Adolescența este o perioadă de dezvoltare caracterizată prin schimbări care apar în regiuni ale creierului implicate în generarea și reglarea emoțiilor, procesarea recompenselor și funcționarea socială. Aceste schimbări au impact asupra dezvoltării abilităților socio-emoționale și a apariției comportamentelor de risc. Din punct de vedere psihologic, adolescența este o perioadă de dezvoltarea decisivă pentru formarea identității, a motivației și abilităților importante pentru succesul în viață, dar și o perioadă sensibilă pentru apariția adicțiilor și a tulburărilor emoționale cum ar fi anxietatea și depresia.
În cadrul studiului, care are lor în perioada 8 – 14 mai, adolescenții își vor instala o aplicație care studiază comportamentul uman. Timp de o săptămână vor primi zilnic 6 notificări între orele 10 a.m. și 10 p.m. Împreună cu aceste notificări va fi livrat un chestionar, a cărui completare durează maxim 2 minute. Întrebările din chestionar sunt legate de emoțiile trăite în ultima oră, intensitatea lor, contextul în care au apărut și strategiile de reglare emoțională care le-au folosit.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Înțelegerea felului în care adolescenții resimt emoțiile și le controlează în viața de zi cu zi ne va ajuta să descriem particularitățile de dezvoltare ale acestei perioade și, pe termen mai lung, să dezvoltăm o intervenție psihologică pentru optimizarea reglării emoționale și prevenirea problemelor emoționale.
Această cercetare este organizată de Laboratorul de Neuroștiințe Cognitive, Departamentul de Psihologie, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea Babeș-Bolyai în colaborare cu Centrul Internațional de Cercetare și Educație în Tehnologii Inovativ Creative. Studiul este organizat de către psiholog drd. Alexandra Huh sub coordonarea științifică a prof. dr. Andrei C. Miu.
Pentru înscriere puteți accesa acest link. Înscrierea se poate face până pe 5 mai.