Skip to content

De curând, o nouă întrebare a sosit în poșta electronică a Paginii de Psihologie în cadrul rubricii Cititorii întreabă. Aceasta era referitoare la modul în care se pot controla emoțiile adultului în relația cu copilul.

„Am nevoie de ajutor să îmi controlez emoțiile și temperamentul în relația mea cu copilul.“

E un subiect de mare interes pentru părinți, fie ca aceștia adresează întrebarea în terapie, solicitând consiliere individuală, fie că încearcă să găsească singuri un răspuns cât mai bun, care să le fie de folos în demersul lor de a crește un copil sănătos din punct de vedere emoțional și relațional.

Primul pas pe care ar fi recomandat să-l facem, atunci când ne referim la subiectul „emoțiile adultului în relația cu copilul“, este consecința faptul că, adesea, părinții simt emoții negative, frustrare și disconfort în relația cu copilul și, ulterior, se simt vinovați și rușinați pentru că trăiesc aceste emoții, având convingerea că iubirea față de copil trebuie să existe fără acest tip de emoții și disconfort. Lucru care nu le este deloc de ajutor și e mai degrabă un inamic în lupta și în încercarea lor de a deveni cei mai buni părinți pentru copiii lor. Avem nevoie astfel, în primul rând, să înțelegem emoțiile ca fiind umane, firești și necesare, chiar dacă ele sunt de disconfort; și să ne dăm voie să simțim furie în relație cu copilul. Și aș domoli așteptările pe care le avem de la noi înșine, atunci când vine vorba de emoțiile pe care le resimțim în relația cu copilul.

Lupta noastră ar trebui să fie mai degrabă legată de comportamentul pe care îl avem atunci când o simțim. Să învățăm să fim conștienți de emoțiile pe care le trăim, să le acceptăm și înțelegem și să reușim să oprim comportamentele nepotrivite. Deci nu emoțiile în sine sunt cele care ne fac rău, ci comportamentele pe care le manifestăm, de cele mai multe ori inconștient.

℗PUBLICITATE



Revenind la întrebarea primită, trebuie spus că relația cu copilul sau copiii este una dintre cele mai frumoase și ne aduce bucurii nemăsurate, dar în același timp ne trezește și cele mai puternice frici și emoții negative. Multe dintre ele au legătură cu istoria noastră de viață, cu modul în care părinții noștri au știut să-și gestioneze emoțiile și cu modul în care ne-au învățat să le gestionăm pe-ale noastre, de asemenea, cu vulnerabilitățile lor și cu acelea pe care noi înșine le-am dezvoltat pe parcursul vieții. Vestea bună, susținută atât de studii științifice, cât și de experiențele mele și ale colegilor mei, în cabinet, este că, dacă înțelegem cele de mai sus și avem răbdare și încredere, putem rescrie mental povestea noastră de viață și putem învăța cum să reacționăm diferit.

Un al doilea pas ar fi, deci, să fim atenți la noi înșine, la cum reacționăm, să înțelegem care a fost gândul care ne-a făcut să reacționăm într-un anumit fel, cât de realizabil este acel gând, cum am învățat să înțelegem și să facem față emoțiilor de discofort și cum face partenerul de viață acest lucru. Dacă în acest proces nu avem sprijinul unui psihoterapeut, putem alege să ne luăm una sau două pauze de-a lungul unei zile, în care să ne notăm experiențele de peste zi și să reflectăm cu atenție la ele.

