Skip to content

Pleonasmul „nou început“ este acceptat tacit în limbajul nostru uzual. Cu fiecare început de an sau orice proiect nou pe care-l punem pe roate, simțim să ne poziționăm evolutiv, în speranța că ceea ce vine va fi mai bun decât ceea ce a fost. 

A început un an cu speranță și încredere (sperăm), dar cu reminiscențe puternice. Începuturile or fi noi, dar vechile trăiri fac parte din noi și-și pun amprenta asupra noastră pe termen mai lung. Nu știm cum o să fie, ce o să se întâmple cu exactitate și în cât timp, când o să reintrăm în normalitate și în tot ceea ce era odinioară cunoscut.

Încă suntem suficient de închistați în anumite privințe. Încă ne apasă și ne macină prezența virusului. Contextul mondial încă nu e ieșit din ceață, dar, cumva, vizibilitatea e un pic mai mare: și pentru că ne-am mai obișnuit cu ideea, și pentru că mulți dintre noi am trecut cu bine peste boală, și pentru că a început campania de vaccinare, și pentru că, ușor, se mai flexibilizează restricțiile, și pentru că încercăm să ne setăm mintea pozitiv (odată cu rezoluțiile făcute pentru noul an, dar și de fiecare dată când ne adunăm curajul pentru a ne implica în activități noi). 

ABONARE NEWSLETTER


Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.


Cum ne păstrăm speranța?

Pe premisa că „speranța moare ultima“, e util să încercăm să ne uităm și la partea plină a paharului și să căutăm aspectele pozitive în tot ceea ce trăim (sau, cel puțin, așa ar fi bine). 

Atunci când vine vorba despre speranță, oamenii cred că aceasta e o emoție, dar studiile recente ne arată că speranța este un proces cognitiv compus din trei pași: 

  1. Ce îmi propun să fac? 
  2. Care este calea prin care pot obține ceea ce mi-am propus?
  3. Cât de multă încredere am în șansele mele de succes?

Așadar, mereu putem aplica acești pași atunci când intenționăm să ne urnim pentru a ne implica în noi activități. Primul lucru este să avem un scop, apoi să ne construim un plan și, nu în cele din urmă, să avem încredere în faptul că ne vom descurca. Acest ultim pas este la fel de important ca primii doi: atitudinea contează atât în planificare, cât mai ales în conturarea obiectivelor. Iar blocajele sau obstacolele sunt mult mai ușor de depășit dacă trăim cu credința că suntem meniți să rezolvăm probleme, după cum spune și colegul meu, Gáspár György, în cartea Mindfulness urban.

℗PUBLICITATE



Convingerile ne pot fi aliați de nădejde, dar și dușmani aprigi. De felul în care ne setăm mintea depinde și starea noastră generală.

Gestionarea emoțiilor neplăcute, care apar în mod inevitabil, și cum ținem cont de nevoile noastre de bază

Din punct de vedere emoțional, cele trei nevoi psihologice de bază ale ființei umane, care duc la instalarea stării de bine, sunt nevoia de conectare, nevoia de competență și nevoia de control. Toate trei au fost puternic afectate în anul care a trecut. Din cauza izolării, nu ne-am conectat suficient cu ceilalți, motiv pentru care poate ne-a fost mai greu să ne conectăm și la noi înșine. Prin prisma schimbărilor, nu ne-am simțit prea competenți nici în viața profesională, nici în cea personală. Iar în control ne-am simțit cu atât mai puțin – „necunoscut“, „impredictibil“, „incert“, „instabil“ fiind noțiunile cele mai pregnante. 

Cum facem, totuși, față anxietăților, plecând de la cele trei nevoi psihologice de bază?

