Cu toții ne dorim să avem copii fericiți, dar câți dintre noi spun că își doresc să crească niște adulți fericiți? Adesea, mi se pare că o mare parte din focusul părinților se îndreaptă către copilăria micuților, ca și cum ceea ce urmează să se întâmple la vârsta adultă a celui care acum le este copil ar ține, parcă, de responsabilitatea lui (a copilului) și prea puțin de responsabilitatea părintelui. Ei bine, studiile din psihologie ne arată că nu este chiar așa și că părinții sunt, parțial, responsabili de fericirea pe care copiii lor o simt la vârsta adultă. Ce bucurie! Încă ceva care li se impută părinților – ca și cum nu ar avea ei, deja, destule pe cap. Haideți, însă, să vedem ce ne spun studiile. Se pare că există câteva elemente-cheie pe care le putem pune în practică, atunci când vine vorba de copiii noștri, și care ne sporesc șansele să creștem adulți fericiți, capabili să aibă în viitor relații care să îi împlinească.
Bineînțeles, nu există o rețetă clară pe care s-o putem aplica și care să ne garanteze succesul. Dar cunoaștem câteva ingrediente care ne pot ajuta să construim un mix foarte apropiat de rezultatul final numit „fericirea“ copilului ajuns adult:
- Primul element relevant enumerat de oamenii de știință este optimismul. Desigur, acesta se pare că este, în bună măsură, moștenit. Însă există studii serioase care arată că optimismul poate fi și învățat.
- Starea de “flux”, pe care Mihaly Csikszentmihalyi o descrie după mulți ani de studiu ca fiind o stare mentală de absorbție totală, de pierdere totală în activitatea pe care o desfășurăm, un moment în care dorința de a realiza ceva se contopește perfect cu abilitățile pe care le avem pentru a realiza acel ceva.
- Gestionarea cu succes a situațiilor stresante. Practic, e vorba despre cât de bine reușim să facem față unei situații pe care o evaluăm ca fiind dificilă.
- Extroversia, adică dorința de a fi, mai degrabă, înconjurat de oameni, decât singur.
- Sentimentul de control asupra propriei vieți.
- Auto-eficacitatea sau cât de bine cred eu că pot realiza o anumită activitate (o denumire anterioară a acesteia ar fi „stima de sine“).
În concluzie, știm că oamenii care se declară fericiți îndeplinesc o bună parte din cele șase criterii de mai sus.
Luând în calcul aceste elemente, psihiatrul american Edward M. Hallowell ne propune (într-o lucrare din 2002) 5 pași, prin care-i putem ajuta pe copiii noștri să asimileze cele 6 criterii:
CONECTAREA pare a fi cea mai importantă rădăcină a fericirii la vârsta adultă, plantată în copilărie prin iubirea necondiționată pe care părinții le-o pot oferi copiilor. Ce obține un copil prin intermediul conectării? Sentimentul de siguranță, sentimentul de „cuib“, de apartenență, sentimentul că „vreau și pot să fac față oricăror circumstanțe“. (Acest ultim element ajută mai ales la dezvoltarea optimismului pe termen lung, despre care ne amintim că este un atu esențial când vine vorba de caracteristicile ce definesc „un om fericit“.)
JOCUL este munca adultului în lumea copiilor. Jocul generează bucurie și devine, astfel, o recompensă în sine. Jocul consolidează visurile și credințele, fiindcă prin joc copiii intră natural în starea de flux despre care povesteam mai devreme.
℗PUBLICITATE
EXERCIȚIUL sau practica prin „încercare și eroare“, acest lucru însemnând că nu e recomandat să rezolvăm noi, adulții, sarcini în locul copiilor. Prin intermediul exercițiului se dezvoltă disciplina, atât timp cât jocul nu este asociat cu frica și pedeapsa, ci cu conectarea și validarea. Mai mult decât atât, prin exercițiu, copilul poate învăța să ceară ajutor, iar adultul să vină cu componenta de ghidare în procesul de învățare al propriului copil. A cere ajutor este una dintre marile noastre probleme în procesul de comunicare la vârstă adultă. Cred că acest subiect merită un articol separat.
MĂIESTRIA asumată prin exprimări de genul „Pot să fac asta!“, „Wow!“, „Mamaaaaa, am reușiiiiiit!“, „Daaaaaa! Acum am înțeles…“ Toate acestea sunt expresii ale măiestriei. Studiile ne arată foarte clar că auto-eficacitatea (stima de sine) nu e ceva care se construiește prin laude, ci prin măiestrie. Prin faptul că cel mic învață procesul de rezolvare, găsește răspunsul singur și aplică o strategie pe care el o consideră corectă și pe care o testează și re-testează până când este mulțumit – fără ca acest lucru să însemne cumva că nu este ghidat de un adult.
VALIDAREA înseamnă „Te văd și ești important pentru mine, așa cum ești tu!“ sau „Înțeleg, atunci când nu poți ori nu mai ai chef sau răbdare!“, „Te iubesc, indiferent de comportamentele pe care le manifești!“ Copiii învață foarte repede cum să obțină ceea ce își doresc și învață foarte ușor ce trebuie să facă pentru a obține ceea ce își doresc. Dar prin asta nu fac decât să-și suprime felul de a fi și riscă să ajungă adulți care se întreabă „Cine sunt eu, de fapt?“ și „Care este sensul meu în viață?” Atunci când ne simțim acceptați și suntem văzuți drept ceea ce suntem în realitate ne este mai ușor să avem încredere că putem face orice și ne este mai ușor să aplicăm jocul, exercițiul și măiestria – cu folos.
E posibil ca acum, după ce ați citit aceste rânduri, să vi se pară destul de simplu. Ei bine, nu este! Suntem și noi doar niște adulți tineri, care au copii în proces de învățare, inclus în propriul nostru proces de învățare.
Așadar, pentru a putea aplica cu succes pașii de mai sus, ar fi tare util să simțim și noi, la rândul nostru, conectare și validare, să ne permitem să greșim în timp ce exersăm pentru a atinge măiestria și să nu uităm că jocul este un element esențial pentru fericire, indiferent de vârsta pe care o avem.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
