Cred că e important să citești psihologie și să îți iei de acolo lucrurile care te pot ajuta să progresezi. Interviu cu Tudor Chirilă – Pagina de Psihologie
skip to Main Content

Adulat și controversat, deopotrivă actor, cântăreț, compozitor și producător, Tudor Chirilă este unul dintre cei mai sinceri, curajoși, tranșanți și cunoscuți artiști români. Dincolo de „greutatea“ numelui, moștenită din familia de origine, a reușit să scrie istorie în muzică, implicându-se totodată și în tot ce înseamnă activism social și politic. Pe 29 iulie, trupa Vama va susține un concert de zile mari la București, dar astăzi, Tudor vine în fața noastră, pe paginadepsihologie.ro, și se lasă descusut de secrete, dar și de planuri de viitor.

Cum ai descrie în câteva cuvinte ultimele 18 luni din viața ta și care sunt stările emoționale cele mai intense pe care le-ai resimțit de când cu pandemia?

Nu știu dacă poți descrie în câteva cuvinte ultimele 18 luni din viață, dar este clar că ele au fost un amestec de stări. Putem vorbi de incertitudine, putem vorbi de temeri, de o stare de alertă vizavi de explozia informațională care venea către noi. Mai putem vorbi de un sentiment poate de confuzie, de foarte multe ori, și mai ales de frustrare vizavi de cazul nostru particular. Ne-am trezit fără posibilitatea de a ne face meseria. A fost și un sentiment de relaxare, în prima parte a pandemiei, pentru faptul că nu mai eram într-o cursă cu timpul în a ne îndeplini proiectele. Numai că toate aceste stări au alternat. Dacă la început am privit partea plină a paharului, care însemna mai mult timp pentru alte lucruri, pentru familie, pentru copii, pentru alte pasiuni pe care eu personal le am, pe măsură ce a trecut timpul a început să lucreze în mine frustrarea faptului că nu pot să îmi fac meseria așa cum eram obișnuit să o fac, înainte de pandemie. Cred că așa se descriu ultimele 18 luni din viață. Se descriu ca absolut noi, surprinzătoare și fără precedent. Deci, ultimele 18 luni din viața noastră, a tuturor, sunt fără precedent. Ce aș mai adăuga este că nici până în momentul de față nu știm cum am fost și cum suntem afectați, pe plan psihologic, de această pandemie, ce resimțim la nivel de subconștient din felul abrupt în care s-a schimbat lumea noastră. Stăteam într-o zi, aproape după un an, și povesteam cu cineva că nici nu ne dăm seama, credem că ne dăm seama, că am înțeles și că știm ce trăim, dar nu cred că identificăm ceea ce s-a schimbat și se schimbă în noi. Identificăm, mai degrabă, ceea ce s-a întâmplat și se întâmplă la nivel social, la nivel macro, unde vedem foarte multă tensiune socială, foarte multă polarizare pe subiectul acestui virus, foarte multă oboseală. Garda a căzut din ce în ce mai jos pe măsură ce pandemia a afectat capitole importante din viața oamenilor, cum ar fi socializarea, nevoia de a fi împreună, nevoia de relaxare într-un mediu fără restricții ș.a.m.d. Aceste prime două întrebări sunt foarte complexe și cred că și răspunsul meu reprezintă o foarte mică parte din tot ce am simțit și din cum aș putea să definesc, de altfel, cele 18 luni care au trecut.

Ce efecte a avut pandemia asupra creativității artiștilor, ce ai observat în acest sens?

