skip to Main Content

Cosmin Stan este soț, tată a doi copii, antreprenor și jurnalist PRO TV. Este originar din Constanța, familist convins și pasionat de călătorii, precum și de tot ce înseamnă gadget-uri. A fondat compania yourTVcrew și a prezentat publicului larg secretele aviației, precum și tips & tricks pentru diverse destinații. În 2008, a făcut parte din echipa de știri PRO TV care a primit Premiul Emmy pentru campania „Tu știi ce mai face copilul tău?“. Discret cu viața personală, Cosmin Stan a acceptat provocarea noastră de a fi descusut și astfel am aflat ce nu vrea să știe lumea despre el.

Care este cea mai dificilă parte pentru tine, atunci când ești la pupitrul știrilor PRO TV?

Cel mai greu mi se pare atunci când trebuie să prezint știri triste despre copii care au pățit ceva. De când sunt părinte, am devenit ultrasensibil la orice poveste despre copii care au de suferit – din orice motiv. Și, în astfel de cazuri, mă apucă o revoltă interioară greu de stăpânit, pentru ca mi se pare nedrept ca un copil, orice copil, să pățească ceva rău. Altfel, nu mi se pare absolut nimic dificil la pupitrul Știrilor PRO TV, pentru că îmi place mult prea mult ceea ce fac.

A fost o perioadă în care te-am văzut la alte posturi TV și ne-a fost evidentă bucuria ta când ai revenit la PRO TV. Cum a fost această revenire „acasă“?

Revenirea acasă, la Știrile PRO TV, a fost pentru mine cea mai importantă realizare profesională a ultimilor 10 ani. A fost un obiectiv pentru care am muncit enorm – mai mult decât pentru orice altceva. Vreme de 10 ani (de când am plecat, practic), nu mi-am dorit altceva. Și, în tot acest timp, nu am încetat să cred că se va întâmpla. Tocmai de aceea, acum, că s-a întâmplat, satisfacția este pe măsură.

Care este cea mai mare provocare pentru tine, în rolul de tată?

Ca tată, cea mai mare provocare este să țin pasul cu noua generație. Copiii din zilele noastre sunt superinteligenți și pare că se nasc deja digitalizați. Iar ai mei sunt la fel. La 10 și, respectiv, 6 ani, ambii se simt în largul lor în această lume a tehnologiei și visează cu ochii deschiși cum vor transforma ei înșiși lumea. Ca părinte, marea provocare este să înțelegi această nouă realitate a lor,  total diferită de ce-ai trăit tu, să-i ghidezi în parcursul lor prin lumea digitală și să nu le pui piedici în dezvoltare. Asta nu înseamnă să-i abandonezi în lumea lor pe gadgeturi, ci dimpotrivă, să le fii alături și să înțelegi ce se întâmplă. Copiii de azi sunt foarte inteligenți și trebuie doar șlefuiți și ghidați, să-și găsească propria cale. Iar marea provocare este ca noi, adulții, să înțelegem încotro se îndreaptă lumea în care trăim și să ne educăm copiii pentru o astfel de lume, pentru viitor – cu informații și metode moderne, adaptate pentru asta.

Care sunt acele calități ale soției tale care ți-au transmis clar că ea este aleasa?

Este răbdătoare, are o voință de fier și știe să asculte, atunci când ai ceva de spus. În plus, deși la prima vedere pare fragilă, are o forță interioară cu care ar putea muta munții din loc. Și toate acestea laolaltă fac din ea cea mai bună mamă din lume.

Cine sunt oamenii care te inspiră, atunci când vine vorba despre jurnalistul Cosmin Stan?

Mă inspiră toți colegii de la Știrile PRO TV – în primul rând, prin perseverența de care dau dovadă în a face întotdeauna lucrurile mai bine și în a găsi noi și noi perspective pentru probleme vechi. Mă inspiră în mod special Andreea Esca, prin energia și entuziasmul și dragostea față de această meserie (care par să nu se termine niciodată, la ea) și, nu în ultimul rând, mă inspiră jurnaliștii CNN Becky Anderson și Richard Quest (pe care am avut plăcerea să-i cunosc și cu care am avut ocazia să și lucrez în două proiecte), prin naturalețea și seriozitatea cu care își duc treaba până la capăt.

