este normală o anumită doză de energizare, stimulare sau înflăcărare înainte de un eveniment.
Pentru modificarea acestei atitudini, autoarele propun o Mașinărie a Motivației, prin care stresul nu mai este privit doar ca dăunător.
Astfel, „Mi-aș dori să mă pot liniști înainte de recital“ să se poată transforma în „Sunt entuziasmat(ă) să țin recitalul“, sau „Dacă nu mă pot liniști înainte de test, o sa-l pic“ în „Mă pot folosi de această agitație ca să prind putere și să mă concentrez mai bine“.
Așadar, gândirea realistă, atitudinea față de învățare și față de stres sunt cele trei mentalități diferite care-i ajută pe copii să se recalibreze emoțional.
Aș dori să închei cu un apel la compasiunea părinților prin rugămintea ca niciodată, atunci când este posibil, să nu supună intenționat un copil unei situații complexe pentru care nu are o minimă pregătire. Deoarece reziliența se manifestă atunci când este învățată și cultivată. În caz contrar, ca și în cazul materialelor de la care a pornit această expresie, psihicul unui copil poate fi „îndoit“, „fisurat“ sau chiar „rupt“, cu urmări asupra întregii sale existențe.
Citește și: