fbpx
skip to Main Content

Trăim o altfel de viață în comparație cu cea de până acum. E presărată cu frică, întrebări fără răspuns și incertitudine la tot pasul – probabil că nu este ceva cu mult diferit de ceea ce a fost înainte de 15 martie 2020, doar că acum suntem conștienți de toate acestea.

În tot acest tăvălug al sentimentelor amestecate, documentarul „Coronavirus“ difuzat de Netflix oferă răspunsuri la multe dintre gândurile ce ne macină și pentru care până acum nu aveam decât informații trunchiate, primite pe diverse canale media.

Spre exemplu, se specifică faptul că pandemia a ajuns să fie globală, în ciuda subestimării ei, la începutul acestui an, de către liderii strategici ai lumii.

Merită menționat că, în 2005, Organizația Mondială a Sănătății a creat un plan prin care a trasat directive privind modalitățile prin care oamenii să se pregătească și să știe să răspundă unei astfel de crize. Însă, dintre cele 166 de state care au semnat acordul respectiv, o mare parte dintre acestea nu s-au conformat. Astfel că un raport din septembrie 2019 al OMS a recunoscut că „există amenințarea reală a unei pandemii rapide și extrem de letale cu un agent patogen respirator“. Însă lumea nu era pregătită, în același stadiu situându-se și sistemul medical, cu atât mai puțin pregătite fiind cadrele medicale, nevoite să interacționeze cu persoanele infectate fără să dețină echipamente profesionale. Cât despre piețele de animale vii, acestea și-au continuat activitatea, lăsând loc factorilor patogeni de a se înmulți și de a migra cu ușurință de la animal la om.

Lumea virusurilor nu se rezumă la COVID-19

În documentar, dr. Peter Daszak (Președinte Ecohealth Alliance) estimează că există aproximativ 1,5 milioane de virusuri în sălbăticie, pe care nu le cunoaștem și care pot contamina oricând populația umană. Potrivit acestuia, cele mai periculoase locuri pot fi, de exemplu, marginea unei păduri tropicale (unde cineva a construit o concesiune minieră, nu există resurse alimentare și oamenii se duc la vânătoare) sau ferma din sud-estul Asiei (care s-a extins și lângă care există lilieci ce pot ajunge să infecteze porcii din fermă). Totodată, dr. Daszak susține că cele mai virulente sunt cele care acționează încet și silențios (precum HIV) sau, din contră, foarte rapid (determinând tuse și febră), care se pot confunda destul de ușor cu alte afecțiuni. Epidemiile sunt provocate de decenii întregi de aceste virusuri zoonotice (care trec de la animale la om), iar riscul este dublat de lipsa antidotului.

Exemple similare au reprezentat și virusul MERS, respectiv virusul SARS (apărut în anul 2002, într-o piață de animale vii din China, și răspândit cu rapiditate, cauzând sute de decese, deși s-a dovedit a fi mai puțin periculos, datorită faptului că erau contagioși doar pacienții simptomatici, ce ajungeau să fie carantinați; spre deosebire de Covid-19, aceia care supraviețuiau deveneau imuni și nu exista riscul unei reveniri a bolii).

Începând de la acea dată, Ecohealth Alliance vizitează periodic peșterile din sudul Chinei, pentru a prinde lilieci cu scopul de a scana virusurile și a le evidenția, totodată, pe cele ce pot ajunge cu repeziciune la om. Cu toții ne întrebăm de unde a pornit toată această pandemie, cercetătorii considerând că virusul de liliac ar fi evoluat într-un alt virus, însă este destul de greu de descris traseul și evoluția acestuia. De asemenea, oamenii de știință mai cred și că acesta ar fi suferit o mutație înainte de a trece la om – fie printr-o altă specie de liliac, fie șarpe, pește sau pangolin.

SARS-CoV-2 este însă cel mai tânăr din familia de șapte coronaviruși și se răspândește prin stropi atunci când tușim, strănutăm sau vorbim, putând pătrunde direct în corp prin ochi, nas sau gură. Longevitatea sa pe suprafețe este crescută, altfel că îl putem lua pe mâini, ajungând să ne infectăm dacă ne atingem fața (gest pe care omul îl face de aproximativ 20 de ori pe oră).

