Pe 26 octombrie, a avut loc ediția #EpicTalk2019. Ca în fiecare an, și de această dată întreaga energie a fost îndreptată către a pune în prim-plan legăturile interpersonale și importanța acestora atât în ceea ce privește calitatea, cât și durata vieții noastre. Potrivit studiilor recente, în ultima vreme riscul de mortalitate prematură a crescut cu 5% din cauza poluării aerului, cu 20% din cauza obezității, cu 30% din cauza consumului excesiv de alcool, iar cu 45% din cauza pierderii legăturilor interpersonale și a însingurării. Astfel, Gáspár György și invitații săi au pornit în căutarea adevărului despre noi și despre relațiile care ne cresc, în prezența a peste 750 de participanți veniți din diferite colțuri ale României și din alte părți ale lumii.
Cei șase vorbitori au abordat, fiecare, câte o relație importantă – aducând în mintea și inima participanților mai multă înțelegere, claritate și, poate, un strop de compasiune față de sine și față de oamenii din jur.
După-amiaza a fost deschisă de Amalia Enache (în calitate de moderator principal al evenimentului), care a lansat câteva întrebări către public, creând astfel o primă legătură între participanți și temele ce au fost mai apoi abordate, rând pe rând, de către Diana Stănculeanu, Aurora Liiceanu, Francisc Doboș, Sanda Nicola, Dragoș Bucurenci și Gáspár György.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Relațiile dintre frați au reprezentat tema de discurs a psihologului Diana Stănculeanu – considerată unul dintre cei mai valoroși experți români în sănătatea psihologică a copiilor și adolescenților. Prezentând legăturile fraterne ca fiind unele dintre cele mai longevive și semnificative relații din viața unui om, Diana ne-a introdus în universul științei, atât din perspectiva datelor clinice adunate din propria experiență, cât și a studiilor de caz prezentate de cercetători internaționali. Iar mesajul-cheie al Dianei a fost următorul: Frații nu se nasc având o legătură. Frații se nasc în rivalitate! Dacă acea legătură se construiește mai armonios sau mai puțin armonios depinde DOAR de noi – părinții lor!
Al doilea discurs ne-a adus în centrul atenției legăturile dintre soacre și nurori. În stilu-i inconfundabil, Aurora Liiceanu a reușit să ajungă la sufletele tuturor în doar câteva secunde, cu ajutorul umorului și al cuvintelor din popor, la care rezonează cel mai bine mintea umană. Este greu de abordat un astfel de subiect fără să ai charismă și tact, însă Aurora Liiceanu a pus punctul pe „i“ – subliniind cu delicatețe faptul că fiecare soacră (oricât de bună ar fi) trebuie să-și cunoască rolul și locul, pentru a nu invada granițele invizibile ale familiei fiului ei. Lupta celor două femei (mama și soția) pentru inima bărbatului s-ar putea să fie de durată, în cele din urmă una din două trebuind să aibă întâietate.
Francis Doboș, probabil cel mai charismatic preot catolic al zilelor noastre, a adus pe scena #EpicTalk2019 legătura invizibilă care există între oameni și Divinitate. Acea relație ce ne hrănește și protejează într-un mod în care nicio altă conexiune interpersonală nu o poate face. Presărat cu multă profunzime și părți dureros de adevărate, discursul părintelui Doboș s-a încheiat cu un moment în care poezia a dat glas iubirii divine.
Cea de-a doua sesiune de discursuri a început cu un moment-surpriză, unul în care arta muzicală a fost adusă mai aproape de sufletele sutelor de participanți prin vocea cântăreței Cristina Bălan. Cu o poveste de viață demnă de subiectul unei cărți și cu o voce rar întâlnită, Cristina a urcat pe scena #EpicTalk2019 având multe emoții și fiind susținută de și mai multe aplauze venite din public.
Despre relația dintre om și fricile sau anxietățile sale, ne-a vorbit jurnalista Sanda Nicola, într-un discurs plin de autodezvăluire și vulnerabilitate. Este greu să privești spre tine, spre ceilalți și spre viață, atunci când vederea îți este încețoșată de teamă; dar nu e imposibil. Curajul este forța care ne poate ghida – indiferent de cât de mult ne-am fi îndepărtat unii de ceilalți, din cauza anxietății noastre – pentru a redescoperi umanul, în noi și în cei care ne înconjoară.
Relația cu propria identitate și orientare sexuală a fost tema discursului memorabil susținut de Dragoș Bucurenci – un discurs la finalul căruia sala s-a ridicat în picioare și a aplaudat frenetic vulnerabilitatea unui om care a îndrăznit să fie altfel, într-o lume în care normele sociale încă ne mai spun că toți ar trebui să fim într-un singur fel. Asumat și sincer, Dragoș ne-a vorbit despre cum se vede lumea prin ochii unui bisexual și despre cum uităm că, dincolo de „cine pe cine iubește“, se află adevărata umanitate care ne leagă într-un mod inexplicabil pe noi toți.
Legătura cu părțile dureroase ale copilăriei noastre a fost subiectul discursului susținut de psihoterapeutul Gáspár György – un discurs care ne-a permis să vedem și partea mai puțin conștientizată a durerii și suferinței umane. Pornind înapoi pe firul roșu al vieții sale, Gáspár ne-a arătat cum se nasc traumele și credințele negative despre noi, despre ceilalți și despre viață. Apoi ne-a oferit și câteva soluții psihologice cu privire la căile de vindecare a rănilor emoționale și de acceptare a trecutului. Mesajul cu care Gáspár a încheiat cea de-a doua sesiune din ediția #EpicTalk2019 a sunat astfel: Această lume mare nu e făcută din oameni perfecți! Ființa umană este minunat de imperfectă! Umanitatea are nevoie ca noi să fim ceea ce suntem meniți să fim!
La fel ca în fiecare an, ultima parte a conferinței a constat într-o sesiune Q&A, la care toți vorbitorii au răspuns unei runde de întrebări, moderată de jurnalista Andreea Brașoveanu. Seara s-a încheiat într-o avalanșă de aprecieri, urări, îmbrățișări și multe poze. Vă invităm să vedeți în înregistrarea video de mai jos tot ceea ce cuvintele scrise nu ar putea niciodată să surprindă.
Pentru mai multe impresii despre ediția #EpicTalk2019, vă recomandăm să citiți și solonaria.ro, iulianaroca.ro, doer.ro sau solonaria.ro.