Skip to content

În ultimele zile, subiectul central pe care-l dezbatem cu toții – acasă, la muncă, în mașină, în metrou, la stomatolog sau în orice alt context ne-am afla – este virusul chinezesc, care a activat la modul cel mai serios anxietatea umană. Iar numărul tot mai crescut de cetățeni europeni care au fost infectați cu coronavirus ne face să devenim fie ușor haotici în manifestare și dialog, fie să ne rigidizăm și să impunem reguli și restricții.

S-au transmis diferite mesaje cu privire la felul în care putem să ne protejăm familia de virusul ce a neliniștit începutul lui 2020. Dar este esențial să ne întrebăm ce anume putem face din punct de vedere emoțional și psihologic pentru cei mici – care, în mod evident, percep lumea diferit de adulții din jurul lor – pentru ca ei să fie protejați în adevăratul sens al cuvântului.

Nu am niciun dubiu că, până în prezent, majoritatea copiilor și adolescenților (inclusiv cei de grădiniță sau școlarii mici) au prins din zbor faptul că ceva se întâmplă în lumea din jur și că adulții se poartă altfel decât de obicei. Poate că unii și-au văzut părinții făcând cumpărături așa cum numai de sărbători o fac, alții au constatat cu surprindere că la chiuvetă, pe lângă obișnuitul săpun, au mai apărut câteva flacoane cu dezinfectant ori au realizat că, dintr-odată, casa este plină de măști și că mallurile sau alte locuri aglomerate par să fie evitate de către părinții lor. Dar am auzit în cabinet și copii nemulțumiți de faptul că părinții lor au anulat vacanța mult visată sau că petrecerile programate nu se vor mai ține.

ABONARE NEWSLETTER


Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.


Așadar, este o dovadă de inteligență relațională să începem un dialog în care să le vorbim copiilor despre schimbările pe care le percep în jurul lor și despre cum rutina vieții de zi cu zi trece printr-o transformare.

Cum începem dialogul?

Ca de fiecare dată când vine vorba despre un subiect mai dificil, este înțelept să inițiem conversația adresând câteva întrebări deschise, pentru a evalua ce știe copilul cu privire la situația existentă. În acest caz, o întrebare cu sens ar fi: „Aș vrea să cunosc ce știi tu despre acest virus despre care vorbește tot mai multă lume?“ Iar în funcție de răspunsul primit, părintele poate adapta mesajele pe care i le transmite celui mic și poate restructura eventualele idei catastrofice (că toată lumea va muri, că virusul ne va transforma în zombi etc.). Scopul acestei conversații este acela de a-l ajuta pe copil să-și descarce fricile, anxietățile și îngrijorările, dar și să aibă acces la informații corecte, cu care să-și formeze o imagine mai clară despre cum se poate proteja de virus.

De aceea, ca adulți, este important să ne gestionăm suficient de bine anxietatea și să nu inducem panică sau stres negativ inutil. Mai exact, dacă cel mic nu are informații despre subiect, este suficient să-i spunem că, pentru o vreme, vom fi mai atenți decât de obicei la igienă, că, poate, vom face câteva schimbări în programul deja stabilit și că este posibil să anulăm câteva dintre activitățile obișnuite, deoarece astfel putem avea mai multă grijă de sănătatea noastră.

Nu ajută la nimic să le vorbim ori să le arătăm imagini cu rafturile goale ale unor magazine din Italia, să le spunem cât de mare este frica noastră că ne vom îmbolnăvi sau cum toată lumea se află într-un uriaș pericol. Este, însă, mai mult decât firesc să vadă că ne preocupă subiectul, că suntem în căutarea unor modalități prin care să ne protejăm de virus și că există o serie de comportamente prin care putem ține riscul de îmbolnăvire la distanță. De asemenea, ajută să le vorbim și despre cercetătorii care depun eforturi reale pentru a găsi antidotul împotriva coronavirusului.

De amintit este și faptul că acest tip de conversații merită desfășurate sub forma unui proces; nu poate fiu vorba de o singură discuție, după care dăm uitării subiectul. Este genul de dialog ce poate fi reluat în diferite momente. Exact așa cum evaluăm temperatura fizică a copilului, la fel putem să-i evaluăm în prezent temperatura emoțională și psihologică. Fără să-l panicăm sau să-i mărim eventualele neliniști și îngrijorări.

Validarea fricilor (emoțiilor) copilului este abilitatea principală a părintelui conștient

Recomandat este ca, înainte de a purta o asemenea conversație cu copilul, părintele să vorbească despre ceea ce simte el însuși cu un adult de încredere sau (dacă așa ceva nu este posibil) să poarte un dialog cu sine – în care să-și evalueze propriile frici, anxietăți și îngrijorări. Ideea nu este să-i transmitem copilului că lumea a devenit un loc extrem de periculos. Intenția acestor conversații este să-i oferim copilului posibilitatea de a-și exprima stările emoționale și de a înțelege că poate avea încredere că părinții și adulții din jurul său îl vor proteja cum știu și pot mai bine. Astfel, înainte de a îmblânzi anxietatea celor mici, este important să ne gestionăm noi suficient de bine emoțiile și îngrijorările.

