Trebuie să recunosc că tot mai des în practica mea din cabinet mă întâlnesc cu îngrijorarea părinților legată de felul în care copii lor aleg să se relaxeze – stând în fața ecranelor. Este o preocupare care poate duce mai mereu la întrebări de tipul „oare a ajuns să fie o dependență?“ sau „ce limite trebuie să încep să impun pentru a scăpa de obiceiul acesta păcătos?“. În cele ce urmează doresc să aduc puțină lumină asupra felului în care putem aborda noi, în calitate de adulți, acest aspect.
La ce să fim, de fapt, atenți?
Este perfect normal să vedem consecințele negative ale consumului de ecrane și să ne sperie. Însă, până a pune o etichetă sau a ne gândi la repercusiuni asupra lor, cred că este deosebit de valoros să înțelegem de ce apelează copiii noștri la ecrane pentru a se relaxa. Odată ce avem De ce?-ul, ne va fi mult mai ușor să vedem dincolo de comportamentul în sine și să oferim acele variante benefice lor.
De ce aleg copiii să se relaxeze stând în fața ecranelor?
Pentru a ne apropia mai mult de lumea lor, este nevoie să aducem în discuție câteva dintre caracteristicile de dezvoltare prezente în perioada pe care o traversează copiii. Fie că vorbim despre copiii de gimnaziu sau de liceeni, ei sunt într-o etapă de descoperire și formare a identității care vine cu numeroase emoții, de cele mai multe ori, destul de greu de gestionat. Atunci când nu știm să numim ceea ce trăim și simțim că ne copleșesc emoțiile, primul instinct este acela de a evita, de a ne „relaxa“ prin orice mijloace. Aici, copiii și adolescenții aleg să se refugieze în ecrane, pentru că primesc exact acele boost-uri de dopamină de care au nevoie, nemaifiind nevoie să stea cu emoțiile provocatoare pe care le au. Cu alte cuvinte, de cele mai multe ori, ecranele sunt mijlocul prin care ei își reglează emoțiile sau stările pe care le simt ca fiind prea mult de dus (de exemplu, tristețea, rușinea, stresul, plictiseala).
Ce abordare să avem?
Este important, totuși, să avem în vedere că nu întotdeauna când îi vedem pe copii sau pe adolescenți în fața ecranelor este vorba de reglare emoțională – evident, sunt și momente în care asta îi ajută să se relaxeze într-un mod benefic lor, potrivit cu situația și momentul din zi. Dar ce să facem atunci când vedem că este prea mult?
℗PUBLICITATE
Simplu spus, singura metodă prin care putem reduce statul în fața ecranelor este oferind tehnici și activități alternative, care să îndeplinească aceeași funcție de relaxare pe care o au dispozitivele pentru copii și adolescenți.
- Pentru început, putem să dezvoltăm pas cu pas acel dialog intern, pe care copilul să-l aibă pentru a putea să-și numească corect emoțiile. Odată ce emoțiile sunt identificate corect, gestionarea lor va decurge mai lin. Întrebări de tipul „Ce simți acum?“, „Unde își face loc emoția aceasta în corpul tău?“,„Oare dacă ar fi să aibă voce, emoția asta ce ar spune?“ constituie un punct de plecare util pentru a ne familiariza cu emoțiile noastre.
- Un al doilea pas ar fi să creăm acele contexte în care emoțiile mai dificile pentru ei să fie trăite alături de noi, adulții. Unul dintre motivele principale care-i face pe oameni să fugă de confruntarea cu emoțiile respective este faptul că se simt singuri în suferință, de multe ori acesta fiind lucrul care sperie cel mai mult, nu emoția în sine. Cu alte cuvinte, putem propune la finalul fiecărei zile un scurt moment de trecere în revistă a trăirilor, numindu-le și găsind împreună metodele care să ne ajute să traversăm acele emoții mai ușor. Când facem acest lucru însoțiți, procesul este unul mult mai liniștitor.
- Nevoia de relaxare semnalează un sistem nervos și fizic încărcat. Înainte de a apela la metode de evitare a emoției respective, este nevoie să exploatăm la maximum ancora pe care ne-o oferă corpul nostru. Astfel, când vedem că adolescentul sau copilul nostru este măcinat de ceva anume sau doar plictisit, putem propune scanarea corpului și identificarea unei alte forme de relaxare benefică lor, pe care ar putea-o încerca atunci: „Am oare nevoie de o relaxare mentală sau este mai mult oboseală fizică?“. Ne putem gândi la o serie de câteva inspirații și expirații mai lungi, o plimbare de seară într-un loc nou, o ieșire cu prietenii prin apropiere pentru a se juca sau, simplu, doar pentru a vorbi.
Articol realizat cu sprijinul PsyLife.
Bibliografie:
- Pediatrics, Media Use in School-Aged Children and Adolescents
- dergipark.org, A Research on Social Media Addiction and Dopamine Driven Feedback
- Clinic Barcelona, Causes of Internet Addiction
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
