Cristina Joia – Ce nu vreau să știe lumea despre mine – Pagina de Psihologie
skip to Main Content

Mamă, soție, profesionist desăvârșit. Așa am putea-o descrie, pe scurt pe protagonista interviului #CeNuVreauSăȘtieLumeaDespreMine de pe paginadepsihologie.ro. Însă dincolo de aceste titulaturi, Cristina Joia (designer ce face parte din echipa emisiunii Visuri la cheie, difuzată în fiecare zi de miercuri la 21.30, pe ProTv), este un om de o sensibilitate rară, modestă, calmă, cernută prin provocările vieții, evenimente pe care le-a primit în viața ei cu o îmbrățișare imensă. Își dorește să-i vadă pe toți din jurul ei bine, și face tot ce-i stă în putință să-și îndeplinească acest vis, mergând chiar până la a uita de ea însăși. Despre emoții, bucurii, tristeți și nu numai, vă invităm să o cunoașteți mai bine, în interviul care urmează.

Cum ai vrea să te descrie fiul tău, Andrei, peste ani?

Nimeni nu deține o baghetă magică în parenting… cred că misiunea de părinte e cea mai complexă cu putință, dar aș vrea să poată spune despre mine că sunt afectuoasă, creativă, că întâlnirea cu el m-a făcut să devin o versiune mai bună (pentru că și eu învăț de la el), că am umor, energie și că fac lucrurile cu pasiune și determinare.

Cum ai simțit sistemul educațional american, față de cel românesc?

Sunt mult mai focusați să personalizeze informația în funcție de ce își dorește elevul sau studentul respectiv și să-i maximizeze potențialul obținând astfel rezultate.

 La noi, elevii sunt tratați ca un sac fără fund în care se aruncă materii. Sacul acesta are ochiurile mari, informația se pierde și, la sfârșit, elevii sunt demotivați, profesorii la fel… 

Vreau să punctez totuși că beneficiem de marele avantaj al învățământului gratuit, astfel încât un elev de 10 ani are o cultură generală mai vastă decât unul de aceeași vârstă, din California spre exemplu. Dar, pe parcurs, elevii din România se pierd. Profesorii din state sunt mult mai conectați cu studenții, la noi încă există ecourile comunismului în abordare și în structură.

Care este compromisul pe care l-ai face, de dragul partenerului?

Sunt multe compromisuri pe care le-aș face, dar tocmai pentru că există expresia „de dragul“ – ele nu mai sunt compromisuri, ci lucruri necesare ca o relație să funcționeze. Fiecare partener e o identitate și mai există „relația“ – și ea e o identitate și trebuie tratată ca atare.

Care sunt limitele pe care le impui într-o relație de prietenie?

Încă învăț să impun limite pentru că din copilărie am avut probleme în a spune „nu“, încercând să mulțumesc pe toată lumea și să validez proiecțiile altora asupra mea, să nu dezamăgesc.

Am prieteni puțini, dar vechi și ei au rămas pentru că au înțeles că e important să-mi dea spațiu. Eu nu cer ajutor, îl accept foarte greu, nu îmi place să fac confesiuni despre lucrurile foarte intime. Sunt mai confortabilă când sunt eu salvatoarea, cea care ascultă sau cea care pune lucrurile în mișcare.

Numește trei calități ale partenerului tău de viață.

Empatie, verticalitate interioară, umor.

Care este relația ta cu divinitatea?

Mm.. e o întrebare grea. Una complexă pentru că e cea mai importantă relație. Eu cred că divinitatea e ceva ce conținem fiecare și e important să lucrăm zilnic la asta… eu exersez gratitudinea, ca practică comportamentală. Nu cer lucruri, mulțumesc pentru cele pe care le am deja și îmi doresc doar să am energie și sănătate să materializez ce-mi doresc.

Cum ai depășit perioada grea când ai fost agresată în supermarket?

Cu credință, cu sprijinul oamenilor dragi, cu pasiunea mea pentru design și artă care m-au ținut foarte ocupată și cu ajutorul și profesionalismul unor medici care, după 2 intervenții complicate, au reușit să-mi reconstruiască nasul.

℗PUBLICITATE



A fost mai greu să trec peste indiferența oamenilor din supermarket și ulterior peste procesul care a fost foarte traumatizant și unde am fost agresată (din nou) emoțional, totul culminând cu decizia justiției de a nu pedepsi fapta. Dar eu mi-am văzut de drum fără să țin ură în interior, împăcată că am făcut ce ținea de mine să nu mai existe victime ulterior.

Ai fost vreodată la un psihoterapeut?

Da, mi se pare foarte important pentru sănătatea mentală și emoțională, m-a ajutat. 8 luni pe an filmez asiduu și nu am când să merg, dar când voi termina filmările intentionez să reiau ședințele. 

Care este defectul tău principal?

Nu am răbdare, sunt ușor influențabilă pentru că nu am suficientă încredere în mine – de aici decizii pe care le regret ulterior.

Care este calitatea cea mai destoinică?

Reziliența.

De cine îți este cel mai dor?

De familie, de căței, de mine… știu că sună ciudat, nu e vorba de ego, ci de faptul că uneori, încercând să fac atâtea lucruri într-un timp scurt, dorindu-mi să fac pe toată lumea fericită, uit să găsesc calea spre mine.

Ce ai simțit când tratamentele pentru fertilizare nu aveau rezultatul dorit?

Că mă prăbușesc așa într-un hău pe zi ce trece… Îmi aduc aminte după ultima fertilizare că m-au sunat de la clinică să-mi zică rezultatul testului HCG… nu se prinsese sarcina, eram cu mașina la spălătorie și nici măcar să plâng nu puteam. Era să fac accident cu un tramvai în drum spre casă și atunci chiar am simțit că cineva de sus a avut grijă de mine pentru că eu nu am văzut nici semaforul, nici tramvaiul.

Aveai vreo părere preconcepută despre adopție?

Adopția e un act de curaj, procesul în sine e traumatizant și anevoios (cel puțin așa era acum 7 ani). Puțini oameni adoptă pentru că dacă alegi să nu-ți minți copilul și îi spui încă de la început sunt niște mecanisme care intervin și cu care trebuie să lucrezi ulterior, e frumos și greu în același timp, dar cred că e cea mai bună decizie pe care am luat-o în această viață.

Într-adevăr în perioada procesului am avut multe cunoștințe care încercau să ne influențeze să nu facem pasul acesta, nu din rea voință, ci așa vedeau ei lucrurile.

Dacă ai avea o baghetă magică, ce vis ai vrea să-ți împlinești?

Aș vrea să-l văd pe Andrei așa printr-o punte a timpului – adult, fericit, sănătos, echilibrat, aș vrea să nu-mi îmbătrânească părinții pentru că simt că nu le dedic timp suficient și, dacă se poate, să curăț orice urmă de endometrioză de pe plămânii mei.

Pagina de Psihologie

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută