Skip to content

„Relație fericită egal viață împlinită“, susțin, de ani și ani, specialiștii în psihologia interpersonală și în alte domenii ale științelor sociale. Credem sau nu, calitatea vieții noastre sexuale se „vede“ în starea de spirit pe care o avem, dar și în rezultatele analizelor noastre medicale.

Suntem sau nu încântați de acest aspect, suntem sau nu de acord, ne place sau nu, sexul poate reprezenta unul dintre cei mai importanți factori de care depinde parcursul nostru personal, social, ba chiar și profesional. Pentru că lipsa intimității fizice sau emoționale conduce, în mod direct, la niveluri ridicate de stres mental și fizic, ceea ce afectează fiecare palier al vieții noastre.

Patru efecte adverse produse de o intimitate disfuncțională

Numeroase studii realizate de cercetători în domeniu au arătat că beneficiile unei vieți sexuale împlinite sunt multiple. Pe lângă o bună funcționare a organismului în general, sexul potențează starea de bine, optimismul, oferă un tonus robust și stimulează pofta de viață. Pe scurt, este indicat să ai o viață sexuală activă, responsabilă și constantă. La fel de adevărat este și reversul: abstinența (voluntară sau involuntară) ori o viață sexuală inconstantă și haotică pot avea un impact negativ asupra unei persoane, intervenind probleme de relaționare, de atașament și de angajament într-o relație stabilă, probleme legate de libido și atracție sexuală, dar și probleme legate de imaginea de sine.

ABONARE NEWSLETTER


Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.


Pe lângă acestea, lipsa sexului poate poate avea unul dintre aceste efecte:

  1. Induce o stimă de sine redusă

Încrederea este esențială într-o relație, dar este și prima care se pierde atunci când apare distanțarea fizică și emoțională într-un cuplu. Mai mult decât atât, o astfel de situație vine la pachet cu scăderea stimei de sine, îndoiala și suspiciunea. Salvarea este comunicarea: explică-i partenerului tău de ce te-ai îndepărtat sau, dacă simți că relația voastră intimă nu mai este chiar cea mai satisfăcătoare, propune-i jumătății tale să stați de vorbă pe acest subiect, ca să vedeți de unde vin problemele.

  1. Declanșează tulburări psihice sau le agravează pe cele deja existente

Un teren anxios și depresiv poate fi, cu ușurință, „fertilizat“ de lipsa intimității. Pe de altă parte, o relație sexuală disfuncțională poate să declanșeze tulburări de anxietate și depresie. Cert este că echilibrul psihic este în strânsă legătură cu echilibrul emoțional și sexual, motiv pentru care, în momentul în care simți că unul dintre elementele acestei triade (tu, partenerul tău sau relația voastră de cuplu) are o suferință, este indicat să apelezi la ajutorul unui specialist, care va oferi sprijin și ghidaj pentru regăsirea unei intimități sănătoase.

℗PUBLICITATE



  1. Poate declanșa disfuncție erectilă sau lipsa dorinței

O relație erodată sau o relație în care s-au adunat frustrări, nemulțumiri, neajunsuri, neplăceri nu poate fi consumată emoțional într-un act pasional satisfăcător – este o concluzie susținută de specialiștii în domeniu.

Există, însă, soluții, iar un psihoterapeut specializat în sexologie poate veni cu un ajutor real în acest sens. Poți, de asemenea, să-i propui partenerului tău să adăugați o serie de… picanterii în dormitor, care să vă condimenteze viața sexuală.

  1. Compromite calitatea somnului

Pentru majoritatea cuplurilor, ora de culcare este parte din relația intimă. Chiar dacă doar vă îmbrățișați sau stați aproape unul de celălalt, în timp ce vă pregătiți să dormiți, acest lucru vă poate oferi un sentiment de mulțumire și pace. Potrivit WebMD, îmbrățișările alină durerea, au beneficii reale asupra sistemului cardiovascular și reduc stresul. Atunci când aceste momente de intimitate lipsesc, calitatea somnului se diminuează considerabil, iar starea de oboseală permanentă va deveni, din păcate, o realitate neplăcută a vieții tale. Nu este nicio rușine să ceri ajutor, așa că indiferent care ar fi cauza, împreună cu un specialist, vei găsi rezolvarea ei.

Vei găsi sprijin și inspirație pentru depășirea blocajelor din intimitate, astfel încât să te bucuri de o viață sexuală împlinită, și în lucrarea celebrului terapeut sexual Ian Kerner – Să vorbim despre viața ta sexuală. În această carte, autorul oferă instrumente și tehnici de care ai nevoie ca să-ți cunoști, să-ți repari și să-ți extinzi scenariul sexual. În plus, el discută multe disfuncții sexuale frecvente, care stau în calea finalurilor fericite.


Citește și:

Ileana Voicu Ghinea, absolventă a Facultății de Jurnalism, și-a început cariera în presă în 2004 la Revista Apropo și a colaborat cu Revista Pro TV Magazin. A trecut pe online în 2008 la Eva.ro, apoi a preluat conducerea editorială a Unica.ro în 2010. Ulterior, a fost implicată în proiecte precum viva.ro, avantaje.ro și bravonet.ro. În 2018, s-a alăturat echipei Radio ZU ca PR, după o perioadă de redactor online. În prezent, este invitat permanent în emisiunea „Frătzi află tot“ de la Metropola TV.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0
0%