Skip to content

Pentru toată lumea e clar: trecem printr-o criză existențială. La orice nivel am privi – personal, familial, de comunitate sau al întregii planete – o criză existențială ne anunță că vechile structuri nu mai sunt valabile, că e absolut necesar să se facă schimbări, uneori atât de radicale, încât zidurile toate vor fi puse la pământ.

După ce totul a fost în întregime demolat, urmează un moment când totul devine intact. Și vast, un spațiu al tuturor posibilităților. Astfel de momente le percepem, cu firea noastră efemeră, ca fiind adevărate pietre de încercare pentru un Sisif care alege să nu-și ridice privirea din pământ. În astfel de momente, cu trupuri prea puțin dotate pentru imposibil, oamenii caută repere. 

Cel mai important ar fi: „Nu se trăiește decât din ceea ce nu poate muri.“ 

Acesta este adevărul pe care, dacă un savant ar găsi formula să-l includă în aerul pe care-l respirăm, am deveni nemuritori. Promisiunea veșniciei, singurul remediu la care efectul advers e mai important: trezirea! Doar că ne-am învățat să nu mai credem în nimic, nici în noi, nici în ceilalți. Am vrea să oprim timpul în loc, încă nu am aflat că a fi trecător e motivul perfect pentru o viață cu sens.

Ce părinte se supără pe copilul lui care aleargă desculț pe o miriște proaspăt cosită? Sau care râde noaptea în somn sau care plânge că nu poate atinge luna? Cineva ne vrea fericiți, ne lasă să alergăm în voie, să râdem și să plângem după poftă și, din când în când, ne cheamă la înnoire; an de an, tălpile noastre se vindecă, puterea noastră crește, inima se ușurează precum un nou-născut care are putința de a lua viața de la capăt. Așa cum acul busolei va arăta întotdeauna nordul, tot așa degetul cu care Dumnezeu a scris pe fruntea ta destinul va fi îndreptat întotdeauna spre tine: tu alegi CUM. În fiecare an, putem alege cum să mergem pe cale întru înnoire. An de an, de Crăciun avem această șansă. 

An de an, de Crăciun, trăim cele mai frumoase povești, daruri la care am râvnit un an întreg sau poate chiar o viață ne sunt aduse în case sau în suflet. Și după asta, oamenii sunt mai buni, mai calzi, mai iubitori. Credem că ni se întâmplă asta pentru că momentul este legat de un eveniment magic. Magia nașterii lui Iisus face ca tot ce ne-am dorit cu credință să se împlinească. Și pentru asta, oamenii împodobesc brazi, iar de Crăciun, magia coboară în toate casele. Trei poteci trebuie curățate pentru asta: credința, speranța și iubirea. Și când potecile au fost curățate, oamenii aduc brazii în casă.

℗PUBLICITATE



Anul acesta, ca niciodată, oamenii au adus bradul în casă mult mai devreme. Dincolo de discuțiile pro sau contra, am văzut în gestul lor o dorință fierbinte de mai bine, de puțină magie într-o realitate brutal de reală. Și atunci, în mintea mea a apărut o idee… magică. Ce-ar fi dacă anul acesta am împodobi bradul într-un mod terapeutic, vindecător? Și fiecărui glob pe care-l agățăm în pom să-i atribuim un aspect al nostru pe care vrem să-l întărim? Să ținem cont și de culoarea și de mărimea globului în funcție de cât de important este acel aspect. Dar cel mai important lucru de făcut va fi ca, odată cu fiecare glob, să agățăm și o listă cu toate credințele și convingerile sănătoase care vor sta la baza acelui aspect. Da, asta implică o muncă cu noi înșine, o restructurare a vechilor convingeri care ne-au adus în punctul în care suntem azi și care nu ne mai plac. Implică o intenție pe care o creăm mental și căreia putem să-i dăm un impuls ori de câte ori vom privi globurile din brad cu bucurie și încredere. Și până la Crăciun sunt suficiente zile ca, privind măcar de două, trei ori pe zi aspectele noastre îmbunătățite aflate în pom să se creeze o structură neuronală nouă care să ne apropie de intenția dorită. Toate studiile de neurogeneză vorbesc despre neuroplasticitatea creierului și despre posibilitatea ca acesta să creeze noi structuri neuronale în momentul în care emitem în mod conștient, de mai multe ori pe zi, o intenție (o semnătură electromagnetică formată din gând și emoție) în câmpul cuantic (spațiul tuturor posibilităților). Iată valoroasa magie pe care o poate aduce acest Crăciun.

