skip to Main Content
Confesiuni… De Ziua Mamei

Confesiuni… de Ziua Mamei

Rareori întâlnești o femeie care să vorbească despre „jobul“ ei de mamă în fața întregii lumi, cu o sinceritate care să te zguduie din temelii. În cazul de față, vorbim despre dr. Harriet Lerner, o femeie care e psihoterapeut încă de pe vremea când nu avea copii. Iar azi, copiii ei au, la rândul lor, copii – timp în care ea a devenit una dintre cele mai respectate voci (din lume) în psihologia feminină și relațiile de familie. Deci, ar trebui să fie „mama perfectă“, nu credeți?

Ea spune altceva – în cartea ei, intitulată Confesiunile unei mame imperfecte: „Să fiu mamă a fost pentru mine la fel de natural ca profesia de astronaut.“ Și noi, care am fost învățate că suntem dotate de la natură pentru asta: protejăm, alinăm, hrănim, curățăm, tăcem, răbdăm… și toate celelalte verbe care au legătură cu supunerea.

Ești potrivită să fii mamă?“ întreabă în carte autoarea. Na, de unde să știi sigur dinainte?! Dar înțelepciunea populară te-a asigurat că „da“, ăsta e rostul femeii pe lume. Iar dacă nu faci copii, lumea o să te judece. Și apoi, cine o să-ți aducă o cană cu apă la bătrânețe? Lerner spune altceva: „Nu aș sfătui nicio femeie să se arunce cu capul înainte în brațele maternității. Trebuie să fii dispusă să crești copilul pe care soarta ți-l dă. Nu poți încerca unul pentru o vreme, pentru ca apoi să-l dai deoparte, dacă această mică ființă nu este cea pentru care credeai că ai semnat.

În fine, ai luat decizia, iar copilul e acum noua – și cea mai pregnantă – realitate a vieții tale. Dintr-odată, te trezești la răscruce de vânturi: viața partenerului tău continuă (mai mult sau mai puțin) la fel, în vreme ce tu o iei pe o cale nouă, presărată cu scutece, biberoane, alifii pentru funduleț, vizite la pediatru și consfătuiri cu alte mămici. Adio, cafele cu prietenele, vizite în mall-uri și vacanțe exotice la capătul lumii – cel puțin pentru o vreme. Lerner mărturisește: „Plănuiserăm să ne împărțim în mod egal responsabilitățile referitoare la copil. Dar când a sosit timpul, a părut de neconceput pentru noi ca Steve să-și lase jobul, iar eu nu. Fiecare dintre noi ar fi jurat că aceasta a fost o decizie personală – ca și cum am lua vreodată cu adevărat decizii fără a ține cont de presiunea rolurilor de gen impuse de societate. În primul an de viață al lui Matthew, am umblat prin lume ca o somnambulă.

Dar nu te poți văita, căci ai fost binecuvântată. Și – dacă mai ai un dram de rațiune – conștientizezi și nenumăratele momente de fericire (scurtă) din fiecare zi. Când simți dragostea pentru copilul tău ca pe un gol adânc în stomac… și ți se înmoaie picioarele de emoție că-l iei în brațe… și-i adulmeci mirosul dulce al pielii. Daaaar, cum specia n-a fost creată pentru fericire pe termen lung, Lerner ne previne: „Un lucru pe care-l vei învăța în noua ta postură e vinovăția. Te poți simți vinovată că ți-ai lăsat copilul pentru job și vinovată că ți-ai lăsat jobul pentru copil. Încearcă să-ți amintești că societatea noastră încurajează mamele să-și cultive vinovăția ca pe o mică grădină de flori, fiindcă nimic altceva nu blochează conștiența de sine și exprimarea mâniei îndreptățite, atât de eficient ca această emoție care te consumă integral. Dacă te simți vinovată pentru că nu ești o mamă destul de bună, atunci ești incapabilă să pui sub semnul întrebării însăși rețeta «bunei maternități» sau să te întrebi cine-a făcut prescripția. Vinovăția le ține pe mame strict focalizate asupra întrebării «Ce-i în neregulă cu mine?» și le împiedică să devină promotoare eficiente ale schimbării personale și sociale.

