Ca psiholog, a lucra cu emoțiile clienților reprezintă un aspect de bază pentru mine, prin urmare am fost mereu curioasă să înțeleg mai multe despre trăirile celorlalți și felurile în care se pot manifesta ele.
Acest interes m-a dus prima dată către studiul teoriei emoțiilor de bază, formulată de Paul Ekman în 1960, care susține că fericirea, tristețea, furia, frica, dezgustul și surpriza sunt emoțiile de bază universale, care se manifestă prin reacții înnăscute. Această teorie s-a bucurat și se bucură în continuare de foarte multă popularitate, fiind acceptată de specialiști din domeniul psihologiei și inspirând chiar și filme și seriale precum Inside Out și Lie to me. Această teorie a avut la bază un studiu condus de Ekman într-un trib izolat din Papua Noua Guinee, unde participanții reușeau să identifice corect, în mare parte, aceste emoții dintr-o serie de fotografii cu expresii faciale. De aici a rezultat concluzia că emoțiile pot fi recunoscute de oricine, indiferent de cultură, căci corespund unor mecanisme neuronale speciale, care declanșează o serie de răspunsuri specifice (cum ar fi expresii faciale, schimbări fiziologice și tendințe comportamentale).
Teorii mai noi sugerează că emoțiile n-ar fi, pană la urmă, mecanisme interne, universal valabile pentru toată specia umană, dar că sunt procese emergente, care au rolul de a atribui însemnătate experiențelor pe care le trăim. Acestea iau în considerare faptul că ceea ce simțim, cum și dacă simțim ceva depinde și de context, cum ar fi limba pe care o vorbim și cultura în care am crescut.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Teoria citirii emoțiilor pe chipul uman a fost pusă sub semnul întrebării
Teoria lui Ekman a fost pusă la îndoială prima dată în 1990 de către psihologii Andrew Orthony și James Russell, care au identificat multiple aspecte problematice în metodologie, precum faptul că participanții erau obligați să aleagă dintre cele șase emoții predefinite. Este posibil ca participanții să nu fi recunoscut neapărat emoțiile de pe chipurile din fotografii, ci mai degrabă să le fi ghicit.
Pentru a putea testa cu adevărat cercetările lui Ekman, psihologii Carlos Crivelli și Jarillo de la Torre au decis să construiască o metodologie impecabilă pentru cercetarea lor și să meargă personal până în Papua Noua Guinee ca să o pună în aplicare. Crivelli a învățat limba locală ca să nu se bazeze pe un translator și a încercat să se scufunde cât mai bine în cultură, pentru a ține cât mai departe influențele propriului mediu de proveniență. Aceștia au publicat mai multe studii, iar rezultatele au fost impresionante:
- În studiul publicat în 2016, rezultatele arată că doar 7% dintre subiecții din trib au identificat corect furia dintre fotografiile prezentate.
- Expresia facială pentru dezgust a fost adesea interpretată ca tristețe, frică sau furie.
- Doar pentru chipul zâmbitor, puțin mai mult de jumătate din participanți (58%) au făcut asocierea cu emoția de fericire.
- În contrast cu descoperirile de mai sus, grupul de control din Spania a identificat corect emoțiile ilustrate într-un procent de 93%.
- Un alt studiu publicat de aceștia descrie cum majoritatea subiecților din trib interpretau expresia ce mima frica drept o figură nervoasă și amenințătoare, iar atunci când procedura experimentală era flexibilă și nu erau obligați să aleagă dintre variantele de răspuns, majoritatea spuneau că nu pot identifica emoția pentru expresiile ce mimau tristețe și dezgust.
Mediul (ne) influențează perceperea și traducerea emoțiilor celor din jur
În acest context, o perspectivă a diversității are mult sens, căci limba și cultura în care ne dezvoltăm ne oferă o structură, o definiție prin care traducem trăirile și senzațiile pe care le avem, în emoții care capătă însemnătate și pe care le putem comunica față de cei din jur. Fiecare persoană are diverse trăiri, însă modul în care le identifică și în care le exprimă ține atât de biologia sa (procesele din corp, creier), cât și, în mare măsură, de mediul în care a crescut.
℗PUBLICITATE
Cercetările făcute de Yulia Chentsova-Dutton vin cu mai multe dovezi în acest sens. Aceasta a întrebat participanți americani cum se simt și le-a oferit o listă de emoții din care să poată alege, iar acestora le-a luat mai puțin de un minut să răspundă. Pentru participanții din China a durat minute în șir să identifice cum se simt, iar pentru participanții din Ghana, același exercițiu a durat în jur de 30-40 minute, aceștia motivând că înțeleg semnificația emoțiilor de pe foaie, însă nu-și pot da seama cum se simt.
Acest experiment explică și cum, în cultura chineză, trăirile sunt simțite mai degrabă la nivel somatic. De exemplu, când subiecții din China s-au uitat la un film trist sau au ascultat muzică tristă și au fost întrebați cum se simt, ei au descris reacții fiziologice, precum palpitații, dureri musculare, transpirație a palmelor și piele de găină. Participanții americani, pe de altă parte, au declarat că simt tristețe și atât.
Deși perspectiva lui Ekman ne leagă prin faptul că toți am fi la fel din punct de vedere emoțional, această abordare are limitările ei, dacă alegem să privim mai atent către diversitatea prin care ne înțelegem și ne exprimăm trăirile.
Bibliografie:
- Ekman, P. (2003). Emoții date pe față. Editura Trei
- Dermendzhiyska E. (2021, October 8). Feeling, in situ. Aeon.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