Ai o voce inconfundabilă. Ce relație ai cu vocea ta? 

Vocea mea este a mea și o iubesc așa cum e. Știu că este o voce deosebită și că a devenit, cumva, elementul principal care mă identifică. Oamenii mă recunosc de cele mai multe ori după voce. Unii spun că sună rău, alții (cei mai mulți, însă) spun că sună bine. În mod cert, e deosebită și asta nu poate decât să mă bucure. Sunt conștient că nu e o voce radiofonică, dar sunt la fel de conștient că este o voce care nu se uită ușor. Câtă vreme nu mă apuc de radio sau de cântat, consider că vocea mea este un avantaj care mă ajută să mă fac auzit și remarcat.

Dacă ar fi să ne faci o recomandare de carte, care ar fi aceasta?

Mi-a plăcut foarte mult Excepționalii a jurnalistului canadian Malcolm Gladwell, dar și A thousand splendid suns, scrisă de Khaled Hosseini.

℗PUBLICITATE



Ce părere ai despre educația sexuală în școli?

Categoric, ar trebui introdusă de urgență și mi se pare revoltător că nu s-a întâmplat asta până acum, în condițiile în care suntem țara europeană cu cel mai mare număr de mame minore. Să nu le faci copiilor educație sexuală în școală în vremurile noastre – când tehnologia avansează cu superviteză, noua generație este megadigitalizată, iar informația de orice fel circulă cu adevărat cu viteza luminii – mi se pare nu doar o iresponsabilitate, dar aproape o crimă. Îi condamni pe copii la ignoranță și îi forțezi să-și caute răspunsuri la probleme firești în tot felul de surse dubioase.

Care consideri că este cel mai mare defect al tău, despre care ceilalți spun că „nu-i grav“? 

Încăpățânarea este, deopotrivă, cel mai mare defect al meu, dar și cea mai mare calitate. Încăpățânarea de a nu accepta și alte păreri m-a făcut să plec de la PRO TV, dar încăpățânarea de a nu renunța la visul meu de a mă întoarce m-a adus înapoi.

Care este partea corpului la care te uiți mai întâi, atunci când te vezi în oglinda mare de la baie?

În general, sunt mulțumit de cum arăt, așa că nu am motive să mă cercetez cu atenție în oglinda din baie. Stau foarte bine și la capitolul încredere în mine! Așa că singurele care îmi atrag atenția în mod deosebit sunt firele de păr alb care continuă să se înmulțească și îmi arată că timpul este nemilos și nu așteaptă. Tocmai de aceea încerc să mă bucur cât mai mult de tot ceea ce fac, de fiecare experiență pe care o am, de fiecare moment.

Cum gestionezi momentele în care îți scapă câte o bâlbă la TV?

Este inevitabil să mai scapi și câte o bâlbă – pentru că nu suntem roboți. Atunci când o comit, mă port cât mai natural posibil și, în funcție de situație și de gravitatea bâlbei, fie o corectez pe loc, fie o ignor și trec mai departe ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. De multe ori, totul este însoțit de un zâmbet complice.

Cum reacționezi, atunci când cineva îți zâmbește pe stradă sau te salută, indicând clar că te știe de la Știrile PRO TV?

Mă port firesc și îi întorc politicos zâmbetul și salutul. Îmi plac oamenii și interacțiunea cu ei, așa că orice asemenea întâlnire mă bucură și îmi dă ocazia să mai iau pulsul. De cele mai multe ori, în astfel de situații, pentru că te știu de la televizor, oamenii simt că te cunosc de-o viață, că îți sunt apropiați și că îți pot spune orice – și chiar îți spun tot ce cred ei.

Te vezi făcând această meserie pentru totdeauna?

Categoric, da. După toate experiențele pe care le-am avut, pentru mine e clar că voi rămâne în branșă mult și bine.

Dacă ar fi să joci rolul personajului tău preferat dintr-un film sau serial, cine ai vrea să fii?

Mi-ar plăcea măcar un pic din tupeul, aroganța și mintea sclipitoare a lui Harvey Specter din Suits.

Cu cine vorbești, atunci când ești abătut sau ai o zi proastă? Cine sunt persoanele tale de încredere?

În mod clar, soția mea, Oana, este întotdeauna prima care află de neliniștile mele și tot ea este cea căreia îi cer sfatul.

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0