Un al treilea pas constă în a găsi și alte resurse în jurul nostru care să ne ajute să acumulăm energie și, astfel, să putem reacționa diferit în relație cu copilul. Fiindcă noi, în demersul de a deveni părinți suficient de buni pentru copiii noștri, avem nevoie să ne îngrijim propria persoană mai întâi, ca să le putem oferi lor mai apoi din preaplinul nostru. Să avem grijă de corpul nostru prin: hrană sănătoasă, activitate sportivă (de exemplu, 10 minute în care ne plimbăm), somn liniștit și, în același timp, activitate sexuală (ce nu trebuie neglijată). Sportul este principalul regulator emoțional, somnul scade reactivitatea emoțională, iar viața sexuală împlinită înseamnă conectare și siguranță – elemente care ne dau stabilitate și suficientă energie pentru a reacționa potrivit, atunci când corpul este inundat de emoții. Totodată, de ajutor este și suportul social, dar și activitățile de divertisment din viața noastră – care ne furnizează, de asemenea, energie. Omenește vorbind, avem o capacitate limitată de autocontrol pentru a „duce“ emoțional toate solicitările care vin de la copii (și nu numai), astfel încât este nevoie să avem mai întâi grijă de noi, ca să putem reacționa potrivit în raport cu cei dragi nouă. Toate acestea contribuie la starea de bine, iar starea de bine înseamnă echilibru și reactivitate scăzută.

Nu în cele din urmă, ci concomitent cu cele de mai sus, aș menționa o metodă care ne ajută să reacționăm potrivit în momentele dificile. E vorba de câțiva pași, pe care dr. Laura Markham ni-i recomandă în cartea Peaceful Parents, Happy Kids. Laura Markham, de profesie psiholog clinician și terapeut relațional, este unul dintre autorii pe care eu îi apreciez foarte mult. E fondatoarea Aha! Parenting și mama a doi copii. De precizat că are o abordare foarte umană și plină de compasiune, dar în același timp ne oferă în textele ei instrumente foarte valoroase pentru a ne înțelege copiii și a le fi alături chiar și în momentele cele mai dificile. Prin urmare, iată mai jos pașii pe care ea ni-i propune:

  1. Oprește-te, renunță și respiră ori de câte ori observi că ai ridicat tonul sau că urmează să ridici tonul.
  2. Taci imediat ce începi să observi că-ți pierzi răbdarea. Închide gura. Nu te poți opri din a emite sunete? Zumzăie, dacă e nevoie. Dar închide gura.
  3. Renunță! Serios! Renunță pentru moment. Nu este o urgență. (Iar dacă este, asigură-te că toată lumea se află în afara oricărui pericol, înainte de a relua procesul.) Pur și simplu, nu trebuie decât să te detașezi de situație.
  4. Respiră adânc de zece ori. Scutură-ți mâinile. Un asemenea gest îți va potoli „creierul reptilian“ (reacția „luptă, fugă sau îngheț“) și te va readuce la realitate. Acum, poți alege cu adevărat cum să reacționezi.
  5. Reamintește-ți că tu ești adultul, iar copilul învață din tot ceea ce faci chiar acum. Privește-ți copilul și spune-i: „Fac eforturi pentru a-mi păstra calmul. Nu vreau să țip. Dă-mi voie să mă liniștesc și apoi o luăm de la capăt, bine?
  6. Fă orice efort pentru a-ți liniști reacția corporală de tip „luptă sau fugi“ – respiră adânc, spune o mantră, udă-ți fața cu apă rece, amintește-ți că cel mic se poartă ca un copil pentru că este un copil.
  7. Ia-o de la capăt. Vei ști când ai ieșit din starea de „luptă sau fugă“, deoarece copilul nu ți se va mai părea un dușman, ci va redeveni copilașul tău iubit, pe care ai promis că-l vei respecta, iubi și îndruma pozitiv, astfel încât să devină o persoană iubitoare și minunată. Acum, poți relua discuția.

Dragi părinți, cele de mai sus sunt câteva recomandări pe care vi le facem, dar suntem alături de voi și știm că nu e un drum ușor. Totuși, pas cu pas, cu încredere în voi înșivă, cu un pic de curaj și perseverență, veți reuși. Mai ales că aveți dorința de a fi și mai buni decât sunteți, de dragul copiilor voștri. Și țineți minte că cei mici nu au nevoie de părinți perfecți, ci – așa cum zicea Kent Hoffman – de părinți suficient de buni. Curaj!

Irina Calomir este psiholog și psihoterapeut de familie – în supervizare. Este educator parental Circle of Security, expert & trainer wellbeing.
Mai multe despre ea puteți afla accesând irinacalomir.ro.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0