„Da’ ce motiv ai să-ți fie frică? Nu e nevoie, n-ai de ce!“. O, da, mulțumesc, frumos, m-ai vindecat! Nici nu îmi mai tremură stomacul, nici nu mai fac scenarii apocaliptice, nici nu vizualizez cum toată lumea mi se dărâmă, pentru simplul motiv că mi-ai spus că n-are de ce să-mi fie frică. Există oameni care nu au trăit, niciodată, nici măcar un moment de anxietate. Ei sunt cei care o să-ți dea replica de mai sus.
Mai sunt și cei care, dacă l-au trăit, l-au pus pe seama a ce au mâncat cu o seară înainte, pe faptul că jumătatea n-a dus gunoiul și să vezi ce pățește când se-ntoarce sau pe bormașina vecinului. Și l-au ignorat. Pentru că a fost doar un moment.
Ei, când momentul ăsta se transformă în sute de momente minuscule, unul după celălalt, nu mai poți ignora. Te epuizează. Te face să te îndoiești de realitate. Te face să crezi că nimeni și nimic nu te poate nici ajuta, nici salva.
Și aici ai două opțiuni: ori te cufunzi mai mult, ori cauți ajutor. De preferat ar fi să fie cea de a doua variantă. Pentru că, fără un minimum de ajutor, ori e mult prea greu, ori e imposibil, dacă nu să scapi de tot de ea, măcar să-ți minimizezi anxietatea.
Frica poate fi controlată
Pentru sinceritate maximă, nu există o rețetă universală. Cu asta în minte trebuie să pornești. Că ce s-a mulat pe cineva nu e, musai, valabil și pentru tine. Sau nu în momentul ăla. Sau nu în ordinea aia. Că trebuie să încerci să vezi ce merge pe persoana ta. Și că, cel mai important, trebuie să vrei.
℗PUBLICITATE
Cu asta începe totul: să vrei să fii bine. Să vrei să scapi. Să vrei să respiri normal, din nou. Pur și simplu, să vrei. Restul vine de la sine.
Da, știu, e greu să te ridici de pe canapea sau să ieși de sub pătură. Acolo e zona în care te simți în siguranță. Unde anxietatea e mai mică. Unde te simți cât de cât confortabil. Să lași canapeaua sau pătura e pasul cel mai greu. Să tragi de tine să începi de undeva. Să faci un mix de soluții pe care le-ai auzit la alții, pentru a-ți crea propria rețetă.
- Să vorbești. Mult. Despre tine. Despre ce simți. Despre dulci nimicuri care te-au făcut, cândva, să fii fericit. Pentru că ai impresia că oamenilor nu le pasă. Sau ți-e teamă să nu deranjezi. Sincer? Nu contează. Ia lumea la rând. Unii nu te vor băga în seamă. Alții se vor hrăni cu frica ta. Dar vor fi și cei care vor fi interesați sincer și vor încerca, pe cât posibil, să te ridice. Să te asculte atent și să fie acolo pentru tine.
- După vorbit, trage de tine să faci și altceva. Chit că e măcar să dai cu aspiratorul și să te duci să-ți cumperi o pâine. A doua zi o să faci mai mult. A treia zi, mai mult. Și tot așa, până când o să vezi că făcutul ăsta constant ți-a mai redus oleacă din anxietate. Nu îndeajuns, dar câtuși de puțin.
- Plimbă-te. Aleargă. Fă abdomene. Orice, orice îți pune sângele în mișcare. Numai nu da cu pumnul în perete, că-ți spun eu sigur că e mai tare decât tine, și numai la Urgențe cu pumnul umflat nu ai chef să ajungi. Crede-mă pe cuvânt.
- Țipă-ți durerea. Dacă nu-ți stă-n fire să fii atât de vocal, scrie-ți durerea. De câte ori e nevoie, până îi scade din intensitate. O să scadă. Nu peste noapte, dar o să scadă.
- Desenează. Colorează. Croșetează. Pune parchet. Dă cu var. Caută grupuri de suport. Citește. Ascultă oameni. Ieși la o bere. Disperă-ți prietenii cu vorbe. Meditează. Lasă-te să plângi. Consumă baxuri de șervețele și trezește-te, a doua zi dimineață, cu ochi de melc. Nu e foarte „ortodox“ să zic asta, dar și-o mahmureală te poate ajuta, atât timp cât nu devine obișnuință. Gătește. Ia suplimente. Du-te la munte sau la mare. Nu te mai critica. Începe să vorbești frumos cu și despre tine. Încearcă, doar încearcă să găsești lucruri pentru care ești recunoscător, fie și numai pentru că te-ai dat jos din pat, dimineața.
Știu. E greu. Nu, e al naibii de greu, mai ales la început, când simți că nu ai nici chef, nici putere să faci măcar jumătate din toate astea. Dar, ușor-ușor, o să vezi că anxietatea aia începe să se diminueze. Nu să dispară total, dar măcar să nu te mai paralizeze. Să-ți dea voie să faci mai mult, din ce în ce mai mult.
Pentru că nu, nu pot spune: „N-are de ce să-ți fie frică“. Dar pot spune că frica poate fi controlată. Atât timp cât vrei și tragi de tine să n-o mai lași să te controleze.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
