Skip to content

Dacă este să privim lucrurile printr-o lentilă a anxietății, am putea spune că social media ne-a intrat cu totul pe sub piele, ne-a acaparat viețile și, deseori, nu mai facem distincția între cine suntem în mediul online și cine suntem, de fapt, în viața reală. Scrollăm încontinuu, din instinct, din reflex, din plictiseală, poate cu dorința de a ne abate de la propriile gânduri însă, în definitiv, pentru a căuta ceva nou, distinct de realitatea pe care o trăim.

Am ajuns în punctul de a experimenta frica socială de genul FOMO (fear of missing out, adică teama de a lipsi, în cazul acesta, din mediul online), dar și bucuria de-a sta departe de internet (JOMO, joy of missing out – bucuria de a ne îndepărta de mediul online). Uneori ne mai luăm perioade de detoxificare online, dar, în majoritatea cazurilor, revenim pe acest tărâm colorat și plin de oportunități, mânați de aceeași idee: cea a diversității.

Din păcate sau din fericire, pandemia COVID-19 a adâncit prăpăstiile dintre noi sau ne-a readus împreună cu cei dragi, iar noi am „bătut palma“ cu cyber-mediul, fără de care viața noastră ar fi fost și mai cufundată în nefericire. Dar, în același timp, am dobândit, voit sau mai puțin voit, un prieten-inamic, care ne-a arătat ce înseamnă dependența și cât de greu este să ne dezlipim de dispozitive în momentul de față.

Apăsăm butoanele de likelovewowsad, comentăm ori distribuim postările pe care le vedem, fără a ne gândi că ar putea exista și o justificare psihologică în spatele alegerii noastre de a da mai departe prietenilor virtuali anumite informații.

De ce împărtășim informații în online?

Potrivit site-ului nfx.com, un loc fruntaș în lista motivelor pentru care alegem să share-uim un anumit link îl reprezintă statutul. Mai exact, atunci când vrem să ne asociem cu persoane mai apropiate ori mai îndepărtate de noi, în semn de mândrie, de respect ori din empatie, facem în așa fel încât să ne arătăm aprecierea față de ei. Dincolo de faptul că ne bucurăm pentru realizările lor, specialiștii susțin că există și o tendință de a ne „alipi“ de succesul lor, cu atât mai mult cu cât aceia ar putea face parte dintr-un cerc social superior nouă. Iar dacă stăm să ne gândim sincer, la o simplă „radiografie“ a mediilor sociale putem întâlni suficiente exemple care să susțină această afirmație.

Astfel, ne proiectăm o identitate, o apartenență la un anumit grup. Mai exact, realizăm aceste delimitări chiar și atunci când distribuim în mediul online păreri ale altora – vizavi de o clasă politică, de un anumit partid etc. –, dar cu ale căror valori nu ne sincronizăm neapărat; însă, dorind cu orice preț să împroșcăm cu noroi în tabera adversă, oricare ar fi ea, recurgem la astfel de asocieri atât prin partajări, cât și prin comentarii. 

Este adevărat că toți ne dorim să avem o anume imagine, adeseori impecabilă, poate chiar cea mai bună versiune a noastră (cu toate că realitatea nu ar fi chiar aceeași cu imaginea pe care o afișăm în mediul cyber), dar puțini dintre noi sunt și sinceri atunci când postează.

Alte explicații…

Ne dorim să fim de ajutor. De multe ori, vrem să împărtășim cu comunitatea din social media anumite informații și le distribuim în ideea în care ar putea fi de ajutor cuiva. Fie că vorbim de o știre de ultimă oră, de un anunț, de un sfat, de o rețetă, de un produs etc., acestea s-ar putea potrivi căutărilor și cerințelor altora. Dincolo de asta însă, percepția că suntem persoane de încredere și mereu gata să punem umărul la treabă pentru ceilalți poate fi un efect ce gâdilă orgoliul utilizatorilor. Desigur, un aspect important aici îl mai reprezintă și limbajul folosit (care poate ajunge la sufletul posibilului client, dacă este „ambalat“ corespunzător), dar și gradul de filtrare a informațiilor ce pot acoperi o zonă de interes comunitar.

Elementele ce țin de siguranță reprezintă un alt detaliu care face diferența în alegerea de a distribui o anumită postare. 

℗PUBLICITATE



Suntem ființe guvernate de frici și anxietăți; drept urmare, reacționăm de îndată ce simțim pericolul. Familiaritatea cu anumite aplicații, precum Nextdoor ori Norton Antivirus, a devenit mult mai ușor de atins odată ce acestea au început să le ofere oamenilor informații despre siguranța cibernetică. La rândul lor, utilizatorii partajează aceste informații cu cei dragi, pentru a-i determina să conștientizeze și ei riscurile la care se expun.

Oamenilor le place să fie la zi cu noutățile, bârfele și ceea ce le sună familiar

Organizarea mediului și rigurozitatea sunt și ele niște elemente ce pot atrage publicul larg. În repetate rânduri, alegem să distribuim informații și aplicații de organizare și productivitate, pentru că acestea ne „însoțesc“ pe tot parcursul profesional, de aici și succesul aplicațiilor orientate în acest sens. Ajungem să le facem cunoscute celor din comunitatea noastră nu numai pentru a ne crea noi popularitate ori pentru a brava expertiza în respectivul domeniu, ci și cu scopul de a-i determina și pe alții să-și dorească să fie disciplinați și organizați, mai ales având în vedere perioada în care ne aflăm, în care delimitarea dintre serviciu și viața personală este una atât de firavă.

