Astăzi răspundem la o altă întrebare sosită pe adresa redacţiei, la [email protected], în care mama unui băieţel de 6 ani şi jumătate ne solicită sfatul cu privire la cum ar fi indicat să ne ajutăm copiii în primul an de şcoală, pentru a le motiva interesul corelat cu cerinţele şcolii, şi cum să procedăm în ceea ce priveşte temele pentru acasă.
„Când începe să facă activități de școală, în primele 5-10 minute se plânge de cât este de greu, pentru ca apoi, odată ce intră în activitate, s-o ducă la bun sfârșit știind ce are de făcut. Bineînțeles, pe parcursul activității, dacă sunt exerciții mai grele, începe să se plângă. Apoi, în școală, când mai primește activități pentru acasă, le face dacă îi aduc eu aminte, iar în unele cazuri e nevoie să insist; și când îi zic că poate să meargă cu ele nefăcute, ca să vadă cum e, spune că nu vrea – dar până să le facă, este necesar să trag de el.”
Vârsta de 6 ani marchează trecerea de la grădiniţă la şcoală şi tocmai această tranziţie aduce o nouă dinamică, ce poate afecta, mai mult sau mai puţin, întreaga familie. Îmi amintesc, atunci când primul meu copil a început clasa 0, ce freamăt era la noi acasă. Eram aşa de agitaţi, de parcă ne pregăteam să ne lansăm fiul pe orbita Pământului. E drept, ne pregăteam pentru lansarea într-o nouă etapă din viaţa lui educaţională, iar pentru noi acest aspect semnala faptul că puiul nostru nu mai e tocmai puişor. Însă a fost necesar să ne reamintim că nici nu se transformase peste noapte în Prâslea, deoarece așteptările noastre începuseră să escaladeze vertiginos în ceea ce privește pasiunea lui față de școală.
O capcană în care pot aluneca părinţii, odată cu tranziţia spre școală, este că aceasta poate fi dificilă pentru mulți copii și că ei au nevoie de un timp ce se poate întinde pe luni de zile şi de noi rutine, pentru a face faţă tuturor acestor schimbări aduse de şcoală. Fiecare copil își are propria lui personalitate şi răspunde experienţelor de viaţă într-un mod diferit. Aşadar, este necesar să ne reglăm aşteptările în funcţie de abilităţile de care dispune copilul în acel moment şi să ne înarmăm cu răbdare şi cu efort, pentru a-l sprijini să facă faţă acestor schimbări şi solicitări.
Tranziţia de la grădiniţă la şcoală poate fi plină de provocări, mai ales pentru că sistemul educațional aduce un set de reguli noi, dar impune şi un alt ritm şi, desigur, responsabilităţi în plus. Dacă în anii de grădiniţă accentul cade mai degrabă pe învăţarea şi dezvoltarea unor abilităţi social-emoţionale – precum iniţierea unui joc sau alăturarea la jocul altora, recunoaşterea emoţiilor, comunicarea verbală a dorinţelor şi a nevoilor, învăţarea unor reguli de bază de politeţe, aşteptarea rândului, împărţirea resurselor etc. – în anii de şcoală, accentul cade mai mult pe dezvoltarea abilităţilor intelectuale. Desigur, continuăm exersarea abilităţilor dobândite în grădiniţă; doar că în şcoală (şi mai ales în sistemul nostru educaţional) importante devin concentrarea atenţiei, dezvoltarea gândirii și a creativității, procesarea informaţiilor abstracte, rezolvarea de probleme, memorarea etc.
O nouă provocare: temele pentru acasă
Temele pentru acasă ajung să fie o provocare pentru mulţi dintre copiii aflaţi în primii ani de şcoală. Este o sarcină care presupune responsabilizare, renunţarea la joc şi relaxare în favoarea executării unor sarcini ce solicită concentrarea atenţiei, răbdare (mai ales în exerciţiile repetitive), înţelegere, memorare.
Copiii au nevoie să înţeleagă că făcutul temelor reprezintă o regulă care trebuie respectată, iar încălcarea acestei reguli poate atrage după sine o consecinţă. Însă este indicat ca respectiva consecinţă să fie aplicată de către învăţător sau profesor, nu de către părinte – şi poate consta într-o admonestare, retragerea unor privilegii sau notă ori calificativ scăzut.
℗PUBLICITATE
Pentru a dezvolta o rutină din făcutul temelor, copiii au nevoie de sprijin. Pentru ca un comportament să devină ritualic, adică o rutină, este necesar să fie repetitiv. Aşa cum părinţii îşi sprijină copiii încă de mici să exerseze îmbrăcatul, încălţatul, spălatul pe dinţi, tot la fel procedăm şi în ceea ce priveşte făcutul temelor.