Adevărul este că am fost atât de preocupați să ne reinventam pe noi, încât nu am putut să ne uităm foarte mult la ceilalți artiști. Din ce am observat, artiștii s-au împărțit în două categorii: cei care au încercat și au reușit să facă în continuare ce știau să facă – respectiv muzică, teatru, dans –, cu noile mijloace și instrumente care au apărut, și artiștii care s-au reorientat către zone conexe profesiilor lor, cum ar fi podcasturi, show-uri sau mici emisiuni pe rețele de socializare ca Instagram, YouTube, sau alt tip de content digital. E un punct comun că toată lumea s-a reorientat către digital, dar aș face și această distincție, că o parte dintre artiști au încercat să-și reinventeze propriile profesii și propriile direcții, iar alții au mers în direcții conexe. Noi facem parte din prima categorie și am încercat să ne reinventăm cu instrumentele care ne-au fost puse la dispoziție. Streamingul a evoluat foarte mult și s-a democratizat foarte mult ideea de emisiune, de live, de televiziune. Practic, multă lume a încercat să creeze conținut de televiziune livrabil în mediul digital. Asta am făcut și noi în prima parte. Am lansat petrecerea Absolvirus online pentru studenții și elevii din an terminal care anul trecut nu au putut să beneficieze de o petrecere, după care primul festival cu o componentă digitală al unei trupe din România – Vama Fest. Vama Fest a avut atât o componentă digitală, cât și o componentă educațională și una muzicală, foarte puternice, și un maraton de muzică. Practic, am creat o mică televiziune timp de două zile, după care a venit streamingul din Vamă, din aprilie, Vama deschide Vama, care a fost catalogat ca un produs excepțional atât din punct de vedere vizual, cât și dintr-un punct de vedere al performance-ului. Am cântat și la apus și la răsărit, în Vamă, două concerte la distanță de mai puțin de șase ore și toată lumea a aplaudat foarte tare acest eveniment. Am avut și concertul de la Arenele Romane, de acum un an, pe care îl sărbătorim și anul acesta, pentru că a fost singurul concert la Arene, vara trecută. Am compus muzică, am filmat muzică și am lansat două videoclipuri în pandemie. Deci, cumva, am încercat să rămânem în zona noastră și am folosit instrumentele digitale. Aici cred că ne-a fost pusă la încercare creativitatea, pentru a comunica cu fanii noștri. Asta, presărat cu puținele concerte online sau chiar fizice, cum a fost cel de la Arene, care ne-au ajutat să mimăm puțin normalitatea.

Chiar și în pandemie, Vama a fost printre trupele care au avut concert; cum a fost acel concert, spre deosebire de cele de dinainte?

Concertul pe care l-am avut la Arenele Romane pe 29 iunie 2020 a fost, în primul rând, o gură de aer, pentru că am avut sentimentul că facem ceva ce făcusem și în trecut, adică am avut acces la un pic de normalitate. În același timp, a fost foarte ciudat să vedem în fața ochilor noștri, pe parcursul celor două ore, oamenii distanțați, cu măștile puse, așezați pe scaune. Finalul concertului ne-a adus, totuși, revenirea la sentimente mai bune și la o vibrație mai bună, cu energie mai multă. Oamenii nu au putut să reziste, s-au ridicat în picioare și, deși cu măștile pe față, au început să cânte și să se comporte ca la un concert normal. Asta a demonstrat că muzica e de neoprit și că este o stare pe care o transmiți. În general, noi suntem obișnuiți cu o masă compactă de oameni și nu cu oameni distanțați, iar în acest context nu puteam să îi punem împreună. Ne legam de câte un om, dar vedeam acea masă de oameni răsfirată… masă e mult spus, că erau 350 de oameni. A fost mult mai bine decât dacă ar fi fost o repetiție. Am primit, totuși, spre finalul concertului, multă energie de la oameni, dar toată pregătirea concertului a fost foarte ciudată și mă leg de asta să spun că am lansat de câteva zile documentarul Regii Pandemiei, care este povestea acestui concert și a stărilor prin care noi am trecut până să ajungem pe scenă.

Apropo de concerte, pe 29 iulie, Vama concertează la Arenele Romane. Ia-ți show-ul înapoi este titlul concertului; întrebarea noastră este cum crezi că ne putem lua viața înapoi?

Nu știu cum ne putem lua viața înapoi, nu știu dacă trebuie să ne așteptăm să ne luăm, în proporție de 100%, viața înapoi și să revenim la vechile noastre obiceiuri, atât de consum, cât și de lucru, cât și de timp liber. Deocamdată, viața se ia înapoi și se recuperează picătură cu picătură și în valuri. Este cumva greu de anticipat cum o să ne luăm și dacă o să ne luăm viața înapoi într-un timp anume. Cred că trebuie să facem cumva totul, ca să nu mai ajungem în situația cea mai gravă și cea mai complicată, aceea de lockdown, aceea de interdicție de a socializa. Faptul că omul este animal social s-a demonstrat cu prisosință, faptul că suntem făcuți să ne adunăm, să fim împreună, indiferent ce simțim sau care sunt sentimentele noastre față de ceilalți în momentul în care suntem la aceste adunări. E o chestie care s-a desprins din toate aceste restricții ce ne-au îndepărtat unii față de alții atât la propriu, cât și la figurat. S-au segmentat și preocupările, s-au segmentat și tot ce aveam comun până atunci: spații comune, locuri comune. Au dispărut, și e greu de crezut că le vom recupera pe toate deodată. 

℗PUBLICITATE



Știm despre tine că ești tatăl a doi băieți – cum este tatăl Tudor Chirilă? Care sunt punctele tale forte? Dar punctele de creștere?

