Cum decodificăm comunicarea nonverbală. Semne subtile ce uneori trădează

„Omulețul rămase în loc, uitându-se la noi cu priviri pe jumătate speriate, pe jumătate optimiste, ca un om care nu e sigur dacă e pe punctul de a câștiga ceva sau dacă îl paște o catastrofă. Apoi a urcat în trăsură și în jumătate de oră eram înapoi în Baker Street. Nimeni nu a vorbit cât a ținut drumul, nu s-a auzit decât respirația subțire și ascuțită a noului nostru tovarăș, iar felul în care își frângea mâinile întruna vădea starea tensionată în care se afla.“ — Arthur Conan Doyle, Aventurile lui Sherlock Holmes

Ne trăim viața încercând să purtăm permanent o mască a invincibilității, știind că vom fi judecați dacă vom spune sau vom arăta în vreun mod o stare de neliniște sau de anxietate. Tulburările de acest fel încă mai reprezintă un subiect tabu, existând adânc înrădăcinată în conștiința noastră colectivă ideea conform căreia un astfel de comportament ne face să fim oameni slabi, care, de obicei, nu inspiră încredere, iar ceilalți, conform teoriei evoluționiste, ne vor evita. Totuși, printr-o ironie fină facilitată de creierul nostru, cu cât încercăm mai mult să ascundem aceste trăiri, cu atât corpul nostru va încerca tot mai tare să le exteriorizeze prin intermediul comunicării nonverbale. 

Importanța acestui tip de comunicare o cunoaștem cu toții, există studii ce afirmă că în jur de 90% din comunicarea noastră zilnică are loc mai degrabă prin intermediul corpului, decât al cuvintelor, și chiar dacă nu cunoaștem cu exactitate acest procent, putem afirma, cu siguranță, că limbajul nonverbal joacă un rol crucial în interacțiunile noastre zilnice, chiar dacă uneori nici măcar nu lăsăm ca această realitate să pătrundă în spațiul conștiinței noastre. 

Există 3 elemente de care ar trebui să ținem cont 

Fără să intrăm în detalii legate de fiecare gest în parte (ar dura mult prea mult), atunci când vine vorba de ceea ce putem numi „ABC-ul comunicării nonverbale“, trebuie să reținem că există, la modul general, 3 categorii de gesturi pe care fiecare le face dintre noi. 

Conform lui Ekman și Friesen (1969) acestea sunt:

1. Emblemele – gesturi ce au un înțeles bine determinat în spațiul cultural în care trăiește individul. Acestea sunt învățate și ajungem să le interiorizăm, de multe ori în mod inconștient.

Exemplu: punem degetul la gură atunci când vrem ca o persoană să facă liniște sau ridicăm din umeri atunci când nu știm un anumit lucru.

2. Ilustratorii – mișcări ce însoțesc comunicarea și deseori o animă. De cele mai multe ori, acestea au legătură directă cu ceea ce comunică persona și scot în evidență importanța acelei idei. 

Exemplu: în arena politică, politicienii folosesc degetul arătător pentru a sublinia o idee; sau, din furie și frustrare, strâng pumnul și îl folosesc ca un ciocan.

 Efron indică 7 categorii de ilustratori:

℗PUBLICITATE

---

---

• Bastoanele – pentru a sublinia o anumită idee, persoana pare că bate un tempo atunci când vorbește.
• Pictografele – deseori când descriem un obiect sau o acțiune, desenăm acel lucru în aer.
• Ideografele – asemănătoare, dacă descriem un drum de urmat folosind mâna.
• Deictice – arătăm spre un anumit obiect.
• Kinestezice – prezentăm o mișcare a corpului. 
• Spațiale – de exemplu, când indicăm relația dintre anumite obiecte. 
• Mișcări ritmice. 

3. Manipulatorii – atunci când o parte a corpului o atinge pe cealaltă, de exemplu ne frecăm mâinile între ele, ne atingem cotul. Inițial, au fost numite gesturi de adaptare și, de regulă, apar atunci când suntem anxioși, având scopul de a ne calma.

Mai multe despre manipulatori

În mod evident, atunci când vorbim despre anxietate, trebuie să ne concentrăm pe ultima categorie de gesturi, manipulatorii. Așa cum am spus, aceste gesturi le realizăm deseori asupra noastră, atunci când o parte a corpului o atinge pe cealaltă (poate să fie o mângâiere, o ciupitură, mușcatul degetului, scărpinatul și așa mai departe). Cu siguranță, fiecare dintre noi are în repertoriul său comportamental astfel de gesturi, care, conform lui Ekman, au rolul de a ne calma atunci când ne aflăm în anumite situații ce ne induc o stare de disconfort sau de anxietate căreia nu îi putem face față. 

