Nu este nevoie de un guru parental, un sfânt sau, slavă Domnului, un doctorat în psihologie ca să crești un copil să ajungă adult sănătos și fericit. Psihiatrul de copii, cercetătorul, scriitorul și psihanalistul Donald Winnicott a subliniat adesea această idee în scrierile sale pe parcursul a 40 de ani.
Astăzi recunoaștem că tații au o importanță egală în dezvoltarea unui copil, dar semnificația observațiilor lui Winnicott despre maternitate rămâne în esență aceeași: există o cantitate minimală de conexiune emoțională parentală, empatie și atenție continuă necesare pentru a alimenta creșterea și dezvoltarea copilului, astfel încât acesta să devină un adult sănătos și conectat din punct de vedere emoțional. Dacă primește mai puțin, copilul devine un adult care se luptă din punct de vedere emoțional – are succes în exterior, poate, dar este gol, îi lipsește ceva în interior, ceva ce lumea nu poate vedea.
Emoțiile și atașamentul părinte-copil
Importanța emoțiilor în educația parentală sănătoasă este cel mai bine înțeleasă prin teoria atașamentului. Teoria atașamentului descrie modul în care nevoile noastre emoționale de siguranță și conexiune sunt satisfăcute de părinții noștri încă din fragedă pruncie. Multe moduri de a privi comportamentul uman s‐au dezvoltat din teoria atașamentului, dar majoritatea își datorează ideile teoreticianului inițial al atașamentului, psihiatrul John Bowlby.
Modul în care a înțeles acesta legătura părinte‐copil provine din mii de ore de observare a părinților și copiilor, începând cu mamele și sugarii. Teoria lui sugerează, pur și simplu, că, atunci când un părinte recunoaște în mod eficient și satisface nevoile emoționale ale copilului său în copilărie, se formează și se menține un „atașament sigur“.
Acest atașament primordial formează baza unei imagini de sine pozitive și a unui sentiment de bunăstare generală de‐a lungul copilăriei și până la vârsta adultă.
℗PUBLICITATE
Abilitățile-cheie pentru a evita neglijarea emoțională
Privind sănătatea emoțională prin prisma teoriei atașamentului, putem identifica trei abilități emoționale esențiale la părinți:
- Părintele simte o legătură emoțională cu copilul.
- Părintele acordă atenție copilului și îl vede ca fiind o persoană unică și separată, mai degrabă decât, să zicem, o extensie a sa, o proprietate sau o povară.
- Folosind acea conexiune emoțională și acordând atenție, părintele răspunde în mod competent la nevoia emoțională a copilului.
Deși aceste abilități sună simplu, în combinație sunt un instrument puternic, care ajută copilul să învețe și să‐și gestioneze propria natură și care creează o legătură emoțională sigură, menită să‐l ducă pe copil până la vârsta adultă, astfel încât să poată înfrunta lumea cu sănătatea emoțională necesară pentru o maturitate fericită.
Pe scurt, atunci când părinții sunt atenți la natura emoțională unică a copiilor lor, ei cresc adulți puternici din punct de vedere emoțional. Unii părinți sunt capabili să facă acest lucru intuitiv, dar alții pot deprinde aceste abilități. Oricum ar fi, copilul nu va fi neglijat.
Extras din cartea Drama neglijării emoționale din copilărie, semnată de Jonice Webb și disponibilă cu reducere în librăria online.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
