Teoria polivagală, concepută de dr. Stephen Porges, ne invită să privim sistemul nervos autonom ca pe o hartă a emoțiilor și reacțiilor noastre la stres. În această lume interconectată de nervi și semnale electrice, nervul vag devine un dirijor tăcut ce reglează simfonia vieții noastre interioare – de la modul în care respirăm, la felul în care ne raportăm la ceilalți. Cartea Lumea noastră polivagală explorează cum trauma și stresul cronic pot reprograma acest sistem delicat, transformându-ne percepția asupra lumii într-o scenă plină de pericole. Însă, printr-o înțelegere profundă a teoriei polivagale, descoperim cum putem reface legătura cu starea de siguranță, vindecare și conectare socială esențială pentru bunăstarea noastră.
Mai jos sunt câteva perspective esențiale extrase din cartea Lumea noastră polivagală, care ilustrează în detaliu cum funcționează teoria polivagală și impactul său asupra modului în care experimentăm siguranța, stresul și relațiile.
1. Dacă privim corpul ca pe o simfonie – alcătuit din sisteme distincte și secțiuni care îndeplinesc funcții specifice –, atunci nervul vag este dirijorul: legătura care permite corpului să funcționeze ca o unitate coerentă.
2. Pentru majoritatea oamenilor, trauma rămâne o metamorfoză greșit înțeleasă și de multe ori un subiect de discuție tabu. Este o călătorie stranie, și adesea doar simplele cuvinte nu ajung. Sunetele par diferite. Gusturile par diferite. Lucruri care cândva ne stimulau sau ne produceau bucurie sunt percepute printr-o ceață groasă, care așterne tăcerea peste tot. Respirația, digestia și nenumărate alte procese din corp își modifică funcționarea.
3. Teoria polivagală îndepărtează atenția asupra traumei de la evenimentul propriu-zis către modul în care ne transformă corpul și ni se imprimă în el. Aceste schimbări se produc prin intermediul nervului vag. Prin intermediul lui, trauma și stresul constant acționează efectiv ca niște condiții preexistente, făcându-ne mai susceptibili la aproape orice boală ori afecțiune fizică sau psihică. Doar prin intermediul lui, putem găsi o cale de ieșire dintr-o astfel de existență, o lumină la capătul tunelului și o cale către vindecare și fericire într-o lume ce pare anume concepută să ne amenințe și să ne traumatizeze permanent.
4. Teoria polivagală este un nou model de gândire care explică modul în care reacționează și se schimbă sistemul nostru nervos și corpul nostru în întregime în funcție de cât de sigură sau de amenințătoare ni se pare că este lumea.
5. Una dintre tezele de bază ale teoriei polivagale este că starea autonomă este efectiv lentila prin care percepem și experimentăm lumea.
6. Dacă nu am fi capabili să vedem lumea din jurul nostru decât în termeni de pericole, am fi la fel ca reptilele care stau în izolare, așteptând să mănânce sau să fie mâncate. Prin detecția și căutarea siguranței am evoluat într-o specie socială capabilă să aibă încredere, să iubească și să construiască orașe și societăți.
7. Mulți dintre noi ne simțim stresați, neliniștiți și amenințați, practic, tot timpul. Una dintre marile întrebări pe care sperăm că cititorii și le vor pune după ce termină această carte este: Cine sau ce are de câștigat când mă simt amenințat?
8. Oamenii nu-și propun în mod conștient să se inhibe sau să se disocieze. Acesta este mai degrabă un reflex inconștient și de multe ori nedorit, iar sistemul nervos autonom (în sensul de automat) îl face să fie astfel. Este important să reținem că procesul acesta diferă de la om la om. Nu există doi oameni cu neurocepții identice. Fiecare avem niveluri diferite de vitalitate și aceeași situație traumatică poate fi devastatoare pentru unii, în vreme ce pe alții îi afectează prea puțin.
℗PUBLICITATE
9. Niciuna intre cele trei stări primare (verde, galben și roșu) nu este intrinsec „rea“. Problemele apar când suntem blocați în stări de pericol și ca urmare excluși de la capacitățile de refacere și vindecare asigurate de sistemul verde. Corpul nostru se bazează pe sistemul galben pentru supraviețuire. Dar utilizarea lui este costisitoare din punct de vedere metabolic și ne împiedică să ne vindecăm și să ne refacem în mod adecvat.
10. Jocul poate fi conceput ca un exercițiu neural ce-i permite sistemului nostru nervos să practice comutarea între verde și galben, astfel încât să putem utiliza sistemul galben mobilizator atunci când este nevoie, fără a rămâne blocați în el.
11. Teoria polivagală sugerează că simpla angajare în interacțiuni sociale servește ca formă de stimulare vagală, capabilă să reabiliteze și să optimizeze multe intre sistemele corpului fără să recurgă la „trucurile“ mediilor de socializare.
12. Oamenii au nevoie de contacte cu alți oameni, la fel cum avem nevoie de apă și hrană. Nevoia aceasta este una străveche, întipărită în corpul nostru asemenea unei găuri într-un joc de puzzle. La fel ca o piesă de puzzle lipsă, nevoia acesta poate fi completată cu substitute nepotrivite care la suprafață seamănă frapant cu obiectul real. Iar într-o lume modernă care debordează de tehnologii ce facilitează comoditatea și comunicarea la distanță, substitutele nu lipsesc.
13. Instinctele de supraviețuire personală care ies la suprafață într-un sistem nervos amenințat i-au făcut pe mulți să ignore sau să nu înțeleagă pe deplin impactul acțiunilor lor asupra celor din jur.
14. Trauma ne reprogramează sistemul nervos pentru a percepe semne de pericol acolo unde poate că nu există. Când suntem în această stare, factori de stres banali – precum traficul, termenele-limită sau alarmele din mediile de socializare – pot fi canalizați prin aceleași căi neurale ca și evenimentele care pun viața în pericol și care au evoluat pentru a fi declanșate doar în ocazii rare și necesare.
15. Teoria polivagală sugerează că simplu fapt de a te afla într-un cadru care inspiră siguranță și de a fi îngrijit de un specialist cu o atitudine prietenoasă și liniștitoare facilitează enorm eficiența aproape oricărui tratament prin aceea că predispune sistemul nervos să intre în stare verde de homeostazie și vindecare.
Cartea Lumea noastră polivagală este disponibilă cu reducere în librăria ta online de la Pagina de Psihologie.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
