Educația sexuală este încă un subiect controversat în România. Dacă, pe de-o parte, există încă voci ce susțin că educația sexuală ar fi înțelept să se facă în interiorul căminului (întrucât nu este un subiect ce ar merita să fie materie predată în școli), pe de altă parte, realitatea ne arată cum România se află în fruntea clasamentului, la capitolul natalitate infantilă. Așadar, balanța, oricum s-ar înclina, nu este deloc în beneficiul adolescenților și preadolescenților care, chiar și în anul 2020 (în lipsa unor discuții deschise și absolut firești cu părinții lor), preferă să descopere și să se descopere alături de colegi sau accesând internetul, culegând informații distorsionate și ajungând să-și modifice parcursul vieții ignorând, poate, anumite aspecte și făcând greșeli pe care să le regrete ulterior.
Dincolo de aceste aspecte, dacă ne uităm la mesajele mai mult sau mai puțin subtile prezentate pe diferite canale de comunicare, trebuie să recunoaștem că este cât se poate de adevărat că organul sexual masculin este mult mai dezbătut decât organul sexual feminin (și nu avem de ce să ne mirăm că este așa, de vreme ce societatea în care ne-am născut și am crescut, este una patriarhală), motiv pentru care ne-am propus să restabilim această pondere, aflând și discutând mai multe despre ceea ce numim simplu: clitoris.
Anatomia clitorisului
În foarte puține familii vom auzi că se discută, pe șleau, despre sexualitate, și cu atât mai rar despre plăcere, libido, orgasm etc. Dintr-o pudoare bine înrădăcinată, din faptul că ne pierdem din autoritate dacă discutăm cu copiii adolescenți și preadolescenți despre aceste lucruri (absolut firești, de altfel), riscăm să afle din surse obscure, fără să ne gândim la repercusiunile pe care experiențele sexuale incipiente le pot avea asupra fizicului ori psihicului copiilor noștri.
Așadar, să o luăm cu începutul. Pornind de la forma acestuia, clitorisul, din punct de vedere anatomic, se află la intersecția labiilor mici, deasupra uretrei și este format din doi corpi cavernoși, un glans clitoridian și două crure. De asemenea, acesta are opt mii de terminații nervoase, bogat vascularizate, ceea ce face ca dimensiunea reală a acestuia să fie de două-trei ori mai mare (în timpul excitației), decât a penisului.
Aceste detalii au rămas în „umbra“ științei atât pentru că cele mai multe studii se realizau pe bărbați, dar și pentru că organul sexual masculin era mult mai ușor de cercetat datorită mărimii proeminente, vizibile, ușor detectabile. Dacă penisul este evidențiat și documentat anatomic, în studiile reproductive și urinare, clitorisul este privit, mai degrabă, drept instrument al plăcerii carnale și atât.
Istoria clitorisului
Istoria clitorisului pornește de la Hipocrate (părintele medicinei) care, deși nu a realizat disecții feminine, a observat ceva distinct în zona pubiană a femeilor, pe care a denumit-o „columelă“ sau „coloană mică“. De asemenea, medicina a crezut de pe timpul lui Hipocrate că rolul clitorisului este unul reproducător, întrucât emitea un material seminal. În 1880, se demontează această teorie, întrucât se ajunge la concluzia că „oul“ se creează în timpul ciclului menstrual și astfel, Biserica apreciază clitorisul drept un instrument de masturbare în cuplu și, în niciun caz, având un rol în reproducere.
Ulterior, Galen a descris uterul drept un penis păros în interior (unde uterul era falusul și ovarele erau testiculele interne).
Ceea ce este clar e că Galen respingea cu vehemență clitorisul, motiv pentru care, din cauza notorietății și influenței sale, timp de milenii, acest organ nu a putut fi cu apreciat pentru reala sa funcție.
În secolul al XVI-lea, Andreas Vesalius (anatomist din Italia) susține că însuși clitorisul nu ar fi un lucru și că el nu poate fi găsit la nicio femeie sănătoasă. Însă discipolul său, Realado Colombo, anunța descoperirea unui nou organ, pe care l-a numit „Amor Veneris“ (dragostea lui Venus), sau „organul sublim al plăcerii feminine“, recomandând chiar un frecuș între acesta și organul sexual masculin, până când izbucnește lichid seminal.
Am putea aprecia că, începând din acel moment, putem vorbi despre o cunoaștere clitorală în mediul academic.
℗PUBLICITATE
Însă, în 1910, Sigmund Freud dezminte toate atributele recunoscute până atunci și numește clitorisul drept „un organ infantil“, menționând că pentru a deveni o femeie matură era necesar ca orgasmul să fie transferat din clitoris în vagin (acesta fiind și motivul pentru care a fost inventat ceea ce se numește orgasm vaginal).
Din păcate, perspectiva sa a umbrit teoriile clitorale, motiv pentru care acesta ajunsese să fie privit drept ceva negativ și cenzurat.
Abia prin 1990, urologul australian Helen O’Connell (Royal Melbourne Hospital) a utilizat MRI pentru a exemplifica anatomia clitorisului, urmând ca, ulterior studiilor realizate, să demonstreze că acest organ este strâns legat de uretră și vagin, sau ceea ce a numit „complexul clitoral“. Astfel, ușor, ușor, clitorisul ajunge să fie recunoscut drept conector al tuturor celorlalte părți de reproducere.
De altfel, sondajele arată că un procent de doar 18% dintre femei au orgasme vaginale, însă, studiile de specialitate subliniază faptul că acestea nu ar fi, în fapt, vaginale, ci o stimulare a clitorisului prin pereții vaginului. Așadar, renumitul punct G este, mai exact, partea din spate a clitorisului, și, în niciun caz un organ distinct.
Ceea ce cercetările echipei lui O’Connel au demonstrat a fost că toate orgasmele sunt clitorale, indiferent de locul din care simțim că ar veni senzația plăcută.
Educația sexuală contează, chiar dacă suntem deja adulți
Pentru o bună sănătate sexuală, este necesar să purtăm discuții deschise cu partenerii noștri, dar și cu adolescenții din viața noastră, pentru a le explica exact cât de necesar este să existe o comunicare bună, chiar și la nivel intim.
Nu este nevoie să ne fie rușine să cerem ce dorim și să acordăm, la rândul nostru, ceea ce partenerii noștri vor. Fanteziile sexuale merită a fi împărtășite înainte de a fi puse în practică, pentru că există situații în care gusturile să nu coincidă și, astfel, totul să se transforme într-un adevărat fiasco. Cu siguranță, atunci când fiecare partener cunoaște punctele erogene ale celuilalt, va fi recunoscător în urma partidei de amor.
Din cauza faptului că nu suntem receptivi la ceea ce partenerul încearcă să ne transmită (fie nu mai avem chef, timp, dispoziție), ne surprindem înșelați, nefericiți, dați la o parte. Este timpul să ne permitem să vorbim despre ce așteptări avem și în plan sexual, fără ocolișuri. Atât noi, cât și copiii noștri care se află la vârsta la care își încep viața sexuală. Numai așa vom putea să creăm generații de oameni conștienți de nevoile lor, dar și de ale partenerilor lor. Cu cât transmitem încrederea că putem discuta și astfel de subiecte, cu atât vom vedea cum vor prinde curaj să disece și alte situații cu care se confruntă.
Și pentru că, așa cum am amintit, educația sexuală se face și la vârsta adultă, vă încurajez să parcurgeți și următoarele volume: Inteligența erotică, #LoveIsFun, Viața sexuală după vârsta de 50 de ani.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
