Skip to content

Ca părinţi, uneori ne este dificil să înţelegem comportamentele neadecvate ale copiilor noştri, mai ales când acestea îi vizează chiar pe cei foarte apropiaţi, cum sunt fratele sau sora. Ba mai mult, avem tendinţa să le luăm ca pe un afront. Totuşi, manifestările unor stări emoţionale au întotdeauna în spate anumite resorturi, asupra cărora ar fi bine să zăbovim cu calm şi blândeţe.

Iată, în acest mesaj primit de noi pe adresa Paginii de Psihologie, în cadrul rubricii intitulate Cititorii întreabă, ce problemă ridică mămica a doi copii:

„Ȋncă de la 3 ani, copilul meu cel mare a dat semne de cinism (în opinia mea), în sensul că nu numai că făcea anumite lucruri ca să ne enerveze, dar apoi zâmbea, parcă satisfăcut. El e foarte inteligent, iar acum, la cei 6 ani și jumătate ai lui, a intrat din nou în etapa asta, în care face orice ca să îl enerveze pe cel mic, de 4 ani, şi pare satisfăcut de fiecare dată. E un copil inteligent şi deseori empatic, ştie ce face, dar mă doare să văd zâmbetul lui cinic, când suferă fratele lui. Există ceva astfel încât să-l fac să-şi dorească să fie mai bun cu fratele lui?“

Cel mai important lucru este să înţelegem ce se află în spatele comportamentului copilului respectiv, ce nevoie vrea el de fapt să exprime.

℗PUBLICITATE



În cazul celor mici, se manifestă o debalansare între raţional (de care este responsabil creierul prefrontal) şi emoţional (de care este responsabil sistemul limbic). Ne naştem cu toate emoţiile, însă creierul prefrontal va fi matur abia la vârsta de 25 de ani; de aceea, controlul emoţional este mult mai greu de realizat la copii. Ei nu ştiu foarte bine să spună în cuvinte ce anume îi supără, ce îi deranjează, iar uneori pot să aibă comportamente prin care încearcă de fapt să ne atragă atenţia sau comportamente de exprimare a unor emoţii – care pentru noi, adulţii, sunt mai greu de acceptat. Mai multe detalii găsiți în cărțile scrise de dr. Daniel Siegel: Inteligența parentală, Creierul copilului tău și Parentaj sensibil și inteligent.

Cinismul şi satisfacţia sunt doar o interpretare personală dată comportamentului celui mic. Pentru a-l ajuta pe băieţel să formeze o relaţie cu fratele lui, să îşi exprime emoţiile şi nevoile într-un alt mod, este nevoie ca adultul să înţeleagă că micuțul este vulnerabil, având anumite limitări. Aceste limitări vin din faptul că este doar un copil, un copil cu emoţii pe care uneori nu le înţelege sau care îl sperie şi nu ştie ce să facă cu ele şi cum să şi le exprime.

Recomandarea mea, ca psiholog, este să petreceţi un timp special cu el, doar cu el, fără fratele său, să faceţi împreună lucruri care îi fac lui plăcere şi care să vă ajute să vă conectaţi mai mult. Ȋn acest fel, se va simţi în siguranţă, fiind acceptat, şi se va „deschide“ pentru a putea discuta despre ceea ce simte, ce îl supără, ce îl face furios sau trist. În funcţie de ce aflați, de nevoia pe care o are, i-o puteţi îndeplini sau îl puteţi ajuta să îşi exprime nevoile şi emoţiile altfel decât o face în mod curent.

Pentru creşterea empatiei lui, mai întâi e recomandat să vă arătaţi dumneavoastră empatia faţă de el. De asemenea, când fratele mai mic sau altcineva este în suferinţă, puteţi discuta cu băiatul cel mare despre cum se simte cel rănit şi să îl întrebaţi dacă a avut şi el momente când se simţea astfel. Apoi îl puteți întreba ce a făcut el în situația aceea şi ce crede că puteţi face împreună pentru ca persoana rănită să se simtă mai bine.

Mona Ciurezu este psihoterapeut cu formare în psihoterapia familiei (AMPP), terapeut certificat international în metoda IFS (Internal Family System), educator parental în cadrul programului „Circle of Security“, centrat pe teoria atașamentului și consultant în somnul copilului si adultului. O puteți citi pe bebedoarme.ro.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0