fbpx
skip to Main Content

Anotimpurile sunt o parte integrantă a vieții pe Pământ, jucând un rol important în starea de spirit și în conștiința umană. După nopțile lungi, reci și întunecate, a început sezonul pe care majoritatea oamenilor îl așteaptă cu nerăbdare. Asociem vara cu vacanță, bucurie, explorare, aventură, dar și cu temperaturi extreme și cu haine mai puține. Astfel, odată cu înlocuirea garderobei de vară avem tendința de a renunța la parfumurile grele, cu acorduri balsamice, orientale sau gurmande.

De la birou și până la o cină pe malul mării, mai jos ai câțiva factori și idei de parfumuri după care să te orientezi atunci când îți alegi parfumul pentru sezonul cald. 

Parfumuri inspirate de vacanțe

Simțul mirosului este unul dintre cele mai puternice și eficiente pentru a readuce emoții și amintiri, uneori senzația pe care o trăim atunci când simțim un anumit miros fiind mai intensă decât privirea unei fotografii. Multe case de parfumuri au mizat pe ideea de vacanță, ajutându-ne să ne amintim sau poate doar să ne imaginăm cum ar fi să pornim într-o aventură cu o decapotabilă prin stațiunile Coastei de Azur sau să citim o carte pe plaja din Deauville. Pentru aceste experiențe olfactive poți încerca Chanel Paris – Deauville, Acqua di Parma Fico di Amalfi, Louis Vuitton California Dream sau Escale a Portofino de la Christian Dior.

Parfumuri cu note acvatice

Aceste parfumuri se deosebesc prin mirosul sărat-marin, cu un efect proaspăt și energizant. Parfumurile acvatice ne duc instantaneu cu gândul la vacanță, la mare, la ocean, la valuri ce se lovesc de țărm sau la mirosul sărat din aer. Acest tip de parfumuri a devenit foarte popular începând cu anul 1988, după lansarea celebrului Cool Water de la Davidoff, parfum ce este disponibil și în zilele noastre. Alte variante sunt Bvlgari Aqva Atlantiqve, Hermès Un Jardin Sur La Lagune sau Sailing Day de la Maison Martin Margiela.

Parfumuri cu note citrice

Proaspete, luminoase, pline de vitalitate și bucurie, notele citrice sunt favoritele vremii fierbinți, fiind atât de versatile și populare, încât aproape orice persoană a folosit la un moment dat un parfum cu note citrice. Acestea variază de la combinații ușoare și proaspete de lămâie, clementină sau grapefruit și până la combinații complexe, care se duc în zone ușor dulci sau aromatice. Patru variante de parfumuri cu notele citrice predominante sunt Atelier Cologne Clémentine California, Prada Infusion Mandarine, Maison Francis Kurkdjian Petit Matin sau Lankaran Forest de la Maria Candida Gentile.

℗PUBLICITATE



Parfumuri cu note verzi

Imaginează-ți că bei o limonadă cu mentă proaspăt zdrobită, într-o grădină răcoroasă, plină de plante aromatice. În parfumerie, notele verzi evocă prospețimea și vitalitatea naturii. Aceste parfumuri sunt pline de viață, unele având chiar efect aromoterapeutic. Notele verzi au o aroma reminiscentă a frunzelor verzi zdrobite, mentă, castravete, dar probabil cel mai verde miros este cel asociat ierbii proaspăt cosite, această aromă fiind replicată în multe parfumuri. Câteva exemple de parfumuri cu note verzi: Hermès Un Jardin Sur Le Toit, L’Occitane en Provence Herbae sau Guerlain Aqua Allegoria Herba Fresca – un parfum cu note de mentă, ceai verde și lămâie, ce te va duce instant cu gândul la o limonadă rece cu ingrediente proaspete.

Varianta lejeră a parfumului clasic

Dacă îți este greu să renunți la parfumul pe care îl porți în perioada mai rece, poți căuta varianta lui într-o concentrație mai lejeră. De obicei, numele rămâne același, dar se adaugă termeni de tipul eau de cologne, eau legere, eau fraiche, eau d’été, l’eau sau aqua. Această strategie de a scoate noi variante la un parfum clasic este des întâlnită la casele de parfumuri de designer, unele branduri lansând o nouă variantă în fiecare an. Brandurile precum Chanel, Lancôme, Armani, Tom Ford sau Jean Paul Gaultier au, la o parte din parfumurile devenite celebre, și o varianta mai lejeră.

Singura modalitate reală de a spune dacă un parfum este potrivit pentru tine e să îl porți și mai apoi să decizi dacă te simți bine cu el, dar îți recomandăm să iei în calcul perioada din zi, temperatura, unde îl porți, dozajul, longevitatea și notele parfumului respectiv. Zile plăcute și parfumate să avem!

Pagina de Psihologie

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Back To Top
Caută