  • Pentru a satisface nevoia de conectare – care reprezintă, de fapt, nevoia de relaționare ce are la bază nevoia de a iubi și de a fi iubit necondiționat, de a primi și de a dărui, de a aparține, de a contribui, de a fi respectat și valorizat – este necesar să ne mobilizăm și să încercăm să ne conectăm la oamenii importanți din jurul nostru, adaptându-ne condițiilor actuale. Da, e mai emoțional și emoționant când e „în carne și oase“, dar decât deloc… La nivel de simțuri, auditivul și vizualul odată activate, chiar și în lipsa tactilului și olfactivului, produc calmarea sistemului limbic („casa“ emoțiilor umane). Să ne vedem și să ne auzim on-line, citind, involuntar, și limbajul non-verbal și para-verbal al interlocutorului, reprezintă un mare plus. Un zâmbet adesea face cât 1000 de cuvinte. Întâlnindu-ne în grupuri (mai mici în prezent), ne încărcăm rezervoarele. Stând cu familia și petrecând timpul care înainte niciodată nu era suficient (noi fiind într-o alergătură și într-o vâltoare continuă), se produce conectarea atât de necesară omului. Nu e ușor sau nu mai e la fel de ușor, dar totuși e semnificativ. Iubirea se simte și în lipsă. Primim și oferim cu fiecare interacțiune. Aparținem și de la distanță. Dacă înțelegem rațional și emoțional că este vorba doar despre o perioadă de timp, sigur nu o să mai fie la fel de greu.
  • Pentru a satisface nevoia de competență – care reprezintă nevoia de capabilitate (eu știu, eu pot, eu vreau), de a ne simți în stare, de a ne dezvolta, de a crește, de a evolua – e nevoie să ne mobilizăm activ. Multora dintre noi ni s-a activat anxietatea în zona de performanță, care încă se menține în multe contexte, pentru că a trebuit să ne adaptăm unui alt fel de a trăi și de a activa, atât acasă, cât și la muncă. Poate că, odată cu noul an, putem veni cu ceva nou. Validându-ne unii pe alții, apreciindu-ne, manifestând respect, încurajându-ne, putem contribui la instalarea sau creșterea stării de bine personale și a celor din jur. Nevoia de competență, ca oricare alta, are în spate mai multe frici. De la frica de a nu fi suficient de bun, până la frica de respingere. De la frica de a pierde respectul, până la frica de a eșua. O să ne simțim ușurați să vorbim despre ele, să le punem în cuvinte, să cerem ajutor acolo unde avem nevoie, să ne dăm voie să ne arătăm, uneori, și vulnerabilitățile. E important să înțelegem că nu suntem singurii oameni de pe planetă care au aceste anxietăți. Majoritatea am trecut aceste gânduri și trăiri prin propriul filtru cel puțin o dată. Când o să învățăm să deschidem larg ochii prin care să vedem dincolo de cuvinte și comportamente, când o să înțelegem mecanismele de funcționare ale emoțiilor, o să fi parcurs deja jumătate din drum. Dacă doar ne văităm și alegem să „fierbem în aceeași oală“, nu putem face pași către evoluție. Odată ieșiți din zona de negare, cu muncă și perseverență, dezvoltându-ne latura obiectivă, e improbabil să nu se producă o schimbare benefică. În vremurile actuale avem marele avantaj de a putea accesa mulți specialiști în sănătate emoțională și relațională, avem și multă literatură de specialitate la îndemână – rămâne să vrem și să acționăm.
  • Pentru a satisface nevoia de control în această perioadă – nevoie care ține de autonomie și de independență, de capacitatea de a decide și de a face alegeri și de a ne gestiona singuri alegerile – e util să fim flexibili. Tocmai pentru că a fost și este vorba în continuare despre impredictibilitate, nu prea putem să satisfacem nevoia de control în termeni generali. Dacă e să vorbim despre autocontrol, deja stau altfel lucrurile – pentru a ne calma emoțiile putem recurge la exerciții de respirație și de relaxare musculară, la multiplicarea activităților care ne fac plăcere (pozitive, rapide și sigure), la discuții în care se caută soluții (gândire de tip problem solving), la încercări de a petrece timpul într-un mod cât mai calitativ. Dacă vorbim despre nevoia de control ca nevoie de bază, și în contextul pandemiei putem face alegeri, chiar dacă nu putem decide în totalitate în aspectele mari.

Îmi doresc să închei într-o notă cât mai pozitivă. De la „Fă rai din ce ai!“ până la „Atunci când viața îți oferă lămâi, fă limonadă!“, cert este că există soluții sau poziții sănătoase pe care le putem adopta. Trăim vremuri mai grele, dar o să treacă. Într-un final, soarele răsare după orice furtună.

Shantideva – călugăr budist, filosof și cărturar – a spus: „Dacă poți rezolva problema, atunci de ce trebuie să te îngrijorezi? Dacă nu o poți rezolva, atunci la ce-ți folosește îngrijorarea?“ Deci, capul sus și trecem noi și peste situația aceasta!

Ludmila Buță este psihoterapeut de familie și cuplu, consilier de dezvoltare personală și terapeut ABA. Mamă de 3 „provocări“ minunate. Iubește enorm ceea ce face și crede cu tărie în #puterearelațiilor.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0
Livrare gratuită în România la achiziții de peste 149,00 lei
0%