„Orice adicție este rea, indiferent că este vorba despre narcotice, alcool, morfină sau idealism“ – Carl Jung
Lupta dintre voință și inconștient este cât se poate de clară în situația în care o persoană este „sclavul“ unei deprinderi de care nu poate scăpa. În momentul în care satisface acea deprindere, apare o incitare implacabilă, imaginația este acaparată, iar dacă totuși, printr-o rezistență voluntară, persoana încearcă să scape de această influență nefastă, inconștientul se opune împotriva deciziei luate folosind redutabilele sale mijloace. Mai întâi este vorba chiar despre forța dobândită a impulsurilor repetate ale respectivei deprinderi, adică de energia deosebită a automatismelor și apoi despre perturbarea provocată de ideea fixă din sfera conștientului spre care se vor îndrepta tentativele de capitulare.
Există două mari moduri de a fi dependent:
- Primul este o formă „devorantă“, pasională, în care individul se uită pe sine și dispare în favoarea obiectului pasiunii sale: este viața acaparată de drog, frenezia jocului de noroc, dar și „nebunia“ din dragoste sau dependența de mâncare.
- Al doilea este o formă mai ascunsă, care se instalează lent: alcoolismul „din obișnuință“, dependența față de tutun sau medicamente, codependența într-un cuplu, mâncatul în exces pentru a „umple“ un gol interior.
În general, dezvățarea, ca și învățarea, este percepută ca fiind o activitate dificilă. Atât timp cât un comportament poate fi învățat, în egală măsură el poate fi și dezvățat (căci, precum se spune, orice învăț are și dezvăț). Fiecare comportament are anumite antecedente și anumite consecințe. Probabil, cea mai importantă întrebare pe care ne-o adresăm când avem de gând să ne dezvățăm de ceva este: „care este răsplata?“ A ne dezvăța de un obicei, de o deprindere cu care am fost învățați presupune a avea o motivație foarte puternică. Dacă lumea noastră interioară nu va lucra pozitiv în acest sens, drumul către dezvăț va fi anevoios și nici nu va duce la rezultatul dorit. Ne vom chinui, ne vom frustra, vom crea presiune asupra noastră și nu ne vom dezvăța, chiar dacă știm că acel obicei ne creează numai probleme. Legea efectului și legea exercițiului au o mare importanță atunci când vine vorba de dezvățare. Legea efectului înseamnă că tăria legăturii dintre o situație și un răspuns crește dacă asocierea este urmată de o stare satisfăcătoare și scade dacă asocierea este urmată de o stare nesatisfăcătoare. Legea exercițiului sugerează că tăria legăturii dintre o situație și un răspuns crește lent odată cu repetarea asocierii acestora.
Câteva etape în ceea ce privește controlul emoțional, în cazul dezvățării:
- Cultivarea unei atitudini pozitive față de dezvăț;
- Diminuarea intensității trăirii conflictuale a situațiilor de dezvăț;
- Conștientizarea raportului dintre dorința de dezvăț și trăirea unor emoții precum anxietatea sau frustrarea;
- Recunoașterea stresului (receptivitate la semnalele care indică stresul);
- Modificarea gândurilor automate (analizarea argumentelor pro și contra ale respectivelor gânduri și configurarea unor modalități de a face față în cazul în care eșuăm în dorința de a ne dezvăța de un anumit comportament).
Printre factorii personali care pot influența procesul de dezvățare intră imaginea de sine și nivelul realizărilor anterioare.
℗PUBLICITATE
„Analfabeții secolului XXI nu vor fi cei care nu știu să scrie și să citească, ci aceia care nu pot învăța, dezvăța și reînvăța.“ – Alvin Toffler
Avem darul liberului arbitru. A trăi conștient și echilibrat necesită o comunicare clară între minte și suflet. Uneori simțim nevoia să încetinim ritmul, alteori simțim că batem pasul pe loc. Putem învăța cum să ne simțim confortabil fără să fim dependenți de mâncare, tutun, alcool, relații. Putem învăța acest lucru dezvățându-ne de programările interioare care ne sabotează, dezvățându-ne să mai punem presiune pe noi înșine.
Lucruri de urmat atunci când dorim să ne dezvățăm de un anumit comportament:
- Proiectează inteligibil ceea ce trebuie dezvățat;
- Stabilește-ți obiective realiste;
- Stimulează-ți motivația și autocontrolul;
- Încearcă să posezi o autentică forță predictivă (adică să ai intuiția celor ce urmează să se întâmple);
- Gândește soluții strategice de rezolvare a problemelor;
- Păstrează-ți tonusul intern;
- Vizualizează efectul pozitiv.
Bill Lucas, în cartea Amplificați-vă forța mentală, prezintă zece moduri în care ne putem stimula motivația:
- Oferiți-vă o recompensă. În felul acesta vă veți simți bine, vi se vor confirma realizările de până în prezent și veți dori să continuați.
- Încetați activitățile curente și efectuați exerciții fizice. Pentru a funcționa bine, creierul are nevoie de foarte mult sânge oxigenat. Simpla ridicare în picioare eliberează un supliment de 20%.
- Faceți o pauză. O schimbare de mediu vă ajută să vedeți situațiile în mod diferit.
- Verificați dacă știți imaginea de ansamblu. Creierul încearcă întruna să stabilească noi conexiuni, așa încât, dacă îi oferiți din timp imaginea de ansamblu, are timp să interpreteze informațiile.
- Găsiți un mod de a divide în fragmente mai mici. Creierului îi este mai ușor să abordeze probleme mari dacă sunt divizate în elemente mai mici.
- Încercați să căpătați informațiile pe altă cale. Vă poate fi de folos vizualizarea rezultatului dorit.
- Sărbătoriți rezultatele. Gândurile pozitive despre realizări vă vor ajuta să continuați.
- Găsiți o sursă de amuzament. Există studii care arată că atunci când râdem, creierul eliberează endorfine care acționează în direcția relaxării.
- Cereți ajutorul unui prieten. Două minți sunt mai bune decât una singură.
- Întocmiți o listă cu toate modurile în care ați abordat anterior o situație asemănătoare. Creierului îi plac tiparele, iar procedând astfel, l-ați putea ajuta să facă o conexiune nouă.
Prin schimbarea stării interioare a minții putem schimba aspectele exterioare ale vieții.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
