Viața noastră, oricât de mult am încerca să o definim diferit, va fi caracterizată de momente triste și momente de fericire. Mai mult, vom învăța că, deseori, tristețea ne va da cele mai prețioase lecții pentru dezvoltarea noastră.
Așadar, de ce încercăm să ascundem de copiii noștri asemenea momente? Cu siguranță, literatura de specialitate ne va spune că cearta sau supărarea (individuală sau a cuplului de părinți) are efecte negative pentru dezvoltarea copilului – nu doar pentru evoluția emoțională, ci și pentru felul în care ei văd lumea și își formează stima de sine. Însă ceea ce multe dintre textele de specialitate nu menționează este faptul că se referă la conflictele distructive. La emoțiile negative care nu sunt procesate, ci suprimate. La situațiile triste pe care părinții nu știu să le accepte și, astfel, îi transmit copilului aceeași neputință.
Cum putem recunoaște un conflict distructiv? Dar o emoție suprimată?
Putem verifica foarte ușor dacă avem conflicte distructive, verificând prezența Celor Patru Călăreți ai Apocalipsei (care sunt, de asemenea, predictori foarte eficienți pentru viitorul relației). Așadar, să ne întrebăm:
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
- Ne jignim unul pe altul, atunci când ne certăm?
- Folosim tactici precum retragerea, atunci când interlocutorul nostru vorbește?
- Renunțăm să mai găsim o soluție, adică „o lăsăm așa“?
- Folosim insulte, abuz verbal sau fizic?
- Ne victimizăm, pasăm mereu responsabilitatea la partener?
Astfel de tactici, folosite în fața unui copil, într-adevăr, îl pot afecta negativ – din multe puncte de vedere. De ce? Deoarece copiii au nevoie de siguranță emoțională, iar un astfel de conflict nu generează acest sentiment nici pentru el, dar nici pentru părinții lui. Dimpotrivă, el poate influența chiar și modul în care copilul va rezolva astfel de situații pe viitor: „Dacă nu vor învăța niciodată să-și verbalizeze sentimentele adevărate, vor crește și vor reprima acele sentimente, vor crede că un conflict nu poate niciodată fi rezolvat în mod constructiv“, ne spune Susan Heitler, psiholog.
Mai mult, copiii sunt foarte buni în a recunoaște subtilitățile emoțiilor noastre, chiar și când acestea sunt suprimate. Suprimarea unei emoții presupune ascunderea semnalmentelor acesteia: expresiile faciale, lacrimile etc. Din păcate însă, la nivel fiziologic, suprimarea are efectul de a crește presiunea sângelui și activarea în general a corpului nostru. Iar acel stres e observabil (și resimțit) de copil, creând pentru el o disonanță cognitivă: „Deci suntem stresați, dar ne purtăm ca și cum am fi fericiți? Prin urmare, când ni se întâmplă ceva rău, nu vorbim despre asta?“ Acesta e mesajul pe care, indirect, noi – ca părinți – i-l transmitem copilului.
℗PUBLICITATE
Într-un studiu realizat de Washington State University, a fost urmărită interacțiunea a 109 cupluri de părinți cu copiii lor, după un eveniment stresant. O parte dintre ei au primit sarcina de a-și reprima emoțiile, iar o altă parte au avut sarcina de a se comporta normal – în timp ce construiau împreună cu copiii obiecte din piese Lego. Foarte interesant, părinții care și-au suprimat emoțiile s-au dovedit a fi parteneri de joacă mai puțin agreabili – au fost mai puțin comunicativi și deschiși, s-a simțit efortul lor de a-și suprima emoțiile negative; la rândul lor, și copiii lor au fost mai puțini responsivi și au resimțit stres. (Pentru a descoperi și mai multe adevăruri științifice, vă îndemn să parcurgeți bestseller-ul Viața în doi, când suntem trei.)
Într-un alt studiu, un grup de mame au avut sarcina de a-și exprima emoțiile în fața propriilor copii, de a le oferi detalii despre cum putem face față emoțiilor negative, și de a le explica acestora cum se manifestă emoțiile, precum și motivele pentru care le simțim. Din nou, contraintuitiv, copiii mamelor care au exprimat mai multe sentimente de tristețe au avut scoruri mai mari în recunoașterea emoțiilor, și-au făcut mai mulți prieteni și au fost mai puțin stresați. (Pentru o lectură serioasă și amuzantă în același timp, vă recomand cartea Confesiunile unei mame imperfecte.)
Este așadar, foarte important să le arătăm copiilor întreaga varietate a emoțiilor. Să le arătăm cum se desfășoară un conflict constructiv, de la început și până la sfârșit, cum ajungem la o soluție. Astfel, îi învățăm abilitatea de a-și exprima părerile fără frică, dar și abilitatea de a rezolva probleme. Să le arătăm că, uneori, conflictele pot implica empatie, compromis și emoții pozitive – pentru a-i ajuta să-și dezvolte o mai bună inteligență emoțională. Să le arătăm că, uneori, dezbaterile ne ajută să ne schimbăm perspectiva și să creștem – pentru a-i ajuta pe cei mici să-și dezvolte toleranța și deschiderea către nou. Să le arătăm că, uneori, suntem triști, dar asta e în regulă și ne putem accepta momentele de tristețe, dacă le privim ca fiind momente de învățare. Să nu uităm că nu doar noi, adulții, ci și copiii au multe de învățat din tristețe. Și acum, revenind la întrebarea din titlu, cum îi ajutăm pe copiii noștri să devină inteligenți emoțional?
Răspunsul este acesta: le arătăm că nu doar emoțiile pozitive, ci și emoțiile negative sunt folositoare!
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
