Eticheta de workaholic a devenit în zilele noastre un deziderat, dar și o formă de mândrie, în același timp. Am ajuns să ne identificăm cu locurile de muncă pe care le avem într-atât, încât nu mai distingem prea clar limita între orele de lucru și cele libere, aspect ce ne poate deteriora și calitatea vieții personale. Aprioric, dacă ar fi să căutăm un vinovat pentru această situație, am spune că angajatorul este cel care pune presiune asupra subordonaților, așternând în atribuțiile acestora din urmă responsabilități ce nu se pot încadra în cele opt ore zilnice de lucru. Drept urmare, așa își fac apariția și orele suplimentare.
Realist vorbind, nu putem arăta cu degetul doar spre angajatori, întrucât pot fi situații în care, din dorința de a ne remarca sau din teama de a nu fi dați la o parte, alegem să lucrăm cu nesaț, ajungând să punem astfel pe primul loc munca și tot ce ține de aceasta.
Problema nu este că alegem să ne dedicăm profesiei, ci tocmai faptul că ne simțim vinovați, atunci când chiar avem nevoie să ne odihnim, ori când suntem bolnavi și ar fi necesar să ne luăm o zi liberă, pentru a ne recupera. Ne proiectăm pe axa timpului și visăm la acel concediu anual, în care ne punem toate speranțele. Credem că în urma acelor zile ne vom întoarce cu bateriile încărcate, însă specialiștii în sănătatea emoțională susțin că nu ar fi suficient doar acel repaus, ci ar fi nevoie să introducem în rutina zilnică crâmpeie de detașare.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Cedăm muncii teritorii din viață
Concediul medical reprezintă acel drept legal, pe care fiecare angajat îl are, atunci când are nevoie de repaus, din cauza unei suferințe. Desigur, pentru a putea beneficia de acest drept, este nevoie să fim consultați, în prealabil, de un medic, care să ne poată evalua starea de sănătate și să ne pună un diagnostic. Însă se întâmplă des să nu avem nevoie de mai multe zile libere, ci doar de câteva ore, în care să ne oferim răgazul de a lua o pauză și a ne asculta corpul.
Să presupunem că ne oferim acest lux, și lipsim o zi de la job. Fără doar și poate, își vor face apariția și sentimentele de vinovăție că am lăsat treaba neterminată (deși superiorii ne-au asigurat că este totul în regulă), ori că ai noștri colegi ar crede că ne-am prefăcut doar pentru a profita de timp liber, iar lista poate continua.
Mergând mai în profunzimea acestui fenomen (ce pare a lua o din ce în ce mai mare amploare), nu pot să nu remarc faptul că pandemia și, implicit, stilul WFH (work from home) a făcut ca timpul de lucru 9-17 să devină mult mai diluat, majoritatea dintre noi fiind disponibili și în afara acestui interval orar (chiar și atunci când starea de sănătate nu este una satisfăcătoare).
Mai mult decât atât, potrivit site-ului psychologytoday.com, acest stil informal de lucru este extrapolat chiar și în cazul persoanelor ce se află în CIC (concediu îngrijire copil), și care ajung să se conecteze cu o lună înainte de a reveni la job, pentru a putea ține pasul cu e-mailurile și noutățile apărute în perioada în care au absentat motivat.
Curioasă de fel, am cerut părerea psihoterapeutului Anca Pavel cu privire la acest cartezianism ce devine omniprezent: „Într-o dependență de muncă nu se ajunge nici întâmplător, nici peste noapte. Hrănim de-a lungul anilor demonul lacom al dependenței, cedându-i din ce în ce mai mult teritoriu din propria viața. Târgul pare pe deplin în avantajul nostru, pentru că, în esență, cedăm teritorii goale, pustiite, pe care nu crește încă nimic util nouă. Senzația de plin pe care ajunge să ne-o dea munca ne farmecă din ce în ce mai mult, și plusăm constant, pentru construirea unui imperiu în deșert.“
Să reconfigurăm traseul
Social media și presiunea de a fi mereu în control, ori la curent cu tot ce se întâmplă în jurul nostru au reușit să ne creeze o anxietate intrinsecă ce nu mai răspunde validărilor externe (de la superiori sau partener de viață). Truismul „Atunci când nu mai poți, mai poți puțin“ devine un slogan pe care îl interiorizăm și îl punem în aplicare, chiar și atunci când suntem la limita de jos a puterii pe care o mai avem. Și putem vedea acest lucru, oriunde am întoarce privirea, chiar și în rândul cunoscuților, care au mereu în lucru proiecte ce nu pot suferi amânare.
