Să analizăm două stadii cruciale în dezvoltarea copilului: copilăria timpurie și adolescența. Undeva între vârstele de patru și șase ani, copilul simte o legătură și o atracție specială față de părintele său de sex opus. De fapt, acest fenomen este atât de universal, încât grecii antici au portretizat consecințele nefericite ale acestei dileme nerezolvate în piesele de teatru Oedip rege și Electra. (Bineînțeles, în prezent, cu noile tipuri de familie, combinate, și cu cupluri de același sex, aceste stadii pot arăta diferit.)
Sexualitatea care se conturează
Fetele, în special în jurul vârstei de cinci ani, se îndrăgostesc de obicei de tatăl lor, iar băieții de mama lor. Acesta este un stadiu normal, sănătos de dezvoltare. Copiii de vârsta aceasta „flirtează“ cu părintele de sex opus. Acesta nu este un flirt în sensul adult, sexual, ci mai degrabă o exersare necesară a negocierii acestui obiectiv de dezvoltare. Cu alte cuvinte, tipurile de comportamente care vor forma ulterior repertoriul adolescentului, flirturile cu prietenii, sunt mai întâi scoase la lumină și testate acasă, locul care se presupune a fi un loc sigur. Acesta este momentul când fetițele le spun taților lor: „Te iubesc, tati; vreau să mă căsătoresc cu tine și să am un copil cu tine când voi fi mare.“
La această vârstă delicată, vulnerabilă, ceea ce trebuie făcut pentru a favoriza o dezvoltare sănătoasă este ca tatăl să spună cu blândețe (și să creadă) ceva precum: „Te iubesc și eu, draga mea, dar tati e căsătorit cu mami. Când vei fi mare, poți să te căsătorești cu cineva special, doar al tău, și, dacă vrei, poți avea copii cu el. Dar sunt fericit că ești fetița mea și eu voi rămâne mereu tăticul tău.“
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
În schimb, de multe ori, abordarea copilului poate fi prost gestionată prin interpretarea greșită a acestui comportament „de exersare“ complet inocent. În loc ca părintele să-și ajute copilul cu sexualitatea sa abia conturată, răspunsul poate să ducă, mai degrabă, spre cel al unui iubit, încurajând prin tonul vocii, acțiuni sau cuvinte relația lor „specială“. De exemplu, un flirt ludic precum: „Da, prințesica mea, eu voi fi mereu prințul tău – dar să rămână secretul nostru!“ poate avea drept rezultat și alte reacții ciudate și inadecvate. Acest comportament de curtare este adesea resimțit drept copleșitor de către copil și poate fi înspăimântător și pentru părinte. Teama aceasta poate duce la suprimarea atingerilor și afecțiunii adecvate, atât de necesare pentru maturizarea emoțională.
Limitele clar definite dintre generații sunt vitale pentru o dezvoltare sexuală sănătoasă
Părinții trebuie să fie adulții, nu prietenii, copiilor lor. Adesea aceste limite sunt slab definite la adulții care au fost ei înșiși traumatizați sexual în copilărie. Dacă te lupți cu aceste probleme, apelează la ajutor pentru fortificarea propriilor tale limite pentru a putea exemplifica limitele sănătoase și, astfel, a transmite o sexualitate sănătoasă noii generații. Copiii ar trebui să piardă, nu să câștige, această luptă oedipiană, părinții îndrumându-i cu blândețe către acceptarea realității, nu a fanteziei. Poate copiilor nu le place să renunțe la aceste iluzii romantice, dar asta trebuie să facă! Este mai bine să accepte această dezamăgire ca preșcolari, decât să crească devenind niște naivi romantici, care caută parteneri indisponibili sau mai rău.
În plus, dacă aceste lecții nu sunt învățate de timpuriu, este probabil să apară o ruptură bruscă în relația părinte-copil în următorul stadiu important de dezvoltare – adolescența. În această perioadă, părintele are de-a face cu o tânără înfloritoare sau cu un tânăr încântător, care arată ca soția ori soțul său, când se îndrăgostise de el sau de ea, cu ani în urmă – sau poate chiar mai frumoasă sau mai arătos! Dacă părinții nu se simt confortabil cu propria lor sexualitate și nu există un erotism pasional între ei, această atracție bruscă față de adolescenta sau adolescentul lor poate duce la așa numita panică de incest. Mai ales în cazul relațiilor tată-fiică, tatăl poate fi atras de copila lui într-un mod în care posibilitatea transpunerii în fapt pare reală și amenințătoare.
De teamă să nu se întâmple acest lucru, tatăl poate, în mod conștient sau inconștient, să își retragă brusc afecțiunea fizică, devenind distant și rece . În această situație tipică, fiica se simte nu doar abandonată, ci și respinsă din cauza noii și fragilei ei sexualități și a formării sentimentului ei de sine. Din păcate, atât de adesea adolescentele „pierd“ afecțiunea tatălui lor tocmai când au cel mai mult nevoie de aceasta.
Și apoi mai există și posibilitatea ca, la diferite vârste, tatăl chiar să se fi comportat într-un mod sexual cu fiica sa. Poate a atins-o într-un mod neadecvat sau a sărutat-o pe gură într-un mod mai adult. (În familiile cu părinți vitregi, această vulnerabilitate este și mai crescută.) Acest lucru poate i-a înspăimântat atât pe tată, cât și pe fiică. Și, în mod tragic, în unele cazuri se merge și mai departe.
Cum pot fi gestionate aceste ciudate, dar obișnuite sentimente sexuale?
Dacă nu dorim nici să ne retragem afecțiunea, nici să reprimăm aceste sentimente „inimaginabile“, care sunt opțiunile? Reprimate, aceste puternice energii se pot acumula ca presiunea dintr-un vulcan – doar pentru a fi simțite pe ascuns, ca o tensiune, în cadrul dinamicii familiei. Acest curent mocnit disfuncțional poate duce la adicții și probleme de sănătate, inclusiv la tulburări alimentare. Transpuse în fapt în moduri sexuale, aceste conflicte devin pervertite, ducând la frigiditate, impotență și promiscuitate.
Niciuna dintre alegerile de mai sus nu este dezirabilă pentru o funcționare sănătoasă. Să analizăm o a treia opțiune, una reconfortantă, folosind experiența somatică (simțul simțit – „felt-sense“). Cu sinceritate, în loc de negare și reprimare, însoțită de compasiune, chiar poți regla aceste forțe. În primul rând, atunci când apar aceste senzații sexuale, observă-le așa cum sunt și încearcă să le accepți într-un mod lipsit de rușinare, ca parte a unei experiențe umane împărtășite, dacă nu chiar universale. Apoi, permite acestor senzații să circule prin tine ca valuri de energie pură. Această energie este ulterior eliberată prin activități creative sau transferată către un partener adecvat. Conflictele acestea pot fi rezolvate în acest mod transformator, într-un timp surprinzător de scurt.
Extras din cartea Trauma prin ochii copilului, disponibilă cu reducere în librăria ta online de la Pagina de Psihologie.
Citește și: