Skip to content

De-a lungul vieții, este necesar să facem față mai multor provocări legate de furie. Nu e deloc ușor să scăpăm de furie, chiar dacă ea ne complică viața și ne forțează să revenim obsesiv asupra unor evenimente. Rămânem blocați, ne enervăm, ne simțim obosiți și suntem gata să explodăm. Ne distruge încrederea că s-ar putea întâmpla și lucruri bune și că putem avea încredere în ceilalți. Primele manifestări ale furiei sunt asemămătoare cu cele ale fricii. Ea apare ca reacție la amenințare, durere sau respingere. Ea ne face să observăm acele sentimente de durere și de respingere pe care le ignoraserăm.

Psihologul Paul Ekman a identificat șase emoții de bază: furie, dezgust, frică, fericire, tristețe și surpriză. Drept simptome ale furiei au fost identificate: senzații de tensiune musculară, bătăi rapide ale inimii, senzație de căldură, înroșirea feței, creșterea ritmului respirației. Cognitiviștii consideră că „simțim emoții pentru că gândim“, ceea ce înseamnă că furia este rezultatul unor evaluări pe care le facem aupra unor evenimente care ni se întâmplă.

Când nu reușim să ne satisfacem anumite dorințe, când nu obținem ceea ce ne propunem, când nu suntem tratați cu respect, apare o frustrare care, dacă rămâne nexprimată, crește și tot crește până ce dă naștere furiei. Ne așteptăm ca ceilalți să se comporte cu noi așa cum ne comportăm și noi față de ei, numai că nu se întâmplă mereu așa. Sistemul nostru de valori este cel la care ne raportăm, atunci când judecăm o acțiune sau un comportament. Când sistemul de valori ne este încălcat sau atacat de către o persoană, suntem tentați imediat să reacționăm. Și cum am putea-o face altfel decât cu furie? De câte ori ne simțim insultați, disprețuiți, victime ale unei nedreptăți, apare dorința de a ne apăra. Furia este o reacție de apărare.

Când suntem supărați, creierul îi va trimite semnale corpului pentru a-l ajuta să se pregătească de luptă. Sistemul limbic „previne“ hipotalamusul, care la rândul său stimulează glanda pituitară, ce va acționa asupra sistemului endocrin. Organismul se pregătește pentru atac, iar hormonii de stres – cum sunt adrenalina, norepinefrina, dopamina și testosteronul – se pun în mișcare.

Ce se întâmplă în noi, când avem impresia că nu contăm deloc pentru ceilalți?

Furia ascunde de multe ori tristețea din întrebarea „De ce m-ai abandonat?“,  teama de a fi abandonat și/sau de a nu fi acceptat. Așadar, este o armă cu două tăișuri. Poate fi o componentă vitală a autoafirmării și autoapărării, însă neexprimarea ei duce de obicei la lipsa cronică a respectului de sine și la nefericire. Furia poate fi și extrem de distructivă, ucigând chiar dragostea și siguranța după care tânjește persoana respectivă. Este necesar să ne ascultăm atent furia, căci ea ne poate spune ce vrem cu adevărat.

℗PUBLICITATE



Furia este o otravă pe care o bem în speranța că altcineva va muri. – William Shakespeare

Furia vorbește despre intensitatea și profunzimea legăturilor interumane. Când suntem furioși pe cei dragi și dăm frâu liber furiei, îi obligăm să ne observe sentimentele. Apariția furiei într-o relație trebuie văzută ca o alertă, ca un semnal că ceva nu este bine, că ceva nu funcționează conform cu sistemul nostru de valori. Furia apare de multe ori în relațiile în care unul dintre parteneri este anxios, iar celălalt este detașat. Detașatul preferă independența, este interesat doar de el însuși, vrea să facă doar ce vrea și când vrea. În acest caz, furia lui este cauzată de mândrie. Anxiosul are nevoie de asigurări în mod constant, este nesigur pe el. Furia anxiosului este cauzată de frica de a nu-l pierde pe celălalt. Odată cu trecerea timpului, în astfel de cupluri, bărbatul este cel care devine mai detașat, iar femeia mai anxioasă. Pentru a putea controla furia, este nevoie ca așteptările fiecăruia să fie cât mai apropiate de realitate.

„Răbdarea este un bun remediu al furiei. Orice emoție, chiar și furia, aduce cu sine o cunoaștere, o înțelegere, ceea ce unii numesc iluminare. Furia noastră poate, o vreme, să ne fie dascăl – un element de care nu trebuie să ne debarasăm prea repede, dar care să ne ajute să escaladăm muntele și pe care să-l personificăm în varii chipuri.“ – Dr. Clarissa Pinkola Estés

Cei care își pot controla și direcționa corect furia sunt foarte norocoși.  De obicei, ne este greu fie să ne controlăm, fie să ne exprimăm furia. Sigmund Freud a fost printre primii cercetători care au descris mecanismele de apărare caracteristice furiei. Cele mai comune mecanisme de apărare împotriva furiei sunt: trecerea la acțiune – adoptarea unui comportament violent; somatizarea – manifestările fiziologice (dureri de cap etc.); izolarea.

Psihiatrul american George Vaillant a descris folosirea umorului ca fiind un mecanism de apărare „matur“ – o tehnică în primul rând adaptativă, menită a ne ajuta să facem față situațiilor tensionate sau stresante. Mai mult chiar, căutarea unui aspect amuzant într-o situație care a declanșat furie poate fi chiar un act altruist.

Simona Ioniță este jurnalist cultural, psiholog și lucrător prin arte combinate. Autoare a trei cărți și blogger din 2008. Licențiată a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației (Universitatea Hyperion). Pasionată de cărți, psihologie, teatru și călătorii.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0