Cum îmi gestionez tracul de-a vorbi în public. Mărturisirea lui Harriet Lerner – Pagina de Psihologie
skip to Main Content

Unul dintre motivele pentru care vorbitul în public este atât de înspăimântător constă în faptul că, odată aflați pe scenă, ne e dificil să simțim că avem dreptul să fim noi înșine – cu boacănele aferente și cu tot tacâmul. La urma urmei, scena a servit, din perspectivă istorică, pentru o elită formată din bărbați și femei care de acolo, de sus, păreau a fi de două ori mai mari. N-a fost niciodată locul din care să-ți admiți ignoranța, încurcătura sau chiar complexele. Să urci pe scenă înseamnă să te ridici pe tine însuți, literalmente, deasupra altor oameni. Să pretinzi că ai toate răspunsurile și niciodată să nu scapi hârtiile pe jos, să nu spargi indicatorul – sau (Doamne ferește!) să stea hainele șui pe tine. 

Ce am învățat din teama de-a vorbi în public?

Vorbitul în public m-a învățat, cu siguranță, câteva lucruri. Am înțeles că niciodată nu-mi voi depăși teama, însă trebuie doar să n-o las să mă blocheze. Am aflat că supraviețuirea este un obiectiv perfect rezonabil pentru mine, în acele cazuri în care mă confrunt cu o situație terifiantă. Am învățat să-mi analizez greșelile cele mai penibile într-o manieră curioasă și binevoitoare. Am descoperit că pluta mea salvatoare e simțul umorului. Și că trebuie să mă adun de pe jos de fiecare dată. În sfârșit, m-am deprins să-mi privesc cele mai mari eșecuri ca pe niște daruri pentru frații și surorile mele – care, după ce-au observat imperfecțiunile mele bătătoare la ochi, își adună curajul să vină ei înșiși pe scenă. 

De fapt, riscul pe care mi-l asum pe scenă e minor în comparație cu vulnerabilitatea pe care o simt când deschid o conversație dificilă cu cineva din viața personală. Vorbitul în public este, la urma urmei, o afacere de tip „lovește și fugi“. Chiar dacă ai dat-o în bară complet, știi că nu trebuie să-i mai vezi vreodată pe oamenii aceia. Ei mai degrabă te ascultă pe tine decât să-și curețe bucătăria sau să-și calculeze taxele. În plus, oamenii care vin să te audă sunt, de departe, mai indulgenți cu metehnele tale decât ar fi fost dacă te ocupai cu chirurgia pe creier sau țineai concerte de vioară. Iar dacă anxietatea ta de scenă te sufocă mai mult decât poți îndura, ai opțiunea să refuzi invitațiile de a vorbi în public. Însă niciunul dintre noi nu poate evita discuțiile private – acele conversații neliniștitoare, pe care le purtăm cu cele mai importante persoane din viața noastră. Nu putem să nu comunicăm cu ele, fiindcă până și tăcerea sau distanța exprimă ceva. 

℗PUBLICITATE



Reguli după care mă ghidez când am de vorbit în public

Sunt fericită să spun că postura aceea din fața unui public foarte larg mi-a oferit niște instrumente de comunicare mai bune cu oamenii din micul meu univers personal. Permiteți-mi să fac o digresiune, ca să vă împărtășesc câteva învățăminte pe care le-am spicuit de-a lungul carierei mele de orator – și care s-ar putea aplica discuțiilor personale, atunci când acestea sunt purtate într-un climat emoțional anxios ori tensionat. 

  • Stabiliți o conexiune cu ascultătorii, discutând relaxat despre chestiuni lejere, înainte de a intra într-o problemă care vă provoacă (vouă sau altora) nervozitate. Dacă puteți face oamenii să râdă înainte, atunci cu atât mai bine. 
  • Precizați clar că subiectul în discuție contează pentru voi, dar țineți minte că a vorbi despre lucruri serioase nu necesită să vă rostiți mesajul pe un ton aspru sau morocănos. 
  • Lăsați-i pe alții să-și tragă propriile concluzii. Dacă vă adresați oamenilor cu zel de misionar (sugerându-le că, dacă nu sunt de acord cu voi, înseamnă că n-au luat-o pe calea cea dreaptă și vor ajunge-n infern), îi veți pierde rapid. 
  • De asemenea, îi veți pierde și dacă vă lungiți prea mult. 
  • Dați-vă seama când e cazul să fiți spontani și luați-vă avânt; iar când e cazul să vă faceți temele, pregătiți-vă și chiar repetați în prealabil. 
  • Adaptați-vă oamenilor de pretutindeni. Da, puteți susține aceleași opinii și față de vărul vostru, care e director administrativ la Coaliția Studenților Gay și Lesbiene din Berkeley, dar și față de unchiul vostru, care e șeful Coaliției Creștine pentru Valorile Familiei. Dar nu vă puteți expune convingerile exact în același fel. Nu e vorba să fiți șovăitori sau nedeslușiți, ca un fel de cameleon curtenitor. Dar, dacă vreți să fiți auziți, trebuie să-i faceți pe ceilalți să se simtă în largul lor. 
  • Tratați cu respect fiecare întrebare și fiecare răspuns. Nu e niciodată folositor să-i umiliți pe oameni sau să-i faceți să se simtă prost – nici măcar atunci când ei încearcă să vă zgândăre.
  • Nu pretindeți că dețineți toate răspunsurile. E normal să spuneți: „Aceasta-i o idee interesantă. Mă voi gândi la ea.“ De fapt, oamenilor le place când arătați că sunteți umani.
  • Nu-i puteți convinge pe toți. Fiica voastră vă poate sorbi fiecare cuvințel sau poate contempla absorbită tavanul ori, desigur, s-ar putea lăsa furată de fanteziile ei sexuale ascunse. Focalizarea voastră principală ar trebui să fie pe ceea ce vreți să spuneți și pe felul în care puteți s-o spuneți mai bine, decât pe a obține un anumit răspuns din partea celuilalt. 

Pentru mai multe informații despre gestionarea fricii și a anxietății, vezi cartea Dansul fricii: cum să învingi anxietatea, frica și rușinea, ca să ajungi cea mai bună și curajoasă versiune a ta. Cartea are o reducere de 32%, exclusiv pe Pagina de Psihologie. 

Harriet Lerner

Dr. Harriet Lerner este unul dintre cei mai iubiți și mai respectați experți în relații din SUA. E un renumit specialist în psihologia feminină și în relațiile de familie. A lucrat ca psiholog la Menninger Clinic (Topeka, Kansas) vreme de peste două decenii. Este un distins orator, conduce seminare și activează ca psihoterapeut. A scris o serie de cărți devenite bestseller.

Caută