Virusul a fost numit așa după asemănarea sa cu țepii unei coroane. Totodată, este descris și traseul pe care virusul în are, atunci când găsește mediul propice. Mai precis, „acești țepi sunt cei care pătrund în proteinele din membrana celulelor umane; odată instalat, virusul se multiplică de la o celulă la alta, generând simptome comune, precum tuse, febră, oboseală sau dureri în gât, dificultăți respiratorii, diaree, apetit scăzut, lipsa gustului și a mirosului“.

℗PUBLICITATE


Vaccinul se mai lasă așteptat cel puțin un an și jumătate. Până atunci, izolarea este salvarea

Efectul de domino apare atunci când o persoană infectată ajunge să contamineze alte două persoane, acestea din urmă ajungând să răspândească, la rândul lor, virusul. Preponderent, se contaminează bărbații, cu predilecție persoanele ajunse la vârsta senioratului, care dețin și alte comorbidități. Însă cea mai bună modalitate de a învinge un virus nu este prin antibiotice, ci prin imunitate. Iar pentru ca virusul să nu se mai reproducă, avem nevoie de o imunitate colectivă – care poate fi realizată doar cu ajutorul unui vaccin, iar acesta, din păcate, nu este ușor de realizat.

În acest sens, dr. Anthony Fauci (directorul Institutului Național pentru Boli Alergice și Infecțioase din SUA) estimează că va mai dura un an sau chiar un an și jumătate până când vom avea confirmarea că există un vaccin eficient.

Specialiștii ne recomandă între timp să apelăm cu încredere la carantină (o metodă arhaică, folosită încă din timpul ciumei negre), dar și la distanțarea socială. De asemenea, până la intrarea pe panta descendentă a curbei, dr. Daszak subliniază importanța menținerii izolării stricte la nivelul fiecărei țări și, totodată, ieșirea treptată și cu grijă din izolare.

Iar rezultatele încep să apară chiar și în aceste condiții, Coreea de Sud demonstrând că – prin testare masivă, izolare și anchetă epidemiologică – se poate menține pandemia în parametri normali.

Un exemplu negativ îl reprezintă China care, cu trei săptămâni înainte de a impune măsurile de izolare, l-a obligat pe medicul Li Wenliang – ce a creat un chat cu alți doctori, prin care i-a avertizat pe aceștia de pericolul iminent – să se supună unui avertisment dat de poliție, prin care se stipula primirea sancțiunii maxime prevăzute de lege, dacă mai propagă astfel de păreri. Însă anticiparea medicului Wenliang era una veridică, iar în data de 30 ianuarie (data la care OMS declara starea de urgență), acesta ajunsese deja să fie infectat și, o săptămână mai târziu, să piardă chiar lupta cu viața.

Importanța izolării este definitorie, aceasta putând face diferența între scenariul real și cel teoretic. Contaminarea putea fi redusă cu 95%, dacă izolarea s-ar fi pus în practică. Însă statele nu s-au aflat simultan în carantină, astfel că numărul cazurilor a explodat și niciun stat nu a rămas „nevizitat“ de acest virus periculos.

Este extrem de important să luăm sfaturile autorităților și restricțiile în serios, să regândim relația cu igiena fizică, să păstrăm distanța socială și să stăm acasă. Numai așa ne putem proteja pe noi înșine, dar și pe cei dragi nouă. Cu siguranță, viețile noastre au fost date peste cap, însă, dacă avem răbdare și punem în practică (nu doar pentru o perioadă scurtă, ci și pe viitor) ceea ce am învățat în tot acest timp, lucrurile vor ajunge la o normalitate pe care, în mod cert, o vom reevalua.

Pagina de Psihologie

Informații utile, articole de psihologie, o agendă a activităților și evenimentelor din sfera psihologiei, magazin virtual. Împarte informația - sănătatea relațiilor noastre este cea mai importantă resursă pe care o avem.

Back To Top
×Close search
Caută