Zi de zi, an după an, te străduiești să îți educi copilul cum știi tu mai bine. Căci, nu-i așa?, comportamentul lui e cartea ta de vizită – cel puțin, așa se spune. Și mai umblă o vorbă: „Copii mici, necazuri mici; copii mari, necazuri mari.“ Pentru unii dintre părinți, lucrurile nu devin mai ușoare pe măsură ce trec anii. Iată, copilul tău nu dă „bună ziua“ când se întâlnește cu vecina, s-a bătut deunăzi cu un coleg în toaleta școlii, a făcut o criză de isterie în supermarket fiindcă n-ai vrut să pui în coș 30 de pungi de croanțe (dulci, sărate și picante) și i-a spus bunicii să-și vadă de treaba ei, fiindcă el face ce vrea… Tu, mama lui, ești vinovată – că nu l-ai educat cum trebuie! Și ce ne spune dr. Lerner? „Se presupune că o mamă bună nu numai că știe ce anume e corect și perfect pentru copiii ei, dar ține și lucrurile sub control și se află mereu la cârmă. Două categorii de oameni cred că acesta e un obiectiv remarcabil, onorabil și ușor realizabil. În prima categorie, intră mamele care au copii înțelegători. O mamă ca acelea crede sincer că-ți poți ține «sub control» odrasla neastâmpărată, provocatoare, rebelă și plină de culoare, doar dacă preiei comanda într-un mod adecvat. În cea de-a doua categorie, intră oamenii care nu au copii și, prin urmare, sunt complet convinși că – dacă ar fi avut – i-ar fi ținut «sub control» și nu le-ar fi permis să fie dezagreabili sau turbulenți în magazine, la film, restaurant sau în casele altora. Până în prezent, nu s-a descoperit niciun tratament pentru această postură grandioasă și iluzorie, exceptând cazul în care se pricopsesc cu ai lor proprii.

Apoi vine o vreme când, oricât te-ai fi străduit până atunci, vezi cum copilul tău are momente în care ezită să mai comunice deschis cu tine. Nu vorbesc de contextul acela inuman în care copilul tău de 16 ani nu vrea nici măcar să mai respire aerul din preajma ta, având în vedere că i-ai dat pumni în cap ca regulă de viață și i-ai spus că e ultimul prost, în comparație cu tine și cu restul lumii. Eu mă refer la adolescența normală. Lerner spune așa: „Copiii nu vorbesc, dacă nu se simt auziți. Provocarea este să asculți cu inima și cu mintea deschisă și să pui întrebări potrivite, mai degrabă decât să te grăbești să alini, să repari, să sfătuiești, să critici, să instruiești, să admonestezi și să faci orice altceva facem noi în mod natural și care închide toate căile de comunicare. Am crezut întotdeauna că o familie funcțională ar trebui să aibă simptome de rotație (însemnând că niciun membru de familie nu ar trebui să preia rolul de aspirator emoțional permanent). E treaba ta să te calmezi cât de mult poți. Copiii noștri sunt beneficiarii principali ai eforturilor pe care noi le facem în privința propriei persoane.

Cartea povestită de Harriet Lerner – căci cu o fascinantă poveste avem aici de-a face – pune sub semnul întrebării tradiționalul statut al mamei în societate și le propune mamelor o viață autentică și cu spinarea dreaptă. Iar autoarea face asta cu sinceritate, umor și curaj. Cartea ei este un minunat cadou pentru toate mamele de pe pământ.

Ioana Chiriță

Ioana Chiriță este marketing editor, cu o experiență de 20 de ani pe piața editorială din România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close search
Back To Top
×Close search
Caută