skip to Main Content
Cititorii întreabă: Cum Ajutăm Un Adolescent De 12 Ani Să Devină Responsabil?

Cititorii întreabă: Cum ajutăm un adolescent de 12 ani să devină responsabil?

În ultimii ani, psihologia a adus foarte multe informații noi menite să sprijine părinții în educația oferită tinerilor. Metodele de parenting au evoluat mult, iar literatura de specialitate s-a îmbogățit. Daniel Siegel, de exemplu, este unul dintre cercetătorii care au adus o mare contribuție în acest domeniu. Cărțile sale – Inteligența parentală, Creierul copilului tău, Parentaj sensibil și inteligent și Vâltoarea minții – sunt printre cărțile care explică (și mai ales descriu detaliat) etapele de dezvoltare ale copilului, oferindu-le soluții părinților.

Așadar, mă întorc la întrebarea adresată de o cititoare a site-ului nostru:

„Bună ziua! Mulțumesc și sunt recunoscătoare pentru această rubrică nouă. Întrebarea mea este: cum procedăm cu băiatul de 12 ani care nu vrea să-și îndeplinească unele sarcini? Cum îi dezvolt abilitatea de fi responsabil pentru ordinea în camera lui, pentru teme…, fără să simt că-l cicălesc??“

Pentru a oferi un răspuns cât mai concret, este nevoie să înțelegem într-o oarecare măsură nevoile de dezvoltare ale adolescenților, căci, dincolo de multe mituri, este o etapă plină de schimbări.

Este o perioadă a vieții pe cât de neașteptată, pe atât de năucitoare, începând de la 12 ani și continuând până în jurul vârstei de 25 de ani. Uneori, suntem tentați să spunem că datorită schimbărilor hormonale ei o iau „razna”, dar acesta e doar un mit. Adolescența aduce schimbări la nivelul dezvoltării creierului, fără ca asta să însemne sau să echivaleze cu „a lua-o razna“. Această dezvoltare presupune parcurgerea unui proces care se numește pruning și care înseamnă o „tundere“ a sinapselor creierului – o ștergere a ceea ce creierul consideră că nu îi este de folos – ceea ce determină o scădere a dopaminei și o creștere a vitezei de răspuns. Astfel se pot explica acele momente de impulsivitate ale adolescenților. Transformările acestea aduc o tendință spre testarea limitelor, o pasiune de a încerca necunoscutul, de căutare a noului, implicare socială, intensitate emoțională crescută, explorare creativă, schimbări care implicit transformă relațiile cu părinții (și nu numai). O astfel de etapă necesită o conectare și comunicare apropiată cu membrii familiei. Este și etapa în cadrul căreia aceste schimbări pot aduce furtuni existențiale și controverse tot mai dese în raport cu familia.

Înțelegând aceste modificări și îndreptându-vă spre o disciplină pozitivă puteți opta să:

Stabiliți câteva reguli ale casei – maximum 7. Aceste reguli pot include comportamente diferite, asupra cărora membrii familiei cad de acord a fi păstrate și îndeplinite. Fiți cât se poate de conciși și clari, pentru ca adolescentul să știe ce anume se așteaptă de la el, și implicați-l în elaborarea listei de reguli (în general, e bine să fie implicat în toate deciziile care-l privesc în mod direct).

Oferiți un feedback constructiv. Un alt aspect important în crearea unei relații bazate pe înțelegere reciprocă este modalitatea de a oferi un feedback negativ care să poată fi asimilat de tânăr. Criticile nu ajung mai niciodată la urechile noastre (noi reacționând spontan prin mecanisme de apărare), așa că șansele de a realiza ceea ce ni se cere prin critică sunt mici. Astfel, atunci când vreți să-i oferiți un feedback negativ, folosiți-vă de o formulare la persoana I. De exemplu: „Mă simt furioasă/tristă, atunci când nu-ți faci ordine în cameră“ (sau orice comportament pe care-l considerați necorespunzător); „Mi-ar plăcea să fii mai atent la cum îți lași camera/ faci temele/ îți gestionezi timpul“ etc.

Mulțumiți atunci când realizează activitatea pe care i-ați cerut-o. Și descrieți modul în care vă face să vă simțiți acest lucru: „Mă simt mai liniștită/relaxată că ți-ai făcut ordine“; „Mi-a plăcut cum l-ai ajutat pe prietenul tău să…“; „Mă bucur că ți-ai ordonat camera așa cum te-am rugat, îți mulțumesc!“ etc. Folosindu-vă de un astfel de limbaj, îl veți ajuta implicit să-și dezvolte capacitatea de a identifica propriile emoții și, ulterior, pe ale celor cu care interacționează. Studiile spun că astfel de abilități sunt de un sprijin real în formarea și menținerea relațiilor cu ceilalți, în adaptarea la școală și în prevenirea problemelor emoționale și de comportament.

Adolescenții au nevoie de ajutorul adulților în tot ceea ce înseamnă afirmarea independenței, asumarea responsabilității și acordarea încrederii. Chiar și discuțiile în contradictoriu într-o situație de familie îi învață pe tineri cum să se exprime, cum să se afirme într-un mediu sigur, înainte de a face aceleași lucruri în prezența altora, în contexte sociale diverse, mai mult sau mai puțin securizante. Adolescența este fundamentul pentru tot ceea ce va urma!

Dacă ai și tu întrebări concrete la care ți-ai dori să primești un răspuns, te rugăm să ne scrii la adresa: contact@paginadepsihologie.roÎncercăm să răspundem cât mai corect din punct de vedere științific, ceea ce înseamnă că nu vor fi neapărat răspunsuri confortabile sau cele pe care ai vrea să le auzi – dar cel puțin te asigurăm de faptul că suntem sinceri și cât mai profesioniști posibil.

Diana Bocsitan

Psiholog și psihoterapeut cu drept de liberă practică, acreditat de Colegiul Psihologilor din România este specializată în psihologie educațională și în psihoterapia familiei, cu formare în cadrul AMPP. Are o experiență de zece ani în domeniul educației copilului, adolescentului și familiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close search
Back To Top
×Close search
Caută