Ca să ieșim cu bine din vremurile acestea, avem nevoie să întărim aspectele care ne valorizează și ne întăresc cel mai mult. Iată câteva din acestea, împreună cu convingerile și credințele sănătoase care le pot susține: 

  • Sunt o mamă bună – o mamă bună este o femeie bună cu ea însăși, este o soție fericită, este o femeie împlinită care oferă copilului ei bucuria și curajul de a trăi și nicidecum sacrificiul; o mamă bună poate fi tristă, furioasă, obosită, poate cere ajutor când nu mai poate; o mamă bună iartă greșelile copiilor ei pentru că întotdeauna iubirea ei e mai mare decât greșeala copiilor; o mamă bună poate fi o soră bună, o prietenă bună, poate avea o pasiune sau un obicei care o umple de bucurie.
  • Sunt un profesionist la locul de muncă – am toate abilitățile și cunoașterea necesare pentru a-mi îndeplini sarcinile de serviciu; serviciul îmi aduce bucurie chiar și atunci când am de îndeplinit sarcini dificile pentru că asta mă face să fiu creativ și să mă autodepășesc; a fi un bun profesionist implică o permanentă pregătire și cercetare a noutăților din domeniu; dacă-mi pierd locul de muncă pot să mă restructurez și să mă adaptez cu ușurință; a munci nu înseamnă a mă sacrifica pentru familia mea, ci este o posibilitate de a-mi manifesta potențialul și valoarea; iubesc să fiu… (de exemplu, psiholog).
  • Sunt o femeie puternică – îmi permit să fiu vulnerabilă; puterea stă în mine însămi; când obosesc, mă odihnesc fără să-mi reproșez; să fiu puternică nu înseamnă să fac lucruri care nu-mi plac și care-mi fac rău; o femeie puternică are dreptul să nu știe sau să nu poată fără a fi judecată; o femeie puternică poate plânge; o femeie puternică atrage bărbați puternici.
  • Sunt iubitul(a) perfect(ă) – merit să fiu iubită/iubit; iubirea mea e sinceră, curată și frumoasă; pot fi iubită/iubit exact așa cum sunt; iubirea stă la baza unei relații autentice; iubirea e o trăire care trece prin transformări odată cu noi; oameni diferiți pot înțelege iubirea diferit; cred în iubire.

Bineînțeles, fiecare poate lumina aspectele care contează cel mai mult pentru a ajunge la varianta sa cea mai bună. Pentru asta, e nevoie mai întâi să identifici convingerile și credințele care te-au sabotat până acum, pentru ca mai apoi să le înlocuiești cu cele care te ajută și pe care să le treci pe lista fiecărui glob.

Și pot să-mi imaginez că in ajun de Crăciun, atunci când pe rețelele de socializare altădată se postau mesele încărcate cu bunătăți culinare de tot felul, locuri exotice impersonale sau brazi de Crăciun de toate culorile, acum se va posta Bradul Magic al fiecăruia, cu toate aspectele îmbunătățite care vor primi viață odată cu Nașterea Magică a pruncului Iisus. Câte globuri se vor lumina! Câte dorințe împlinite! Ce poate fi mai puternic, mai înălțător decât să-ți legi creșterea și evoluția ta de un astfel de moment, de o energie nouă, puternică, iubitoare? Ce poate fi mai frumos decât un brad plin de globuri colorate care-au primit zilnic atenția ta? Ce poate fi mai frumos decât o pădure de brazi luminoși, puternici, sănătoși ce vor „împăduri“ o țară slăbită de frică, suferință și tristețe?

Da, pot să-mi imaginez un astfel de Crăciun, pentru că mulți brazi au fost deja aduși în case, pentru că în case suntem forțați să stăm cât mai mult cu noi înșine și să lucrăm cu noi, pentru că avem timp și vrem să facem schimbări și pentru că știm cum să facem asta, pentru că doar asta ne mai poate salva. 

Bradul Magic de Crăciun va putea deveni anul acesta remediul vindecător pentru că va fi luminat de Iubirea Atotputernică care se naște, spre aducere aminte, în fiecare an, de Crăciun.

Cornelia Hancsiki - psiholog și psihoterapeut integrativ, membru al Colegiului Psihologilor din Romania și al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0