Cristina Bălan: Acei 7 ani de acasă sunt baza pe care se construiește caracterul unui om

Câștigătoare a concursului Vocea României, mamă a doi copii minunați, soție devotată și om cu o verticalitate ce rar ți-a fost dat să întâlnești, Cristina Bălan pune suflet și se implică, în detaliu, în tot ceea ce face, și pare că nu obosește niciodată. Despre cum reușește să se împartă între viața profesională și cea de familie, cu brio, ne va povesti în rândurile de mai jos.

Cine este Cristina Bălan, dincolo de scenă?

Sunt soție, mamă, fiică, noră, iubitoare de animale, de natură; etern fascinată de natura umană și în continuă căutare a divinului. Sunt și Silvia.

The Voice. Cum e viața după concursul pe care l-ai câștigat?

Acest concurs a reprezentat o mare victorie a mea asupra mea. Am nevoie, dintotdeauna m-am hrănit cu muzica, iar în perioada postnatală nu am mai avut activitate muzicală. Îmi lipsea, dar se instalase o teamă de scenă, de oameni. Ma simțeam prea fragilă să fac față unui asemenea efort, atât fizic, cât și psihic. Încă mă luptam cu kilogramele în plus. Pornisem de la aproape 100 kg și ajunsesem pe la 70 kg în momentul în care am decis că merită să ies din confortul în care ma adâncisem. Nu aveam încredere în mine, oscilam între stări de euforie și apoi de anxietate.

Am făcut introducerea aceasta lungă, pentru că e ușor de imaginat ce a reprezentat o validare a mea, în ceea ce e cel mai de preț, pentru mine, ca artist: vocea. Am fost extrem de autocritică cu mine, atât pe parcursul concursului, dar și după. Mi se părea că am o „povară“ pe umeri, un titlu care impune reprezentări fără cusur.

Mă așteptam să fie mai simplu să lansez piese, să găsesc trupa cu care să scriu propria muzică, să am apariții și muzică de calitate. Însă, și situația mea familială fiind mai restrictivă și nepermițându-mi, în acel moment, să fiu mai activă, pe plan artistic, am înțeles că industria muzicală e în permanentă schimbare și că e nevoie de timp și de efort mai mare și mai susținut, din partea mea.

Viața după „Vocea României“ este mai interesantă, recunosc. Va rămâne o etapă de maturizare a mea, ca artist.

https://www.facebook.com/CristinaBalanofficial/videos/948842155190904/

Crezi în sintagma „dragostea durează trei ani“?

Aștept să apară următoarea teorie.

Eu cred că dragostea durează o eternitate. Dacă vorbim de dragoste. Dacă e altceva, coup de foudre, co-dependență ș.a.m.d, pot crede că durează trei ani.

Cum sunt, din punct de vedere temperamental, cele două minuni ale voastre, Toma și Matei?

Sunt așa: o minune plină de inițiativă, curiozitate, impulsivitate și haioșenie, numită Matei. Și încă o minune răbdatoare, înțelegătoare, conciliantă și creativă, numită Toma.

Viața de părinte nu este deloc ușoară. Cum faceți să vedeți, mereu, partea plină a paharului?

Pe scurt, nu facem. Adic nu vedem mereu partea plină a paharului. Avem momente în care ne simțim singuri, neînțeleși. Uneori oboseala și rutina te pot face să simți astfel de lucruri. Îmi place să fiu în legatură cu emoțiile mele, chiar dacă sunt negative, și să le permit să se manifeste așa cum sunt. E obositor să negi anumite trăiri, pentru că e normal să le ai. Ele trebuie acceptate, integrate și eliberate. Caut echilibrul, în permanență.

Ce sfaturi le-ai da părinților aflați la început de drum?

Cred ca i-aș înnebuni de cap cu tot felul de informații asimilate în ultimii 6 ani, apoi le-aș spune să se relaxeze și să-și asculte instinctul.

Chiar nu știu, mi se pare că nu există un set de reguli, și că fiecare familie are o amprentă unică, chiar dacă multe stiluri de parenting coincid. Totuși, cred că cel mai important lucru este armonia dintre parteneri, felul în care comunică între ei și câtă atenție și încredere le acordă copiilor. Acei 7 ani de acasă sunt baza pe care se construiește caracterul unui om.

Trebuie să fie, neapărat, în mijlocul naturii. Deci exclus ceva urban, pentru că am văzut diferența, și, din perspectiva noastră, viața la sat ni se potrivește mai bine. Iubim pământul, natura, animalele.