℗PUBLICITATE
Un alt trend istovitor este acela prin care ne angajăm în mai multe activități, considerând că așa vom câștiga mai mult financiar (automat ne vom gâdila orgoliul, prin statutul pe care l-am putea obține), fără a lua în calcul și moneda prin care reușim să tranzacționăm aceste facilități, și anume, timpul.
Potrivit psihologilor, este necesar să regândim anumite aspecte și să ne păstrăm un angajamentul sănătos în muncă, pentru a nu ajunge la epuizare sau burnout (care, automat, înseamnă o stare negativă, psihică și fizică).
Iar aici este necesar să știm să introducem în rutina noastră zilnică timpul de recuperare. Prin acest termen, mulți dintre noi (printre care mă număr și eu), înțelegem acel concediu anual, pe care îl planificăm cu minuțiozitate, cu mult timp înainte, însă realitatea ne arată că această recuperare este necesară a fi realizată, în mod cotidian, asemeni unui antrenament.
Astfel, dacă intenționăm să ne facem loc în propria viață și nu prea știm de unde să începem, putem porni prin a citi, din scoarță în scoarță, cartea Mindfulness urban, de Gáspár György, un îndreptar prin care vom observa că a avea o viață cu sens înseamnă a avea o viață cu stres, dar prin practica stării de prezență conștientă putem depăși peste capitolul neplăcut al stresului, aterizând în confortul rezultatelor mult dorite. Mai pe scurt, cartea ne învață (inclusiv prin exerciții aplicate) cum să fim prezenți în cotidianul propriu, fără să renunțăm la sensul și valorile noastre, doar pentru că dăm de greu.
Timpul de recuperare nu este moft, ci necesitate
Poate fi o problemă însăși teama de a sta cu noi înșine, de a ne bucura de propria persoană, aceasta fiind o perioadă de timp pe care noi o catalogăm drept nefuncțională. Sabine Sonnentag (expert preocupat de această temă) a reliefat câteva elemente distincte ale timpului de recuperare, printre acestea enumerând:
- controlul (sau cum alegem să ne petrecem acel timp de recuperare);
- stăpânirea (învățarea ori îmbunătățirea unei abilități pe care o avem);
- detașarea (o decuplare completă de la task-urile jobului);
- precum și relaxarea (efortul mental sau fizic redus la minimum ori chiar absent, cu privire la muncă).
În acest sens, psihologa Anca Pavel completează: „Timp pentru a ne recupera sună bine pentru cei care sunt conștienți că au nevoie de recuperare. Pentru cei dependenți de muncă, e mai degrabă o dureroasă reconectare cu zonele pustii, după ce pauza face ca iluzia să dispară. Rușinea pe care o simțim, ca orice altă emoție, are un mesaj pentru noi. Important este să îl și traducem corect cu limbajul minții. Ne poate fi mai la îndemână explicația că ne este rușine să ne luăm timp pentru a ne recupera, însă, de cele mai multe ori, e ceva mai profund și mai subtil. Emoțional cunoaștem adevărul înainte ca mintea să îl priceapă. Ne putem rușina deseori în fața adevărului pe care îl simțim, în timp ce găsim cu mintea doar explicații la îndemână.“
A ne pune pe primul plan în propria viață reprezintă un preț mult prea scump, pe care, adesea, nu suntem pregătiți să-l plătim. Partea mai puțin bună este că, dacă nu conștientizăm acest aspect, „nota de plată“ va fi achitată prin însăși starea noastră de sănătate (fizică și emoțională), care va avea nevoie de o reabilitare strașnică, ori poate ajunge o daună totală, ce nu va putea fi acoperită cu nicio „poliță de asigurare“.
Specialiștii în sănătatea emoțională ne recomandă să punem accent pe mișcare fizică, timp petrecut cu prietenii, citit, vizionarea programelor favorite, ori pe educația formală sau informală și somn. Toate aceste activități implică un cumul de elemente specifice timpului de recuperare (enumerate mai sus), iar realizate sistematic, ne pot menține nivelul crescut de motivație și productivitate în câmpul muncii. De asemenea, a trăi cu teama de judecată nu este o alegere înțeleaptă, pentru că ne forțează să mergem pe drumul dependenței și al însingurării. Este viața grea? Da, așa este! Putem face ceva în acest sens? Cu siguranță! Mai ales dacă alegem să ne descoperim propriul adevăr și să ne trăim viața conform a ceea ce contează cu adevărat!
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
