Skip to content

Am stat timp de trei zile cu laptopul în față încercând să-mi adun ideile, să spun poate ceva ce nu este spus deja. Mi se pare un subiect dificil și sensibil, plin de contradicții, parcă mult prea complex pentru un singur articol care ar trebui să-și mențină obiectivitatea.

Totuși, cum aș putea să abordez un astfel de subiect fără nu mă expun și pe mine teribil de mult? M-am gândit să organizez un pool pe Instagram cu trei variante de răspuns, așa că am integrat răspunsurile alese, cât și pe cele primite în privat. Suplimentar, am adăugat și câteva citate primite de la Mia Nicolescu și de la Bianca Granieri pentru una din edițiile emisiunii mele avute astă-toamnă la Radio Vocativ.

Într-un final, mi-am dat seama că nu este de ajuns să-i las doar pe ceilalți să „vorbească“. Așadar am construit acest articol trecând constant printr-un portal dintre lumea reală și lumea din online, între propriile-mi trăiri și gândurile celorlalți.

Filtrele duc la o nesiguranță privind propria imagine

Deschid camera telefonului, pentru a-mi face un selfie, și mă surprind văzându-mi cearcănele și fața-mi oarecum îmbătrânită. Dau vina pe lumină și umbre, pe nesomnul de azi-noapte, pe cafeaua băută și apa nebăută. Dau vina pe mine, pe vârstă, pe transformare în mare măsură. Dar tind să dau vina și pe filtrele acelea care ascund toate imperfecțiunile celor care se filmează și se fotografiază dimineața devreme și pun #fărăfiltru. Mă bucur timid că prefer mai mult să le fac celorlalți poze, decât mie. 

Las telefonul deoparte și aleg să scriu. Acolo, în lumea Instagram, este atât de multă perfecțiune afișată încât mi-e greu uneori să mă privesc în oglindă. Însă am ajuns la un punct în care învăț să-mi asum imperfecțiunile, învăț să mă accept și apreciez pentru cine sunt dincolo de imaginea ideală (impusă de societate) pe care o aveam în minte, dezintegrez măști și mă reinventez cu răbdare prin puterea vindecătoare a scrisului și-mi iau de aici autenticitatea.

Dar să vedem ce cred și alte persoane. Iată părerea unei experte în călătorii (Bianca Granieri) și a unei jurnaliste (Mia Nicolescu):  

„Lumea virtuală și social media funcționează ca un catalizator a ceea ce există deja în mod fundamental în noi! O persoană echilibrată, cu filtre active, va ști să controleze «telecomanda», în timp ce o persoană instabilă, cu o stimă de sine scăzută, va deveni o victimă sigură.“ – Bianca Granieri (tripaholic.ro)

„Să trăiești în online este fascinant. Este captivant. Acolo stă ascunsă cea mai frumoasă variantă a oamenilor și a lumii în care trăim. În online, oamenii sunt așa cum vor ei să fie: frumoși, buni, perfecți (și în unele cazuri chiar nu este de fațadă, ei prezintă acolo o versiune a lor pe care și-o doresc, dar încă mai au de lucru pentru a ajunge la ea). Pentru mine, online-ul este o formă de evadare, îmi place să mă refugiez în el atunci când vreau să iau o pauză de la realitatea care uneori devine apăsătoare.“  – Mia Nicolescu (interviuricumia.ro)

Suntem captivi între trenduri și vulnerabilitate

Uneori am scris pe Instagram sau Facebook despre trăiri mai personale, arătând sinceritate și vulnerabilitate, alteori m-am lăsat furată de trenduri și am căutat să mă integrez până a devenit frustrant pentru că nu aveam rezultate. Așa că, într-un final, am ales să postez cum simt, fără să am anumite ore fixe, fără hashtaguri, fără să respect o anumită paletă de culori în feed.

Adevărul este că nu mi-a plăcut niciodată să mă încadrez într-o anumită cutie, să respect anumite reguli, să mă comport și să fiu ca ceilalți. Asta nu înseamnă că nu am făcut-o. Dorința de a-i mulțumi pe cei din jur și nevoia de a fi acceptată, validată, apreciată de către ceilalți, ambele dezvoltate din copilărie, au fost de multe ori prioritare.

Iar social media a adus la un loc tot ce părea că am nevoie ca să simt că aparțin: acceptare și validare instant prin numărul de like-uri, comentarii, număr de prieteni, schimb de mesaje, grupuri diverse, evenimente etc. Doar că nici aici nu am simțit neapărat că mi-am găsit locul. Era doar o dulce iluzie care mi-a scos ulterior la suprafață aceleași tipare, aceleași frici.

℗PUBLICITATE



Iată ce spune și Bianca despre viața în online: „Din experiența mea în social media pot spune că tonul face muzica! Cu cât ești mai elegant, mai discret, mai tolerant în exprimare și idei, cu atât mai puțin vei fi agresat. Până la urmă agresivitatea atrage același tip de comportament! Totul, absolut totul funcționează după principiul cauză-efect. Sfatul meu pentru cei ce activează în social media este să nu încerce să explice într-un minut un lucru pe care unii oameni nu l-au înțeles într-o viață! Și cel mai important, să înțeleagă diferența dintre virtual și real! Ficțiune și realitate“. 

Un lucru este cât se poate de clar  suntem influențați, într-o mică sau mare măsură, de tot ceea ce vedem

Fie că e vorba de fotografiile din social media, fie că sunt oamenii din jurul nostru, preluăm informații, stiluri, viziuni, emoții, idei și visuri. Cel mai important este cât de responsabil facem acest lucru și cât de bine filtrăm ce are sau nu sens pentru cine suntem – ca oameni, fără nicio mască, fără toate rolurile noastre de zi cu zi: prieten, angajat sau angajator, fotograf, cofetar, realizator de radio, povestitor, mamă sau fiică, tată sau fiu, soră, frate, bunic, iubită sau soție.