Noutatea, sau ceea ce astăzi numim mult prea nonșalant #breakingnews, este o nevoie umană fundamentală. Potrivit lui Wilhelm Wundt (fondator al psihologiei moderne), avem pornirea de a fi în căutarea lucrurilor noi, a știrilor de ultimă oră, însă, în același timp, nu vrem să cădem nici în extrema cealaltă, în care riscăm să fim catalogați drept ciudați. De aici vine noțiunea de „curba lui Wundt“, care explică felul în care suntem în căutarea noutăților însă, în același timp, nu suntem dispuși să ne îndepărtăm prea tare nici de familiaritate; ca atare, noi ne simțim confortabil într-un punct din mijloc, echidistant față de cele două extreme. Mai exact, alegem să le facem cunoscute prietenilor virtuali lucrurile pe care noi le considerăm distractive, astfel încât și ei să se simtă bine în zona lor de confort, dar și noi să fim recunoscuți ca fini „degustători de entertainment“. Este clar că, postând pe mediile de socializare, simțim nevoia să fim validați, să știm părerea celorlalți (lucru pe care îl testăm prin reacțiile pe care le au la ce distribuim), să ne cultivăm stima de sine, să fim pozitivi și să ne simțim bine.

Voyeurismul este omniprezent în social media. Dacă până acum cincisprezece ani aflam informații despre vedete cu pipeta, astăzi există, pe de o parte, posibilitatea de a fi la curent cu ceea ce trăiesc, călătoresc, mănâncă persoanele publice și, pe cealaltă parte, există publicul larg, care alege să judece, să arate cu degetul și să îi dezaprobe vocal pe unele dintre aceste persoane publice, din simplul motiv că acestea nu se aliniază convingerilor și principiilor lor de viață. Social media poate scoate în evidență lucrurile frumoase, relaxante, interesante, neștiute, însă, în egală măsură, poate crea monștri. Discrepanțele mai mult sau mai puțin reale dintre categoriile sociale pot declanșa depresie și alte tulburări emoționale, din simplul fapt că unii dintre noi se pot gândi că tot ceea ce văd pe acele ecrane ale dispozitivelor lor este și real ori pentru că se raportează la existența celor pe care îi urmăresc.

Anumite aplicații sunt făcute cu scopul de a reliefa o lume idilică, în care filtrele sunt la ordinea zilei, tocmai pentru a sublinia această perfecțiune care nu are cum să existe și în viața reală.

Nevoile umane și comportamentele din lumea virtuală

În cele din urmă, ce ne motivează să distribuim informații în platformele sociale? Potrivit lui James Currier, care a analizat părerile mai multor psihologi, avem cel puțin opt motive mari și late: 

  • Nevoia de statut – cine suntem și ce facem devine „vizibil“ atunci când ne manifestăm online.
  • Nevoia de asociere sau de diferențiere – în online, oamenii își fac vocea auzită, spun ce le place și ce le displace. 
  • Nevoia de a fi de ajutor – ne place să credem că deținem informații utile și importante pentru prietenii noștri virtuali. 
  • Nevoia de siguranță – creierul uman reperează pericolele mai repede decât orice altceva, drept urmare se pun în mișcare circuitele noastre de apărare; astfel, postăm atunci când vrem să-i informăm pe cunoscuți cu privire la pericolele care le pot scăpa. 
  • Nevoia de ordine – lumea noastră psihologică are nevoie de ordine, iar această dorință poate fi atât de mare, încât adesea se extinde și asupra spațiului online. Iar atunci când avem activată această nevoie, suntem mai tentați să împărtășim cu alții cum anume se poate „organiza lumea“.
  • Nevoia de noutate – explorarea necunoscutului ne poate induce plăcere și anxietate în același timp, iar mediul online a devenit, mai ales de când cu pandemia, spațiul în care avem acces la orice, de la divertisment, cultură și chiar până la petreceri. 
  • Nevoia de validare – ne expunem reușitele și succesele, deoarece validarea din partea cunoscuților ne face bine și uneori ne dovedește că suntem speciali, iar alteori determină chiar o creștere a stimei de sine. 
  • Nevoia de rebeliune – fără doar și poate, cu toții avem un mic rebel în noi, o parte din interiorul nostru care se revoltă împotriva regulilor și care face lucruri despre care știm că nu ar trebui făcute.    

Bună, sunt Bianca și am o relație complicată cu social media… 

Personal, recunosc că uneori mă regăsesc postând lucruri ce îmi plac (cu gândul de a face publice opțiunile mele în diverse domenii), iar alteori realizez că elementele ce țin de latura profesională își fac simțită prezența într-un procent covârșitor al distribuirilor mele. Nu sunt ceea ce se numește „social media freak“, dar nici nu pot admite că sunt consumatoare de aplicații online. Am învățat să le balansez, cu timpul, după multe ore petrecute și stadii diferențiate de anxietate indusă; astfel, nu sunt tocmai persoana potrivită să dau sfaturi în acest sens. Însă dacă pot afirma ceva sus și tare este că oricât de mult aș fi în latura FOMO, pandemia mi-a predat lecția realității pline de semnificații, a faptului că oricât de mult aș ști că îi am la un click distanță pe cei dragi, întâlnirea cu ei, cea fizică, este incomparabilă.

Este extrem de important să facem distincția între realitate și utopie și să realizăm că nu ne putem raporta existența (și așa zbuciumată în această perioadă) la niște crâmpeie din viețile altora. Dacă, totuși, simțim că online-ul este mult mai ofertant din punct de vedere existențial decât realitatea, iar timpul petrecut navigând se dilată tot mai mult, poate că a venit vremea să discutăm și cu un specialist, care ne poate ajuta să delimităm ficțiunea de realitate.

Bianca Sîrbu - contributor senior, jurnalist, lifestyle editor, om de bazã, pasionatã de comunicare, scris și materie cenușie.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0