Ca s-o spunem pe-aia dreaptă, în general și în relații, unii oameni se înfurie mai repede decât alții. Atunci când nu ne sunt îndeplinite unele nevoi sau când așteptările noastre nu sunt satisfăcute, adesea resimțim nedreptate, frustrare și furie. În schimb, ceea ce face diferența este modul în care ne exprimăm frustrarea sau furia. Și aici încep întrebările care ne pot ajuta să ne cunoaștem mai bine și să facem schimbări pro-relaționale. Atunci când ceva ne-a deranjat (și hai să ne gândim la un comportament de-al partenerului) reacționăm într-un mod automat și negândit sau răspundem conștienți de acțiunea noastră unei situații activatoare? Îl rănim pe celălalt prin reacțiile noastre sau ne trăim emoția într-un mod funcțional, urmând ca apoi să gestionăm cât mai eficient posibil situația? Rezolvăm ceva cu atitudinea noastră furtunoasă sau ajungem să ne simțim vinovate, rușinate și defecte?
Iată câteva explicații din psihologia științifică ce ne pot ajuta să ne cunoaștem mai bine, să ne dezvoltăm inteligența relațională și să evităm capcanele interpersonale. Cu alte cuvinte, să avem comportamente care să oglindească valorile noastre și nu doar lipsurile de la capitolul abilități de relaționare.
Critica și interpretările negative declanșează furie
Da, nu-i ușor de recunoscut că frâna e la noi, dar realitatea faptică ne arată că așa este. Drumul de la situația activatoare la emoția simțită trece prin gândurile noastre sau evaluările minții cu privire la situația respectivă. Evaluările pot fi făcute cu privire la celălalt (în cazul de față, la partener/ă) sau la propria persoană. În loc să „privim“ situația așa cum este ea, noi facem anumite interpretări. De exemplu: partenerul tău se uită în telefon, în timp ce tu vorbești cu el. Interpretezi acest comportament ca și cum el nu ar fi interesat de ceea ce spui. În plus, poți merge mai departe cu gândurile, spunându-ți: „El nu mă ascultă niciodată pentru că nu i se pare important nimic din ceea ce spun!“ Această interpretare critică la adresa partenerului alimentează, cu siguranță, furia.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Sau poți interpreta rugămintea partenerei de a duce gunoiul ca pe o cerință imediată, ceea ce te face să te simți controlat și frustrat. Mai multe situații activatoare și mai multe interpretări de acest fel te pot face să răbufnești într-un acces de furie sau să ruminezi timp îndelungat la relația voastră.
Altă dată, evaluările cu privire la propria persoană ne fac să simțim furie. De exemplu, ai o sarcină pe care vrei să o duci la bun sfârșit pentru a-i face o bucurie partenerei, dar nu îți iese. Ajungi să gândești despre tine că nu ești în stare de nimic, să te critici. Crezi că și partenera ta și chiar și alte persoane se raportează astfel la tine. În final, stima ta de sine va fi percepută prin această lentilă a felului în care crezi că te privesc ceilalți, pornind de la evaluarea pe care tu ți-ai adus-o. În acest articol nu intrăm în detalii despre cum ai ajuns tu să crezi că nu ești în stare de nimic, dar îți recomand câteva cărți: Copilul invizibil, Cum să-ți reinventezi viața, Dăruiește iubirea care vindecă sau Curajul de a fi vulnerabil.
În plus, dacă te afli într-o relație în care ești criticat, acest comportament, la un loc cu auto-critica, va duce nu doar la furie, dar și la depresie.
℗PUBLICITATE
Sensibilitatea la respingere atrage furie
Normal, pentru că cine iubește respingerea? Unii oameni sunt mai hipersensibili la respingere. Ei se află într-o continuă stare de depistare a pericolului, care, de această dată, înseamnă respingere. Această sensibilitate îi determină să reacționeze cu furie, ostilitate sau retragere pentru a se proteja.
În relație, amenințarea respingerii îi poate determina pe parteneri să dispară, să amenințe, să se comporte dominant sau controlator, chiar să aibă comportamente de manipulare sau de atragere a atenției, toate cu scopul de a nu se mai simți respinși. Din păcate, aceste comportamente pot duce la îndeplinirea profeției legate de respingere, partenerul bănuit ajungând, într-adevăr, să îl respingă pe celălalt. Astfel, furia rămâne acolo, iar conflictul nu este rezolvat.
Rana respingerii își pune amprenta pe psihoemoționalul nostru, determinând o capacitate mai scăzută de auto-reglare emoțională. Dar reglarea emoțională și fiziologică poate fi învățată. Pentru o lectură mai amplă, vă recomand volumul Dă-ți voie să simți.
Dar să vorbim și despre strategii de „reglare“ a furiei
Contraintuitiv, motivul pentru care ajungem să le spunem lucruri urâte celor dragi este pentru că suntem prea legați de ei. Suntem într-o fuziune emoțională cu aceștia, iar acest mod de a trăi ne face să ne considerăm o continuare a lor. Cu alte cuvinte, interpretăm orice comportament al partenerului, orice reacție sau stare emoțională ca fiind în legătură cu noi, din vina noastră sau îndreptat spre noi. Să ne gândim la o situație în care partenerul nu spală, toată ziua, vasele din chiuvetă. Acest lucru îl evaluezi ca și când nu i-ar păsa de tine și de eforturile tale. Simți furie (pe bună dreptate) și reacționezi criticându-l. Ești convinsă că prin critică nu se va schimba nimic în bine, dar nu te poți abține (pentru că așa te-ai obișnuit). Psihologul american Harriet Lerner, specializată în psihoterapia familiei, a scris un bestseller pentru noi, femeile, pe care ți-l recomand cu toată încrederea – Dansul furiei.
Evaluarea adusă comportamentului partenerului a condus la această finalitate. Cu siguranță, el nu a lăsat vasele în chiuvetă pentru a te supăra sau pentru că nu te iubește cu adevărat. Dacă ai fi văzut comportamentele lui ca fiind independente de tine, cu siguranță nu ai fi reacționat așa. Ai fi observat comportamentul și i-ai fi adus la cunoștință acest lucru printr-o glumă sau vorbind despre tine: „Ce bine ar fi dacă vasele astea s-ar spăla singure!“, „M-ar ajuta foarte mult dacă ai spăla vasele.“ sau „M-aș bucura dacă ai spăla vasele, ca apoi să îmi pot spăla eu niște fructe.“
Pe lângă diferențierea percepută dintre tine și partener, în comunicarea eficientă este de ajutor și să iei o pauză între trăirea emoției și reacție. Mai exact, după ce ai identificat emoția, ia-ți un timp (câteva minute) pentru a reduce hiperactivarea locului unde se simte furia în corp – respiră abdominal, miroase un parfum care îți place, descarcă furia printr-un comportament realizat cu mâinile (dar nu aruncând farfuriile murdare în capul partenerului) –, verifică-ți gândurile și încearcă să gândești într-un mod în care să te ajute. Apoi, vorbește despre nevoile tale, la persoana întâi, și nu-ți critica partenerul. După cum ar spune dr. John Gottman în De la ceartă la dialog sau în Căsnicia, pe roate sau pe butuci, cel mai bun antidot pentru critică este verbalizarea nevoilor într-o manieră matură și asumată.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