Este necesar ca, la început, părintele să îl poată călăuzi pe copil în respectarea regulei privitoare la tema pentru şcoală. Adică este necesar să-i amintim copilului că are o temă de făcut şi să-l sprijinim să o realizeze. Odată ce regula este integrată în rutina zilnică a copilului, are loc şi o autoreglare a comportamentului, în sensul că acesta îşi va face temele, fără să mai fie necesară menţionarea regulei sau supravegherea implementării ei. Însă, până ce regula este integrată, poate dura săptămâni sau luni de zile. Mulţi dintre copii abia spre clasa a II-a sau a III-a reuşesc să-şi finalizeze singuri temele – fiind sprijiniţi doar dacă au dificultăţi de înţelegere a cerinţelor temei.
Este de ajutor pentru copil să îi validăm emoţiile de disconfort asociate acestor noi cerinţe, spunându-i ceva asemănător cu: „Da, observ că îţi pare dificil să realizezi această activitate. Are sens pentru mine ideea că vrei să te mai joci. Însă este necesar să faci această temă, pentru a fi mai bine pregătit la şcoală. Ulterior, te vei putea juca din nou.“
Sunt temele necesare?
Necesitatea temelor pentru acasă se află în dezbatere de decenii, în diferitele sisteme de învăţământ ale lumii. Sunt lideri în educaţie care susţin beneficiile temelor, printre care și faptul că îi ajută pe copii să-şi fixeze informaţiile învăţate în clasă şi că îi pregătesc pentru o autonomizare a procesului de învăţare. Dar sunt şi alte voci, care consideră că temele pentru acasă sunt lipsite de beneficii reale şi nu fac decât să pună o presiune inutilă pe umerii copiilor. Pe de altă parte, susţinătorii temelor pentru acasă evidenţiază şi avantajele non-academice pe care acestea le pot aduce, şi anume: dezvoltarea responsabilității personale, crearea unor bune obiceiuri de studiu, dar şi o eficientă gestionare a timpului.
Logica ce susţine necesitatea temelor pare una destul de simplă, respectiv, „dacă vom petrece mai mult timp exersând calcule, vom deveni mai buni la matematică“. Într-adevăr, „temele pot aduce beneficiile academice, precum o înţelegere și o memorare mai bună a informaţiilor“, spune psihologul H. Cooper de la Universitatea Duke, „dar nu toți elevii beneficiază la fel de pe urma acestor teme“. Concluziile unor cercetări ce s-au întins pe mai bine de 15 ani, fiind conduse de Cooper, au arătat că există o legătură semnificativă între temele de acasă şi notele mai bune la teste obținute de elevii de liceu, dar și o legătură mai puţin semnificativă, constatată la elevii de gimnaziu. În fine, pentru elevii din școala primară, s-au descoperit doar dovezi slabe că temele de acasă ar oferi un avantaj academic, se arăta într-un articol publicat în 2016 în revista Asociaţiei Psihologilor Americani.
Regula de aur pentru timpul alocat temelor
Totuşi, pentru ca temele să fie eficiente pentru cei mai mulţi dintre copii, cercetătorii au conchis că ar fi necesară stabilirea unei limite de timp. H. Cooper menţionează o regulă conform căreia elevii nu ar trebui să lucreze acasă mai mult de 10 minute pe zi, pentru fiecare an adăugat – adică, de la circa 10 minute în clasa I până la maximum 2 ore în liceu. În Statele Unite, atât Asociația Națională pentru Educație, cât și Asociația Națională a Profesorilor şi Părinților susțin această limită. Din păcate însă, realitatea din sistemul nostru de învăţământ nu confirmă această limită, deoarece există mulţi învăţători şi profesori care le dau copiilor teme pentru acasă ce îi ţin ţintuiţi pe scaune zeci de minute sau ore, zilnic, răpindu-le, practic, copiilor din timpul de joacă sau de relaxare de acasă. Există un cerc vicios, în care învăţătorii se simt pe de o parte presaţi să dea teme, deoarece părinţii au o astfel de aşteptare. Când nu există teme pentru acasă, părinţii pot avea părerea că şcoala nu îşi face bine treaba. Pe de altă parte, datorită numărului mare de copii din fiecare clasă, este dificil de evaluat dacă toţii copiii au înţeles noile noţiuni şi volumul ridicat de materie pe care este necesar să îl asimileze copiii la şcoală. Așadar, învăţătorii nu dispun de timpul necesar fixării şi exersării în clasă a noţiunilor predate. Rezultatul este că pasează această responsabilitate celor de acasă.
Adevărul este că intrarea în școala primară implică nu doar copilul, ci întreaga familie – căreia i se cere să facă ajustări și să se adapteze la schimbare. În cele din urmă, pentru a ne ajuta copiii să se descurce mai bine cu noile cerinţe, venite din partea şcolii, este necesar să le fim alături sprijinindu-i şi să nu uităm să le respectăm ritmul personal de adaptare.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