Eu sunt un individ destul de zgârcit cu viața mea de familie și, în general, aleg să-mi protejez de social media familia și lucrurile care se întâmplă în jurul ei. Am niște credințe bine înrădăcinate vizavi de prezența copiilor pe Instagram. Cred că social media trebuia luată în doze mici și nu de la început. Am câteva principii puternice legate de felul în care expunem copiii în social media, și atunci nici răspunsul meu nu poate să fie foarte complex. Se spune că drumul spre iad e pavat cu bune intenții, și toți încercăm să fim părinți buni. Fiecare o face așa cum crede. Încerc să le acord copiilor mei cât mai mult timp, încerc să fiu o prezență constantă în viața lor. Vreau să cresc niște copii care să învețe să facă lucruri practice și am o libertate în a-i lăsa să exerseze și să găsească și să greșească cu lucrurile din jurul nostru, să se apuce de lucruri pe care chiar dacă nu le stăpânesc, le pot încerca, fie că e vorba de motricitate, fie că este vorba de niște lucruri mai complexe. Sunt adeptul unui tip de educație mai liberă, dar asta nu înseamnă fără limite și fără restricții sau rutine. Copiii au nevoie de rutină și de predictibilitate în viața lor, au nevoie și de limite, pentru că încă nu sunt pregătiți să trăiască fără limite, și încerc să fiu atent, foarte atent la ei și la ceea ce ar putea să însemne o viitoare pasiune. E foarte devreme, credem că la vârsta asta copiii trebuie să se joace și trebuie să se și plictisească, pentru că din plictiseală se naște foarte multă creativitate și pentru că plictiseala face parte din viață. În rest, nu știu în ce doze am aplicat lucrurile în care cred, dacă am exagerat sau am făcut un balans bun. Viața va demonstra. Nu pot spune care sunt punctele mele forte, pentru că nu pot să vorbesc eu singur despre mine și nici nu cred că poate altcineva să vă spună, pentru că noi suntem mai retrași și ne protejăm viața de familie.

Într-un interviu avut acum câțiva ani în emisiunea de la radio a Andreei Esca spuneai că nu crezi în parenting – ce părere ai acum despre importanța psihologiei în informarea și educarea părinților?

Nu cred în parenting ca un set de măsuri concrete care se aplică tuturor copiilor și tuturor situațiilor. Cred, mai degrabă, în psihologie, din care, de fapt, decurge și parentingul. Deoarece constatările vizavi de echilibrul emoțional și de felul în care crești un copil (care să fie echilibrat emoțional și, în viitor, un adult independent și capabil să gândească critic, să analizeze, să fie problem solver și să aibă o viață emoțională echilibrată), se nasc din studiile pe care psihologia, care este o știință tânără, a putut să le facă până acum. De multe ori, peste ani, apar și lucruri contradictorii. Dacă un studiu avea o concluzie, poate peste 50 de ani concluzia aia se schimbă. Nu-mi plac profeții de parenting și toată această industrie în care se nasc niște influenceri care le spun altora cum se cresc cel mai bine copiii. Cred că e important să citești psihologie și să îți iei de acolo lucrurile care te pot ajuta să progresezi. Cred că, de foarte multe ori, practica poate să contrazică filosofia creșterii copiilor. Vezi, câteodată, felul (poate) idealist al lui Alfie Kohn de a privi creșterea copiilor și care nu ține cont de factorii externi în care sunt angrenați părinții. Noi, de exemplu, am îmbrățișat multe principii și am înțeles foarte bine felul în care Alfie Kohn privește copilul. Am citit și cărțile lui Winnicott și am luat și de acolo câteva lucruri, mai ales în faza timpurie a copiilor. Am citit și Francoise Dolto, am fost de acord și nu am fost de acord cu lucruri. Am citit, în general, cărți, dar nu am făcut din ele biblii. Încercăm să ascultăm și să fim atenți la copiii noștri și să învățăm de la ei și împreună cu ei și sigur că ăsta este un drum personal, individual, pentru fiecare familie și pentru fiecare părinte. Nu există o singură rețetă pentru toți și nici profeți profesioniști. Mai degrabă, acestea sunt rezultatele unui marketing bine pus la punct, decât ale unei experiențe reformatoare care va ajuta omenirea.

Ai cere vreodată sprijinul unui psihoterapeut pentru a face față mai bine relației cu băieții tăi?

Facem deja acest lucru de ceva timp și este ca o continuare față de întrebarea de mai devreme. Credem mult mai mult în inputul care vine de la un psiholog decât din manualele de parenting și din profeții născuți peste noapte.

Noi, la Pagina de Psihologie, iubim cărțile! Care este volumul pe care l-ai recomanda ca lectură pentru această vară?

Aș recomanda Fernando Aramburu, Patria: un roman pe cât de complex din punct de vedere al construcției epice, pe atât de complex și din perspectiva construcției psihologice a personajelor sale.

Pagina de Psihologie

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută