Skip to content

Acum mă consider o femeie fericită și sunt recunoscătoare pentru soțul meu (la fel este și el), pentru iubirea noastră și pentru ce-am reușit să creăm împreună. Cu toate acestea, n-aș putea spune că există ceva „ideal“ în relația noastră de cuplu, ci multe lecții învățate, eforturi, neliniști și bucurii deopotrivă. Uneori ne-am dat seama când am greșit unul față de celălalt, alteori nu; uneori am avut curajul să ne întoarcem unul către altul și să ne recunoaștem greșeala, deseori nu; uneori am împărtășit ce ne doare și ce ne dorim, alteori ne-a fost mai greu să punem aceste lucruri în cuvinte.

Nu mă uit cu durere și apăsare spre trecut, ci cu zâmbet și îngăduință pentru ce-am fost și ce-am putut face în acele momente; dar mai important, când mă uit spre prezent, mă bucur și sunt recunoscătoare pentru ce-am realizat împreună și îmi vine de un infinit de ori mai ușor să fac planuri pentru viitor – fiindcă știu că, așa cum suntem supuși greșelii, putem la fel de bine și repara.

Nu a fost întotdeauna așa. Au fost momente în relațiile mele anterioare în care m-am întrebat: „Oare am ales corect?“, „Oare ne potrivim?“, „Mă va părăsi?“, „Îmi va înșela așteptările?“, „Oare voi găsi pe cineva mai bun?“, „De câte ori va trebui să încerc, până când voi găsi persoana potrivită?“ Am realizat că orice poveste începe cu „Ce-ar fi dacă…“ sau „A fost odată…“, cu o multitudine de posibilități și incertitudini. Trebuie doar să pornești la drum și să îți scrii propria poveste de iubire. Poate să fie una sau pot fi mai multe; poate fi chiar un roman sau o colecție de nuvele.

În orice poveste bună există o intrigă, în jurul căreia personajele se învârt și își țes istoria, iau decizii și trag învățăminte. Ce încerc, de fapt, să spun este că toate cuplurile traversează atât momente fericite, cât și momente grele, asta neînsemnând că povestea lor nu poate fi una reușită. Nu există un etalon al relațiilor și nicio relație nu seamănă cu alta. Există cupluri care s-au cunoscut, s-au căsătorit la scurt timp după aceea și relația lor a fost una durabilă, așa cum există cupluri care se cunoșteau de multă vreme, dar căsnicia lor s-a destrămat după numai câțiva ani. Există relații care durează luni de zile și relații care durează ani.

Uneori putem rămâne cu ușurință într-o relație, iar alteori se poate întâmpla să trecem dintr-o relație în alta, fiind într-o căutare permanentă a „partenerului potrivit“. Sau poate ni se întâmplă să credem că ce au alții este mai atractiv și mai valoros. Sunt momente în care tentația de a ceda micilor flirturi și a părăsi o relație ce începuse deja să prindă contur este foarte mare. Incertitudinea naște frământare și căutare!

℗PUBLICITATE



Ce ne poate ajuta, în alegerea partenerului și în a ne scrie propria poveste de iubire?

1. Începe prin a descoperi cine ești și ce cauțiDacă intențiile tale se bazează pe înțelegerea clară a cine ești, a ceea ce ai nevoie și a ceea ce poți oferi, este mult mai probabil să alegi mai înțelept. Reflectează la valorile, obiectivele și planurile tale, pentru ca mai apoi să vezi dacă celălalt poate face parte din acestea și dacă sunteți ghidați de aceleași principii.

2. Nu te aștepta ca, alegând aceeași tipologie de partener și făcând aceleași greșeli, să ai parte de rezultate diferiteUneori realizăm prezența acestui pattern destul de târziu, dar și atunci este bine să ne uităm cu deschidere și îngăduință spre greșelile noastre, să ne întrebăm ce puteam face diferit și să tragem învățăminte pentru relațiile viitoare. Nu considera greșeala ca pe ceva de evitat cu orice preț, ca pe o umilire, ci mai degrabă ca pe un gest de curaj și ca pe-o oportunitate de creștere.

3. Nu te îngrijora că relația voastră nu va mai „străluci“ ca la începutAsta este deja o certitudine. Nimic nu rămâne neschimbat! Dragostea romantică este înlocuită treptat de lupta pentru putere și, ulterior, de o „relație matură și conștientă“, bazată pe susținere și dezvoltare individuală, dar și pe evoluția cuplului. Înainte de a căuta aceeași strălucire în altă relație, încearcă să trăiești toate dimensiunile relației actuale, să te confrunți cu greutățile aferente, dar și să identifici resurse de a le depăși – asta ducând inevitabil la dezvoltarea și sudarea relației.

4. Schimbă perspectiva asupra relației! Nu o privi ca pe un dat, ca pe ceva rigid care te consumă, ci mai degrabă ca pe ceva flexibil, care se schimbă și se transformă, în care ambii parteneri își pot aduce contribuția, pot influența cursul și evoluția relației și ambii sunt supuși greșelii. Prea multă predictibilitate poate duce la plictiseală, astfel încât eventualele turnuri în relație, momentele de cumpănă, plictiseală sau blocaj pot contribui la dezvoltarea partenerilor și, implicit, a relației.

5. Nu lăsa mitul „sufletului pereche“ să-ți creeze așteptări irealizabile de la partener și de la relație. Este normal să visăm, să ne imaginăm cum ar arăta partenerul și relația ideală pentru noi, atât timp cât realizăm că uneori ceea ce trăim este mai valoros decât ceea ce am clădit în imaginație.

Psiholog şi psihoterapeut de familie, educator parental certificat și autorizat Circle of Security, cu o experienţă de mai bine de 10 ani în diverse arii ale Resurselor Umane în diferite companii multinaţionale. Psihoterapeut în formare în metoda Somatic Experiencing (Experiențierea Somatică), o metodă psiho-biologică eficientă pentru identificarea și rezolvarea traumelor. Voluntar în proiectul „Dăruieşte viaţă“, pentru susţinerea familiilor cu copii diagnosticaţi de cancer.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0