Dacă ne-am opri din fuga noastră zilnică și am privi atent chiar și doar 10 minute, sunt convins că am putea observa aceste gesturi peste tot în jurul nostru. Iar dacă ne-am apropia de o astfel de persoană, în majoritatea cazurilor, ele fie s-ar intensifica și ar deveni tot mai variate, fie persoana ar fi atât de copleșită de emoții, încât ar trece în cealaltă extremă și ar rămâne nemișcată. Ekman spunea și că, în cazul în care în acel moment am întreba-o pe persoana respectivă dacă e conștientă de gestul făcut, în majoritatea cazurilor ea îl va putea descrie (deci nu e în totalitate inconștient), dar va spune că nu se concentra pe acesta și că era totul foarte natural și normal pentru el. Aceste gesturi pot apărea și prin intermediul mecanismului de condiționare, adică atunci când suntem într-o situație socială ce ne provoacă anxietate și ne frecăm mâinile pentru a ne calma, deci pe viitor, de fiecare dată când vom fi într-o împrejurare asemănătoare, vom știi că acel gest ne calmează și îl vom asocia cu reducerea anxietății.

O altă explicație, oferită de Peter Collet, pornește de la o premisă psihanalitică, dacă putem spune așa. El afirmă că unele gesturi, precum mângâierea părului, de exemplu, au scopul de a-i aduce aminte persoanei de perioada din copilărie în care, atunci când era mângâiată de mamă, se liniștea și îi trecea temerea. Așadar, acest gesturi au rolul de a ne face să progresăm. 

Alte gesturi de calmare

Pe lângă manipulatori, există și alți indicatori ce ne pot spune că o persoană este anxioasă:

• Agitația psihomotorie – persoanele care, atunci când stau jos, dau impresia că nu își găsesc deloc locul. De asemenea, deseori gesturile lor nu sunt precise, deoarece au tendința de a efectua mișcările foarte rapid, cumva dorind să termine cât mai repede acea mișcare, pentru a putea reveni la zona lor de confort.
• Clipitul – studiile arată că, odată ce devenim mai anxioși sau mai temători, rata clipitului devine tot mai accelerată.
• Uscarea gurii – inițial, considerat un indicator al minciunii, uscarea gurii e un fenomen fiziologic ce se produce atunci când trecem printr-o stare de anxietate, deoarece activitatea glandelor salivare e deficitară în acel moment. 
• Înghițitul – are legătură cu fenomenul prezentat mai sus, atunci când avem gura uscată, deseori avem tendința să înghițim mai des.
• Băgarea unui obiect în gură – acest gest are legătură oarecum cu manipulatorii și cu tendința de a ne roade unghiile când suntem nervoși, dar uneori personale se folosesc și de anumite obiecte (țigările sau, poate, acel pix ros la un capăt, pentru a se liniști).
• Tremurul vocii sau greșelile de vorbire – deseori, vocea noastră și ritmul în care vorbim se schimbă atunci când suntem anxioși și, de asemenea, facem mai multe greșeli de vorbire sau de pronunțare a cuvintelor, decât de obicei. 

Problema cu indicatorii anxietății

Cea mai mare capcană, în care, din păcate, cad uneori și experții din domeniul psihologiei, este cea a confundării indicatorilor anxietății cu aceia ai minciunii. Nu există niciun studiu care să confirme această ipoteză, din contră, toate cercetările arată că minciuna poate fi detectată mai degrabă la noroc, prin intermediul comunicării verbale și a contradicțiilor dintre declarații, aceștia fiind principalii factori de care ar trebui să ținem cont. 

Totuși, nu putem fi ignoranți, e logic ca mintea noastră să realizeze conexiunea între minciună și anxietate, pentru că, da, unii indivizi devin mult mai agitați atunci când mint, dar nu putem ști asta, nu avem cum. Tocmai de aceea ar trebui să ne oprim la indicatorii anxietății și să explorăm acel subiect, până când putem ajunge la o concluzie certă cu privire la sinceritatea persoanei.

De ce este important să știm toate acestea

Indiferent de vârstă, naționalitate, sex, religie, loc de muncă, cu toții suntem animale sociale. Trăim într-o comunitate și suntem „asaltați“ din toate părțile de informații, atât prin intermediul cuvintelor, dar mai ales prin intermediul gesturilor. Vorbele pot fi false, dar comportamentul nu, tocmai de aceea cunoașterea unor semne subtile ce uneori trădează o teamă pe care cel din fața noastră încearcă să o ascundă stă la baza înțelegerii profunde și adevărate a complexității umane.

Dacă știm când o persoană e anxioasă, putem să o ajutăm, putem să ne „calibrăm“ comportamentul în funcție de semnalele transmise de ea, putem observa că am atins un subiect sensibil și dacă e nevoie să-l explorăm cu atenție. Dar, cel mai important, putem construi relații cu adevărat sănătoase, bazate pe o conexiune ce trece dincolo de armura pe care o afișăm în public din teama de a fi judecați.