℗PUBLICITATE



Desigur, e posibil să fim tentați să reducem conversația la replici de genul: „Totul va fi bine! Nu ai de ce să-ți faci griji!“ Dar sunt slabe șansele ca acestea să-l ajute pe copil să se liniștească.

Psihologia relațiilor ne arată că avem de făcut mai mult de atât. Pentru ca partea de validare emoțională să funcționeze, s-ar putea să fie nevoie și de oglindire. În acest scop, putem rezuma ceea ce tocmai ne-a spus copilului: „Înțeleg că ai auzit o serie de lucruri ce par înfricoșătoare și că nu prea înțelegi ce se întâmplă!“ Apoi, putem continua cu partea de validare: „Îmi pot imagina cât de neplăcut este și mă bucur că avem ocazia de a vorbi, acum, despre un astfel de subiect!“ Acesta e momentul în care îi putem povesti copilului și despre alte situații din istoria omenirii când încă nu existau mijloacele moderne de tratament și când sănătatea oamenilor era supusă unui risc însemnat, chiar și cu privire la o simplă gripă. E bine să punem accent pe faptul că, în timp, situația s-a schimbat și acum putem combate acele virusuri și, de asemenea, putem preveni îmbolnăvirea.

Întreaga conversație este bine să o adaptăm la vârsta și vocabularul copilului – și este indicat să evităm cuvinte pe care cel mic nu le înțelege. Nu-i obligatoriu să-l învățăm pe copil să pronunțe cuvântul coronavirus, dacă e preșcolar sau școlar mic; este suficient să știe că există diferite tipologii de virusuri, iar acesta (pentru care omenirea caută leac, în prezent) este unul nou și prea puțin cunoscut, dar ne putem proteja de el dacă ne spălăm pe mâini cu săpun, dacă avem grijă ca fiecare degețel să fie curat și dacă tușim sau strănutăm în cot și nu în palmă – așa cum se întâmplă de obicei.

S-ar putea ca unii copii să înțeleagă mai multe dacă, împreună cu ei, desenăm acest nou virus – îi putem da chiar și un prenume – și dacă ilustrăm în desen inclusiv resursele prin care ne putem apăra.

Acesta este un prilej de a oferi informații concrete despre strategiile de apărare împotriva virusului – e momentul să scoatem în evidență valoarea igienei. Cu specificele recomandări ca mâinile să fie spălate cel puțin 20–30 de secunde, înainte de masă și după masă, înainte și după ce am fost la baie și când venim în casă, de afară, sau înainte de a duce mâna la nas, gură sau ochi.

Majoritatea părinților care au inclus joaca în relaționarea lor cu copiii pot să extindă activitățile ludice în așa fel încât spălatul mai des pe mâini să nu pară o povară, ci o nouă activitate interesantă și amuzantă.

Zilele trecute, o familie în care una dintre valorile de viață este credința mi-a relatat în cabinet cum au început ei să spună rugăciuni împreună (toți membrii familiei), pentru ca oamenii de știință să identifice cât mai repede soluția prin care omenirea să fie protejată de coronavirus. Astfel de strategii sunt, de asemenea, bune pentru a-i ajuta pe copii să se simtă în siguranță și să gestioneze mai ușor teama de necunoscut și incertitudinea cu privire la ceea ce se întâmplă.

Este important ca discuția să conțină și o parte de normalizare a situației. Nu avem intenția de a le provoca celor mici o anxietate de boală ori de a le dezvolta un mecanism obsesiv-compulsiv. De aceea, este bine să evidențiem ideea că boala este parte firească în viața ființelor umane și că nu este nimic ieșit din comun în acest sens. În mod normal, atunci când suntem răciți sau când avem o formă de gripă, este ceva obișnuit să stăm acasă și să evităm a ne întâlni cu alții, pentru a-i proteja și a nu transmite mai departe virusul. Astfel, putem integra și ideea că este posibil ca unii dintre colegii lor – sau chiar persoane din propria familie – să aibă nevoie de astfel de proceduri de izolare.

Conectarea și activitățile obișnuite ne pot da un sentiment de stabilitate

Cu toate aceste schimbări de rutină și cu multitudinea de conversații avute, este indicat să nu renunțăm, totuși, la activitățile zilnice obișnuite. Înțelept ar fi să nu intrăm într-o stare de doliu național ori să uităm să râdem, să glumim și să ne simțim și bine. Este de mare ajutor să ne jucăm cu copiii cât mai mult, să ne păstrăm momentele obișnuite de lectură, să desenăm împreună cu cei mici, să ne uităm cu cei mari la programele preferate, să luăm masa cât mai des posibil împreună și să ne reamintim că, de calitatea relațiilor noastre, pot depinde sănătatea noastră fizică, rezistența la boală și stabilitatea sistemului imunitar.

Psiholog clinician, psihoterapeut de familie și cuplu, membru al Colegiului Psihologilor din România, formator la diferite programe de formare complementară, președinte și membru fondator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0