Da, teoria sună bine. Însă știu că nu e un lucru ușor pentru mulți dintre noi, căci drumul către asumarea completă a propriei identități este tare inconfortabil. Mai ales când ne găsim într-o țară în care am fost crescuți și modelați prin comparația cu ceilalți. Într-o țară în care vulnerabilitatea este considerată o slăbiciune, unde succesul celuilalt este privit cu o invidie care macină pe interior.

Trăim în acest loc unde se pune accent mai mult pe lucrurile materiale, pe cât de mult avem sau pe cât de multe putem face, lucruri care se acumulează mai mult pentru a demonstra ceva ori pentru a fugi de noi înșine. Regăsim toate acestea, pe lângă altele, și în social media – comparația, judecata, această demonstrație de putere sau, de multe ori, identificăm fuga noastră sau a celorlalți.

Și atunci? Cum ne găsim drumul înapoi către noi, traversând preconcepțiile generațiilor de dinainte, sărind peste sau filtrând bine influența celor din jur și din online? Înainte de a ne arăta în online, cred că avem nevoie să ne uităm bine-bine în interiorul nostru și în viața noastră, la oamenii care ne încarcă pozitiv și la cei care ne influențează negativ. E necesar să ne dăm voie să fim autentici, să ne separăm de ce este toxic și să ne exprimăm adevărul propriu. Ar fi ideal să ne setăm limite sănătoase, să facem alegerile care ne aduc bucurie și să ne înconjurăm doar cu ce are sens pentru noi. E important să ne găsim vocea, să ne aliniem cu acea persoană care ne dorim să fim. Să ne arătăm lumii, atât celei reale, cât și celei online, cu asumare și curaj, să îndrăznim să fim noi cei care creează noi trenduri, să dăm un exemplu și să aducem valoare sau puțină inspirație prin ceea ce împărtășim. Și, poate cel mai important dintre toate, să nu ne fie frică de greșeli, de imperfecțiune, să nu ne fie teamă de faptul că suntem diferiți.

Să nu uităm de lucrurile bune din social media care se pot reflecta în viața reală

Trecând prin toate cele de mai sus, ne dăm seama că sunt multe capcane ascunse în social media. Însă, într-o mare măsură, sunt și foarte multe lucruri bune și destul de vizibile. Conexiunea instant cu restul lumii, valoarea pe care ne-o putem lua de la oamenii care ne inspiră cu adevărat, colaborările care pot apărea, proiectele cărora le putem da o formă și un conținut, prieteniile care se pot forma din online și se pot transforma în relații frumoase și de durată.

Și mai sunt alte câteva: 

Povești de iubire. Cred că fac parte din prima generație care s-a îndrăgostit pe Facebook. Ne-am descoperit și ne-am privit prin imagini, prima conversație a avut loc în messenger, primele cuvinte rostite au fost înregistrate în fereastra albastră, primele planuri și visuri comune s-au scris acolo. Iar azi, aproape opt ani mai târziu, tot ne facem planuri, doar că acum ni le spunem față în față.

Dezvoltare businessuri. În lumea Facebook-ului din 2015, ni s-a conturat unul din planurile făcute la începutul relației. Un proiect de suflet dedicat fotografiei. A crescut acolo în paralel cu relația noastră, de la an la an, like cu like, cu frânturi din inimile noastre și s-a transformat într-un business care ne asigură libertatea de a trăi din pasiunea noastră pentru fotografie. Ca noi mai sunt mulți oameni și multe businessuri din toate domeniile care s-au folosit de impactul fotografiilor în social media și de nenumăratele oportunități pe care le pot aduce.

Inspirație. Urmăresc anumite conturi faine, în special cu fotografii în alb-negru, dar mă încarc pozitiv și atunci când fotografiez ceva ce-mi place, când editez ceva de dragul editării și pentru a transmite modul în care percep anumite locuri, stări, peisaje. Iar când cineva îmi scrie ulterior că este încântat/ă, nu pot decât să fiu recunoscătoare că am reușit să creez ceva care a dus mai departe din propria-mi bucurie.

Gânduri de încheiere

Este foarte ușor să ne agățăm de lumea în care totul pare (prea) perfect. Asta îmi pare a fi capcana cea mai periculoasă, capcană în care mai cad și eu uneori. Tindem să ne prezentăm viața ca și cum este fără cusur, ne arătăm pe noi ca și cum am fi lipsiți de greșeli ori de dureri. Dar nu este așa. Iar viața e departe de a fi perfectă. Desigur că poate fi foarte frumoasă în complexitatea ei și în toate trăirile adunate, însă poate fi și plină de provocări care de multe ori aduc durere egoului.

Hai să dăm totul deoparte, preț de un minut. Să uităm de acest articol care poate nu a reușit să fie atât de echilibrat ori îndeajuns de revelator. Ne dăm seama că adevărul nostru, modul în care ne raportăm la noi și la lume, se schimbă zilnic, chiar și de la un minut la altul. Dar asta se întâmplă pentru că alegem să fim deschiși, pentru că ne punem întrebări constant, pentru că suntem pe drumul spre noi. Deci, gândul meu de final este să îmbrățișăm ambele lumi din care facem parte, așa cum sunt, așa cum suntem. Să rămânem curioși și să luăm doar ce e bun pentru noi.

Simona Toma, căutătoare de cuvinte, povestitoare de momente obișnuite, fotograf de evenimente cu suflet, sunt un om simplu și visător cu un suflet de nomad. Îmi împart timpul și iubirea cu oameni faini și dragi, și așez frânturi de suflet în mai multe locuri din Universul virtual.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0