fbpx
skip to Main Content
„Cum Ar Fi Fost, Dacă…?“ și Fantoma Indeciziilor Noastre

Ne construim povestea cu fiecare mică decizie luată, iar alte decizii neluate devin fantomele care ne urmăresc, fiindcă… ceva ar fi putut fi, dar nu a fost. Așa ajungem de multe ori să ne întrebăm: „Cum ar fi fost, dacă…? Dar, oare, dacă aș fi făcut altfel?“ Și multe alte variațiuni ale acestor întrebări.

Îmi amintesc de un moment de prin 2002, când dansam într-un ansamblu de dansuri populare și mergeam la un festival. Eram într-un autocar plin de copii și adolescenți gălăgioși și, la multe dintre opriri, alegeam să nu cobor, pentru că mă înspăimânta mirosul din interiorul mașinii după ce luam câte o gură de aer proaspăt. Era mare forfotă și hărmălaie, se spuneau bancuri, se auzeau râsete și cântece pe fundal, iar la două rânduri în fața mea, stătea sprijinit de cotiera scaunului un băiat brunet cu ochii aproape negri și cu un maiou portocaliu. De fiecare dată când mă uitam la el, îmi surâdea cu un zâmbet larg și cald. Era dintr-o generație mai mică decât mine, iar mie îmi plăcea să am o atitudine inabordabilă. Însă el nu a renunțat nici măcar o dată să îmi zâmbească. Era mereu prezent acolo, din dorința de a-mi spune că mă place – fără să facă mai mult de atât. Apoi, la un moment dat, i-am zâmbit înapoi și am ales ca, la petrecerea dintr-una dintre seri, să pierd un pariu și să trebuiască să îl conving să mă sărute. Ulterior, m-am întrebat cum ar fi fost, dacă nu i-aș fi zâmbit și eu sau dacă nu aș fi ales să pierd pariul și dacă nu aș fi ținut morțiș să respect „pedeapsa“ primită după ce-am pierdut rămășagul. Am avut, de-a lungul timpului, ocazia să aflu cum ar fi fost să nu fi luat alte decizii. Și mereu am preferat să-mi reamintesc de zâmbetul blând și ochii aproape negri.

Această versiune a poveștii este un fel de fantomă a vieții mele, așa cum există multe în lume. Dacă nu aș fi ales să îl conving pe băiat să mă sărute (sper că nu i-a fost tare greu!), familia noastră ar fi fost o fantomă acum. Și așa e construit întregul nostru bagaj. Din decizii luate și decizii neluate – care, într-o formă sau alta, călătoresc cu noi în timp. Uneori, apare întrebarea: „Oare, cum ar fi fost, dacă…?“ Simplul fapt că ne punem această întrebare înseamnă că un „altfel“ călătorește cu noi. Și nu știm cum ar fi fost – și nici dacă ar fi fost mai bine. Dar ce știu eu acum este că… strânsoarea mâinii soțului meu, Ana dansând balet în livingul casei și eu citind o carte pe fotoliul din bibliotecă sunt lucrurile pe care le am acum și care mă bucură (neînsemnând că au venit ușor sau că drumul a fost drept).

Prin același proces trecem în relație cu multe contexte ale vieții noastre personale sau profesionale. Aceste „cum ar fi fost, dacă…“, aceste fantome ale vieții noastre, se ascund mereu în spatele vieții reale. Dacă n-ar fi fost acea zi de vară, în acel autocar plin de copii și adolescenți, dacă n-ar fi fost zâmbetul și ochii aproape negri, apoi acel pariu… După o astfel de reflecție, ajung să-mi dau seama că sunt mulțumită cu viața mea de acum. Sunt mulțumită că, din acest nemărginit șir de zile neasemuite între ele, niciuna nu este viața mea fantomă, ci este chiar cea pe care o trăiesc.

℗PUBLICITATE


Vă invit să vă priviți deciziile neluate ca pe niște fantome ale vieții voastre. Ele călătoresc cu voi, dar e important să rămână undeva sub suprafață. Viața pe care o trăim acum este ceea ce am știut să facem cel mai bine în trecut. Este binele pe care l-am putut construi atunci – și orice altceva nu e decât o umbră (care nu ne mai poate face rău, pentru că, la fel ca orice altă umbră, ea nu are forță, ci poate, cel mult, să ne arate că există).

Sper că așa vă veți încheia și voi acest an: cu nostalgie, și nu cu regrete; cu pace sufletească, și nu cu iluzii deșarte. Pentru că, uneori, viața ne scoate – la numai două scaune distanță – o alternativă mai bună decât oricare alta. Și bine-ar fi să învățăm să ne și bucurăm de asta!

Raluca Anton

Raluca Anton este doctor în psihologie, psihoterapeut specialist și supervizor în psihoterapii. Are o vastă experiență în terapia individuală a problemelor emoționale ale adulților, dar și în psihoterapia de familie. De-a lungul anilor, a susținut diverse proiecte prin care a promovat în rândurile publicului larg psihologia validată științific, unul dintre aceste proiecte fiind emisiunea „Jurnal de Psiholog“.

Close search

Coș

Back To Top
×Close search
Caută