Ca destinație, am tot cochetat ba cu Anglia, ba cu Irlanda. În ultima perioadã, ne-am cam îndrăgostit de cea din urmă, recunosc. Verde crud, spiriduși, noroc și multa apă. Cum să nu-ți placă?!?

Ce stil de parenting aplicați?

Aplicăm metoda „oglinda“. Ne uităm la noi, la reacțiile noastre, atunci când observăm comportament negativ la copii. Dacă nu e legat de noi, înseamnă că e ceva legat de vreun disconfort fizic, mental, poate suprastimulare. Sau acumulare de stres, frustrare. În orice caz, eu cred că niciun copil nu se poartă urât, în mod gratuit.

Cred în reguli, în limite și în respect. Cred în educarea cu blândețe, dar nu greșit înțeleasă și dusă în zona de permisivitate totală. Nu cred în agresivitate, fizică sau verbală. Se întamplă să ridic tonul și să realizez că fac asta. Sau să am gesturi nervoase. Mă străduiesc, mereu, să depășesc nivelul ăsta.

Sunt un om temperamental, am avut și am ceva de muncit, pe partea asta. Dar mi-e drag să fiu și eu modelată de copiii mei. E quid pro quo. Eu îi educ pe ei, și ei pe mine.

Cui ai vrea să-i mulțumești pentru omul care ești astăzi?

Aș vrea să-mi mulțumesc mie, că am învățat lecții prețioase. Că am găsit voința să mă adun de atâtea ori. Că, deși m-am purtat urât cu mine de multe ori și m-am desconsiderat, sunt, încă, întreagă.

℗PUBLICITATE

---

---

Vreau să mă apreciez pe de-a-ntregul, să mă accept, în totalitate. Este cel mai bun lucru pe care-l pot face pentru mine și pentru cei dragi.

Ce ne pregătești în plan muzical?

Poate părea greu de crezut, dar pregătesc de ceva vreme piese bune și cu mesaje profunde, însă mă lovesc de anumite… hai să le spunem provocări. Una dintre ele ar fi timpul limitat.

Am scris, în perioada care a trecut, piese cât pentru un album. Trebuie doar să găsesc resurse, de tot felul, pentru a le lansa. Momentan, resursele noastre sunt limitate.

De ce crezi că oamenilor le este teamă să vorbească despre depresie?

Cred că, pentru că majoritatea oamenilor consideră că, în cazul bolilor fizice există factori independenți de voința noastră, în timp ce depresia e o chestiune de voință. Adică, dacă chiar vrei, îți revii.

Am văzut, de multe ori, reacții de genul „trebuie doar să te aduni, să faci un efort“, când tu nu ai energie nici să bei apă.

Un alt motiv e și, probabil, pentru că nu este luată în serios. Pentru că depresia nu o poți contacta de undeva, nu „se ia“, înseamnă că problema e la tine la cap, ești tu de vină. Și nimeni nu vrea să fie vinovat. Vinovații sunt judecați.

Ce crezi că-i lipsește industriei muzicale românești?

Originalitatea. Copiem, copiem, copiem. Foarte rar aud piese cu o strălucire de originalitate. De obicei, le găsești în genurile de nișă. Dar aia nu e industrie.

Dacă ai avea o super putere, ce ai vreă să dăruiești oamenilor?

Înțelepciune.

Cu cine ai dori o colaborare artistică și nu ai apucat, până în prezent?

Cu Beth Hart. E incredibilă.

Te-ar mai tenta să participi la Eurovision?

M-ar. Cochetez. Dar, iar, trebuie să mă urnesc. Și să simt că am piesa potrivită. Fără asta, nici nu mă gândesc.

Ce te demotivează?

Nedreptatea. Dar numai pe moment.

Cum este viața la sat?

Mai aerisită. Mai lentă. Reală. Mai responsabilă. Mai frumoasă.

Ce amintire ai vrea să păstrezi pentru totdeauna?

Noi patru, împreună, plini de tandrețe și plini de recunoștință pentru experința acestei vieți. Zâmbete și iubire vreau să pastrez.

Suntem Leu cu Scorpion. Focul nu e o problemă.

Ne provocăm reciproc, cred. Ne simțim legați unul de altul.

Ce sfat i-ai da Cristinei Bălan de acum 15 ani?

Să nu-i fie teamă.