Skip to content

În ultimii 35 de ani, am studiat stresul și trauma și am ajutat oamenii să se vindece de efectele acestora. Sunt adeseori întrebat cum pot lucra cu o temă atât de morbidă precum trauma fără să mă consum sau să mă deprim. Răspunsul meu la această întrebare este că a fi martor la transformarea care are loc în oameni, atunci când își stăpânesc traumele, s‐a dovedit a fi o experiență profund înălțătoare și inspiratoare în viața mea. Cum ar putea să nu fie astfel?

Dați‐mi voie să încep prin a vă povesti câte ceva despre mine însumi. Mi‐am început cariera de cercetător în mediul radical de la Berkeley, California, la mijlocul anilor 1960. În timp ce studiam efectele stresului acumulat asupra sistemului nervos, am început să bănuiesc că majoritatea organismelor au o capacitate înnăscută de a‐și reveni după evenimente primejdioase și stresante. La acea vreme, nu aveam cunoștință despre trauma psihologică – termenul avea să fie definit, în forma sa modernă, abia 15 ani mai târziu. Experimentam cu alte tehnici de reducere a stresului, care utilizau ideea „nouă“ de conexiune între minte și corp.

Corpul ne arată calea

În timpul acestei cercetări timpurii, s‐a întâmplat un eveniment unic, ce avea să schimbe pentru totdeauna sensul muncii mele. Un psihiatru, cunoscând cercetarea mea în domeniul stresului, mi‐a cerut să consult o pacientă a lui, care suferea de diferite simptome „psihosomatice“, cum ar fi migrene, sindrom post‐menstrual, dureri cronice și oboseală, precum și atacuri de panică severe. Psihiatrul s‐a gândit că această pacientă ar putea profita dacă ar învăța cum să‐și relaxeze corpul.

ABONARE NEWSLETTER


Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.


Când am început să lucrez cu această pacientă (s‐o numim Nancy), ea a început să se relaxeze. Dintr‐odată, fără niciun avertisment, s‐a panicat. Îngrozit, neștiind ce să fac, am văzut cu ochii minții imaginea unui tigru pregătit pentru atac. Parcă era într‐un vis și, în același timp, n‐aveam nicio idee de unde venise.

— Vine un tigru după tine, Nancy, am bâiguit eu, fără să mă gândesc. Fugi și ascunde‐te după stâncile alea! Fugi ca să te salvezi!

Spre uimirea mea, corpul lui Nancy a început să tremure și să se scuture. S‐a înroșit la față și a început să transpire imediat. După câteva minute, a început să inspire profund. Răspunsul acesta, înfricoșător pentru amândoi, a străbătut‐o în valuri, timp de aproape o oră. La final, a trăit o stare de calm profund și a afirmat că s‐a simțit „ținută pe valuri calde de înfiorare“.

Nancy mi‐a povestit că, în această oră, a văzut imagini mentale cu ea însăși la vârsta de patru ani, fiind ținută cu forța pe pat, în timp ce îi era administrat anestezic pentru o operație de extracție a amigdalelor. Teama de sufocare pe care o trăise, copil fiind – și pe care și‐a amintit‐o și a retrăit‐o în timpul sesiunii cu mine –, a fost îngrozitoare. Când era copil, se simțise copleșită și lipsită de ajutor. După această unică sesiune cu mine, întregul cortegiu de simptome epuizante pe care le acuza s‐au îmbunătățit în mod spectaculos, iar ea a putut să‐și vadă de viață.

℗PUBLICITATE



Programul de vindecare a traumei în 12 etape

Acea experiență cu Nancy a avut darul de a‐mi schimba cursul vieții. În cele din urmă, a deschis noi drumuri în cercetarea mea aflată în curs, în ceea ce privește natura stresului și a traumei, mi‐a îmbogățit înțelegerea asupra modului în care trauma afectează corpul, ducând la o manieră complet nouă de a trata efectele paralizante, care pot lua atât de multe forme negative și distructive.

Efectele unei traume nerezolvate pot fi devastatoare. Ne pot afecta obiceiurile și perspectiva generală asupra vieții, ducând la dependențe și luarea unor decizii proaste. Pot avea impact asupra vieții noastre de familie și a relațiilor interpersonale. Pot să declanșeze dureri, simptome și boli reale. Și pot conduce la o serie de comportamente auto‐distructive. Însă trauma nu trebuie să fie o sentință pe viață.

Ca rezultat al multor ani de cercetare și muncă clinică, am dezvoltat o abordare folosind exerciții fizice și mentale ce pot ajuta la curățarea corpului și a minții de efectele paralizante ale traumei. În ultimii 30 de ani, am fost martor al transformării în viețile a realmente mii de oameni, care s‐au vindecat de evenimente traumatice.

Acesta este „Programul de vindecare a traumei în 12 etape“, pe care îl împărtășesc cu citirorii în cartea Vindecarea traumei. Folosind acest program, începi procesul de vindecare din Ziua Întâi. Iar, pe măsură ce folosești în continuare acest program, în săptămânile și lunile care urmează, ar trebui să ai parte de un proces de vindecare gradual, care te ajută să‐ți eliberezi corpul și mintea de simptomele paralizante îndelungate ale traumei.

Extras din cartea Vindecarea traumei.


Citește și:

Peter A. Levine, PhD, deține doctorate în biofizică medicală și psihologie. Este creatorul Somatic Experiencing®, o abordare naturalistă, bazată pe corp, a vindecării traumelor, pe care a dezvoltat-o în ultimii 40 de ani.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0
Livrare gratuită în România la achiziții de peste 149,00 lei
0%